azi am inceput ziua cu ploaie, cafea si facebook. rasfoind prin profilele oamenilor mei :), am descorperit urmatorul post pe pagina Monicai, (http://www.facebook.com/profile.php?v=feed&story_fbid=1382528050685&id=1456491970#!/note.php?note_id=411020440802&id=1456491970&ref=mf ), pe care doresc sa il impartatsesc. Toouche!
" Ucidem zile intregi, cu goana noastra descreierata dupa weekend-uri, vacante si Revelioane. Alungam timp din propria viata ca sa ajungem mai repede in weekend, sa vina primavara, sa luam salariul, sa treaca tusea si cosul din frunte, sa se astampere copiii, sa invete catelul sa faca pipi afara… De zeci de ori pe zi mintea noastra toarce un pacat autodistructiv: sa treaca si asta, sa vina mai repede clipa cand…
…Cand murim, de fapt…
Abia asteptam sa treaca timpul, apoi, dupa ce anii se usuca si pica, ne intrebam sablonard unde naiba s-au dus. Miorlaim in permanenta ca timpul trece prea repede, apoi, in clipa urmatoare si-n alte o mie de clipe, ne rugam sa treaca timpul mai repede - ca sa inceteze ploaia, sa ni se intoarca iubitul, sa slabim, sa nastem, sa terminam facultatea...
Stiu, tragem zilnic de boccelele plictisului, ale jobului, ale parului electrizat, ale iubitului ratacitor, ale fripturii prea tari, ale iernii lungi, ale PMS-ului, ale traficului… Toate astea trebuie usuite, zburatacite, afurisite. Sa plece, sa dispara, sa inceteze! Dar,odata cu ele, se scurge in sifonul chiuvetei timp din viata noastra. Orele noastre, anotimpurile noastre…
Cati dintre noi nu se trezesc luni tanjind dupa weekend? Cati dintre noi nu dau pinteni vietii pentru a alerga mai repede?
Weekend-urile sunt intotdeauna un joc de ruleta. De cate ori nu ti le doresti speciale si romantice si le primesti rutiniere, solitare, plictisitoare?
Am avut multe zile de luni mai frumoase decat zilele de sambata. Cu toate astea, ingrata si superficiala in a-mi judeca sufletul, am continuat sa urasc zilele de luni.
Weekend-urile nu-si merita dragostea mea neconditionata; m-au lasat de prea multe ori plansa, deceptionata, cu asteptarile facute ghem in stomac. Rochii pe care le-am pregatit toata saptamana au ramas atarnate dramatic pe cate-un spatar de scaun, singurul martor al iubirilor fragile. Weekend-urile dupa care tanjim intreaga saptamina, cu zvarcoliri de anticipatii placute, sfarsesc uneori prin a ne rade-n nas.
Weekend-urile s-au tradus, de foarte multe ori, prin telefoane care nu suna, vesti intepenite pe drum, vorbe asteptate degeaba, caderi in abisul iluziilor mele.
Prin petreceri pe care le-am asteptat sase zile si le-am ratat intr-a saptea.
Prin saruturi pe care le-am asteptat de luni pana vineri, iar sambata au venit, dar pe obraz.
Prin “te iubesc”-ul pe care l-am asteptat ani si care a venit intr-o duminica, deghizat intr-un “tin foarte mult la tine”. Ulterior, m-am prefacut ca a fost, totusi, un “te iubesc”.
Daca la asfintit de viata ai putea edita trairile tale in asa fel incat sa comprimi, intr-o inregistrare unica, numai ce-a meritat trait, ai avea un soc si te-ai sinucide inainte ca soarta sa aiba aceasta onoare. Ai constata ca, din 75 de ani, ai trait cu adevarat, intens si frumos, vreo trei. Pe restul, i-ai asteptat nerabdator sa treaca."
si cu asta, Monica a zis tot
green wings
marți, 23 martie 2010
joi, 4 martie 2010
o zi de cacat, ce mai!
cateodata ma pufneste rasul cand ma/ne vad. unde am ajuns cu totii? nu mai traim, nu ne mai vedem, nu ne mai cunoastem. ce trist. cine ar fi crezut ca dupa atatia ani ne vom orienta catre cele 4 zari?
am crescut, suntem oameni mari acum, domle'. nu mai avem timp de prostii, de umblat teleleu, de ras. ne dam peste nas acum, sa demonstram cat de destepti suntem. oral sau scris. cine ar fi crezut ca tocmai noi vom fi uitat sa fim copii?
