Rezumat 2011

2011 a fost un an bun. Plin de evenimente si trairi, de povesti si situatii inedite. Stiam, de fapt simteam ca asa va fi. Surpiza a fost confirmarea acestor fapte. Din multe puncte de vedere am atins punctele pe care mi le-am propus. am facut cam tot ceea ce mi-am dorit, nu m-am agitat prea tare, mi-am facut curatenie in viata, mi-am gasit echilibrul interior si am trecut printr-o groaza de stadii. Chiar daca nu chiar la toate departamentele am stat pe roz, sunt perfect constienta de faptul ca nothing comes easy. in acelasi timp sunt gata sa inchei "glorios" acest an si sa il adaug in biblioteca de amintiri si invataturi. spun ca inchei glorios acest an pentru ca pentru prima data sunt implicata in organizarea petrecerii de revelion si iata ca si de aceasta data invat lucruri noi si vad noi fete ale cubului. sunt perfect constienta ca anul ce vine va aduce cu sine trairi, lucruri si situatii noi. sunt gata sa le fac fata, sa invat si sa parcurg noi etape. sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce am primit pana acum, pentru sansele de a invata lucruri noi pentru mine si pentru ceea ce am devenit pana in momentul prezent. poate ca am facut si greseli, poate nu am fost pe masura asteptarilor unora, dar asta conteaza mai putin. anul acesta am invatat in primul rand sa ma ascult pe mine, sa ma respect si sa merg pe propriul drum. si am mai invatat ca nu exista greseli sau cai gresite, exista doar modalitati de a invata. si sper ca in anul ce vine sa nu repet greseli din trecut, sa imi dau seama de propria cale in viata si sa pot trai la fel de intens fiecare clipa. *** revin asupra postarii cu linkul acesta :) - ceea ce am postat anul trecut cu privire la anul 2011. cateva puncte nu au fost atinse insa majoritatea da. iar cateva se mentin. :) good comparison. wishes for the year to come? maybe a few :) - sa traiesc la fel de intens - sa invat lucruri noi - sa imi descopar calea profesionala - sa imi iau o casa - sau cel putin sa ma apropii de aceasta clipa :)) - sa fac mai mult sport - sa fiu mai aproape de izzie - sa invat o noua limba straina si sa imi sedimentez franceza - sa fac bungee jumping - sa invat sa fac paste QF - sa iau carnetul de A - sa calatoresc cat mai mult :) Sa aveti parte de un an nou bun, cu pofta de viata, curaj si good vibez.

