green wings

green wings

vineri, 25 iulie 2008


Ma simt schimbata... adevarul este ca nu am mai scris de extraordinar de multa vreme. chiar ma intreb daca mai stiu cum sa imi torn gandurile pe foaie... cand eram mica aveam multe jurnale; nu am terminat nici unul pentru ca la un moment dat ma plictiseam si incepeam unul nou.... de cand am intalnit omul care mi-a schimbat viata, nu am mai scris decat scrisori. scrisori catre mine sau catre el, insa nici asta nu s-a mai intamplat de 2 ani de zile. uneori ma uit in urma si nu imi vine sa cred cate schimbari au intervenit in viata mea si cate sunt pe cale sa se schimbe inca.
cresc, simt cum... ma modific sufleteste. cu toate ca uneori simt ca stau... si as vrea sa las lumea asta sa alerge, sa o las sa se invarta, dar as vrea uneori sa raman pe loc... as vrea sa dau timpul inapoi si sa pot schimba cateva momente din viata mea... as vrea sa fi avut sansa sa imi iau adio de la bunica mea, nasica mea si bunicul meu inainte sa treaca in nefiinta. as fi vrut sa le fi putut spune cat de mult ii iubesc, insa cel mai mult imi doresc sa ii fi cunoscut si sa ma fi cunoscut cu adevarat, nu ca pe un copil incapabil de sentimente mature. dar viata merge inainte. imi doresc ca mama mea sa se schimbe radical si sa nu mai fie la fel de impulsiva si pripita cum este astazi; imi doresc ca tatal meu sa ma fi cunoscut sau macar sa isi fi dorit sa o faca; imi doresc sa petrec mai mult timp cu fratele meu si vreau mai presus de toate sa traiesc. alaturi de el. de cel care mi-a devenit cel mai bun prieten, iubit, frate, si familie. mi-ai aratat cum este sa iubesti si sa fii iubit, ti-am aratat ce este iubirea, ne-am aratat reciproc ce inseamna prietenia si complicitatea. si suntem gata sa ne unim destinele. esti cel mai frumos lucru din viata mea.
vreau sa uit de lume, de oamenii din ea, oameni care au uitat sa mai traiasca, au uitat sa priveasca cerul sau sa priveasca o floare. lumea este intr-un vertigo continuu din care se pare ca scapa cine poate. imi este dor de fericirea copilariei... o priveam pe sofie intr-o zi in parc... cata fericire pura este intr-un copil... de ce nu mai putem fi copii? de ce ne lasam pervertiti si uitam... sa fim copii? sa ne bucuram la o raza de soare, la o imbratisare, la un suc de capsuni????
incerc sa tin treaz pe cat posibil copilul din mine... de ce sa nu lasam copiii din noi sa alerge??