Cafeaua de foarte de dimineata

Am reincercat din pura intamplare performanta de a nu dormi o noapte intreaga si de a merge direct la munca si astazi. de data aceasta nu am petrecut bosket style, si anume cu alcool, dans sau mai stiu eu ce. am jucat Catan toata noaptea ca niste adevarati impatimiti ai board games-urilor pentru ca la ora 6 dimineata sa ne imprastiem care incotro: unii catre serviciu direct, altii catre somn, unii catre iesirea din bucuresti si asmdp. se face ca la 7 intram in casa pe intuneric si dupa ce am plimbat cainii, cautat paine, bagat o masina la spalat - activitati menite sa ma tina cat mai departe de pat si de ideea de somn,si astfel m-am decis sa ma comport ca si cand as fi dormit si evident, m-am trezit. asa ca iata-ma la masa din bucatarie - micul meu locas de cult al diminetilor felurite, cu cafeaua, tigarile si laptopul. dupa ce am creepuit cu sarg facebook-ul m-am gandit ca a scrie niste prostii m-ar putea mentine cat de cat activa asa ca exista toate sansele ca si acest post sa fie, dupa cum ne-am obisnuit, unul fara rost. pe la 7 jumatate cerul era superb, de un rosu cum numai in diminetile cand ninge este. prognoza meteo nu m-a incurajat in nici un fel in a spera la niste zapada, insa a visa nu strica niciodata. mi-e dor de zapada, mai ales la munte. de cand cu nebunia cu schimbarea anotimpurilor am ajuns sa ma tem ca nu va mai exista zapada. insa sper ca nu e atat de aproape sfarsitul iernilor clasice. habar nu am cand a trecut anul asta. a fost ca printr-un vis totul. unul frumos, plin de amintiri si trairi extraordinare. pot spune ca am facut tot ceea ce mi-am propus, ca viata mea este una frumoasa, chiar daca mai trebuie lucrat pe ici pe colo. insa cum s-ar spune, toate la timpul lor. am tras invataminte, am cunoscut oameni frumosi. suna cliseistic, insa am ras, am plans, am iubit, am trait cu adevarat. uneori ma sperie rapiditatea cu care trece timpul. nu ma face decat sa traiesc si mai insetat, real, dandu-mi seama cat de neinsemnati suntem in fata sa. as vrea ca toata lumea sa isi dea seama ca viata este menita pentru a fi traita cu adevarat, si daca am gasi cu totii o activitate care sa ne faca sa ne simtim cu adevarat fericiti lumea ar fi alta. tragand o linie pripita - nu ma grabesc sa termin anul 2011, insa sunt nerabdatoare sa aflu ce mi-a pregatit 2012 - anul acesta a fost unul extrem de frumos. incerc sa folosesc tot ce am primit pentru a nu repeta greselile din trecut, pentru a descoperi cu adevarat ceea ce imi doresc si pentru a trai cu intensitate fiecare moment. invat ceea ce inseamna un nou inceput, cu un om extraordinar care a aparut in viata mea ca o raza de lumina in cel mai neasteptat moment. in ceea ce ma priveste mi se arata un drum nou, necalcat, unde relatia capata un nou sens - de data aceasta in conformitate perfecta cu ceea ce am si sustinut a fi ideal pentru mine in posturi anterioare. nimic fortat, nimic fals, doar naturalete, fara frustrari sau mizerii. si sunt extraordinar de recunoscatoare universului pentru asta. sunt fericita pentru ca fluturii mei au din nou stomac, pentru ca inima imi bate cu putere la auzul telefonului, la citirea unui sms, la o strangere de mana, un sarut, o imbratisare, o privire. deci iti multumesc pentru ca esti asa cum esti: iubit, prieten, partener. fara sa devenim siroposi ca nu ne place :)), revenim la oile noastre, si anume aberatia de 8 dimineata. mi-am dat seama ca treaba cu scrisul chiar a functionat :). timpul, dupa cum am si spus, a trecut iarasi fara simtire, oferindu-mi momentele matinale cu care m-am obisnuit: graba. targetul pe ziua de azi? sa nu adorm, sa nu lesin de la o tona de cafea, sa fiu instare sa gandesc limpede si pana la ora 2 sa fiu inapoi acasa. cu treaba facuta, evident. have an awesome day, awesome coffe, have awesome moments! nu le mai regasiti odata ce trec :)

de ce facem copii?

iata ma regasesc in nebunia si tumultul vietii, punand ironic problema clasica ce ma roade de ceva vreme: ce naibii caut eu in viata mea? dar de data asta este si mai funny, pentru ca si acum primesc ceea ce imi doresc pe de o parte si habar nu am cum reusesc sa pierd pe alta. cand aveam bani, cariera si tot rahatul de cuviinta imi lipseau fericirea si echilibrul emotional, oamenii frumosi din viata, certitudinea ca nu am sa fiu ca marea de oi ce populeaza planeta. acum ca m-am dumirit in partea asta, ma confrunt cu alta provocare: si anume cum sa fac sa impac si capra si varza? da, stiam ca blah blah nu este usor, nici nu mi-as dori sa fie astfel, insa mi se pare penibil ca la varsta mea sa mai traiesc drame adolescentine legate de colega mea de apartament actuala, si anume mama.
stau si ma intreb uneori care este mai copila dintre noi doua, intrucat situatiile de pana acum au scos la iveala exact contrariul unor asteptari clasice. personal consider ca pana la momentul actual am facut cate ceva cu viata mea, spre deosebire de alte specimene si sunt pe pace cu mine insumi in ceea ce-mi priveste potentialul. in mom in care am decis sa abandonez ideea penibila de a da bani pe chirie in bucuresti in conditiile in care mama dispune de un apartament cu 3 camere in care sta singura, si am crezut ca am ajuns in sfarsit la un consens decent cand i-am zis ca nu are rost sa isi vanda agoniseala de o viata pentru 2 garsoniere cacacioase, hop, iata si socantul adevar pentru mine. nu, dragilor, nu am facut bine. pentru ca din cele 2 femei mature care aveau o discutie deosebit de interesanta ma regasesc in fata ridicolului absolut, si anume acela de a fi tratata la "venerabila" mea varsta ca la 15 ani. si asta la nici un an de la asa zisul consens. deci, iacata-ma iar cautand in lumea asta un nou camin. si cautarea asta aduce cu sine noi intrebari existentiale. da, este greu sa reusesti pe cont propriu fara sa fii robot, insa cum mama ma-sii se face treaba asta? stiu ca anume cheia este rabdarea, insa uneori simt ca sunt cam la capatul ei. baricadarea energetica si emotionala isi are limitele ei si simt ca este din ce in ce mai greu sa evit un boom energetic.
cum te simt ca si om cand iti dai seama ca intr-un final esti singur? si ca de fapt parintii tai exista in acte sau sunt acolo numai sa iti sublinieze faptul ca tot ceea ce faci - daca nu este cum dicteaza ei sau conform proiectiilor lor - este gresit? iti aduni nadragii din vine, tragi aer in piept, si daca vrei sa nu ajungi mega frustrat si suparat pe tot ceea ce este, aduna-ti fortele si accepta-i, iarta-i. usor de zis, greu de facut atunci cand ai in mintea ta mica si bolnava numai rahaturile de care ai avut parte toata copilaria, adolescenta si maturitatea, asezonate cu o mega portie de scoatere de ochi. si atunci vin si ma intreb - ca sa continui seria de aberatii in draci - de ce facem copii? ca se ne asiguram ca are cine sa ne aduca un pahar de apa la batranete? pentru ca asa cere societatea? pentru a avea niste papusi in care sa aruncam frustraile noastre legate de ceea ce am putea deveni? desi cred ca majoritatea parintilor fac asta, vreau sa cred din tot sufletul ca nu asta este motivul real. si ca oamenii care fac astazi copii au taria de a realiza ca nu sunt decat mici porti catre aducerea pe lume a unor noi suflete. si ca decizia de a face un copil iti apartine, dar ca nu ai dreptul de control absolut. datoria unui parinte este de a ajuta copilul sa isi descopere calea, nu de a se impune absurd si obositor, de a accepta calea copilului si de il respecta. da, respectul, cuvantul cheie uitat de prea multa lume in ziua de azi. respectul si cunoasterea faptului ca nu detii pe nimeni, nici macar pe cel caruia i-ai dat viata.
cu toii ne izbim cu capul de pereti si trebuie sa facem asta pe cont propriu. si atunci de ce sa iti chinui copilul proiectand in el toate refularile tale, dorintele tale, ideile tale? de ce sa refuzi sa il cunosti si accepti cu adevarat, sa ii fi un prieten real in lumea asta nebuna? chiar nu isi dau seama ca prin astfel de comportament isi indeparteaza copiii? stiu ca au crescut intr-o lume grea si ciudata, insa avem o capacitate de adaptare fantastica. sper ca astazi parintii sa fie altfel sau cel putin sa incerce. asta implica acceptarea faptului ca acesti copii sunt unici si ca au calea lor regardless de cea imaginata de parinti.
este foarte greu in esenta sa iti controlezi si constientizezi problemele, dar pentru numele lui dzeu, fa-o pentru tine si in tine. daca ai ceva de comunicat sau obiectat, fa-o calm si asculta ceea ce ti se spune. nu fii arogant si plin de tine in impunerea (nu expunerea) de idei personale doar pentru ca esti parinte si "stii cel mai bine". este primul pas catre abisul creat intre tine si copilul tau. cred ca scriu lucrurile astea in ideea ca daca va fi nevoie candva am sa le citesc si nu am sa fac greseala aceasta cu copilul meu. si sper ca la momentul respectiv sa am suficienta minte incat sa nu ajung in punctul acesta. pentru ca personal consider ca si parintii nostri au trecut prin etapele astea insa au uitat. uitarea este ingrozitoare. cred ca uitam lucruri mai ales cand ne uitam pe noi insine. si a te uita pe sine este cel mai ingrozitor lucru pe care il poti face in viata asta.
si pentru ca nu este niciodata prea tarziu sa faci ceea ce multi considera a fi dificil, sustin ca in orice moment poti lua oglinda si sa te privesti cu adevarat. si dupa ce ti-ai gestionat trairile, deziluziile, ti-ai numarat pasii care te-au adus aici, sa incerci sa ii intelegi pe cei din jur, si mai ales pe copiii tai.
oare sunt parintii suficient de maturi incat sa isi asume responsabilitatea faptelor si sa inceteze a proiecta frustrai in cei din jur? ramane de vazut. un lucru este clar. nu vreau sa jung niciodata aici.