sa-mi analizez viata.... mi-e frica. muncesc ca nebuna si imi place, dar as vrea sa mai si dorm. si pentru ce muncesc ca nebuna? pentru bani. bun. so far so good. si banii unde se duc? pe datorii si facturi. deci nu ma bucur personal de ei. si atunci de ce dracului sa mai muncesc? de ce sa nu imi iau campii si sa ma duc unde vad cu ochii? de ce sa stau inchisa intr-un buncar pentru ca mai tarziu sa alerg pe la diversi oameni cu diferite polite? de ce nu doar sa dorm si sa traiesc? de ce sa imi pese de vechii "prieteni" pentru care nici nu mai exist? intrebarea existentei mele.
Ma mai gandesc uneori cu drag la liceu, la cat de fericita eram (si nu vedeam asta). aveam tot ce imi trebuia. aveam valul fericirii pste ochi, clipele in care crezi ca gasca si prietenia nu vor disparea niciodata, clipele in care crezi ca esti vesnic tanar, invincibil :) ce frumos era. saptamana trecuta mi-a zis un nene "tanti" intr-un supermarket. ingrozitor. nu ma intelege gresit, nu e vorba de faptul ca m-am simtit jignita ca si muiere in floarea tineretii, cum sunt majoritaea doamnelor care se vor domnisoare si nu-si spun varsta, de parca nu s-ar vedea kilele de riduri de pe fetele lor umplute cu tone de fond de ten. am 23 de ani, insa ma credeam la 17. ma credeam copil... timpul trece si devin o tanti. nu vreau sa devin tanti. de aceea refuz sa devin inru totul ca VOI, roboteii mei dragi. voi aspira mereu mai sus si am sa v-o sopun mereu verde in fata: majoritatea sunteti niste ipocriti :))) si va credeti mai destepti de cat sunteti. lol am o colega la birou care nu face mare lucru. in mare este secretara, dar nu mai este politically correct sa spunem "secretara" asa ca o vom numi assistent manager. femeia face secretariat. nici eu nu fac aici un mare cacat. :)))) in cel de-al doilea job sunt un cacat de receptionera. dar in rahat, receptionera pe 2700 ron salariu in mana. de asta o fac. dar nu ma dau rotunda ca ce mare cacat si sula sunt eu aici. pardon, sa revenim. dna assistant manager face treaba gen telefoane, intalniri, numai ca le face, ce-i drept, de unde si valoarea indisputabila, in engleza si franceza. si ma cheama azi sa imi arate cum se perie si distribuie o casuta de email generala. mare rahat nu este, trebuie doar sa iti formezi mana in a sti care unde merge si care email este sters. pfoaaaaa! nu vrei sa stii cata filosofia si polologhia, si imi explica de parca era rocket science. mare mare mare lucru.
daca nu as avea nevoie de foarte, al dracului de multi bani ce bine si dulce as duce-o. o viata de artist. cam asa ceva. dar niciodata socoteala de acasa nu se pupa cu cea din targ, si din pacate, am ajuns sa spun, in aceste vremuri de nemaivazuta si nemaipomenita criza, "slava cerului ca am ce munci, si slava cerului ca sunt bine platita". chiar asa, numai in Ro munca nu este valorizata si sclavia legala, in conditiile in care munca raportata la calitate este VALORIFICATA corespunzator. am ajuns sa fim sclavi si sa ne bucuram ca putem, Unii din noi, dupa munca si .... rasplata. cam de asta imi vine mie sa vomit zilnic. "moaaa frate, 2700 ron pe luna.... WOOW!" Fratiloooor!!! de abea se traieste decent si cu aia. nu este normal sa avem astfel de asteptari....
trist si aici inchei ca am treaba
am crescut, suntem oameni mari acum, domle'. nu mai avem timp de prostii, de umblat teleleu, de ras. ne dam peste nas acum, sa demonstram cat de destepti suntem. oral sau scris. cine ar fi crezut ca tocmai noi vom fi uitat sa fim copii?
sa-mi analizez viata.... mi-e frica. muncesc ca nebuna si imi place, dar as vrea sa mai si dorm. si pentru ce muncesc ca nebuna? pentru bani. bun. so far so good. si banii unde se duc? pe datorii si facturi. deci nu ma bucur personal de ei. si atunci de ce dracului sa mai muncesc? de ce sa nu imi iau campii si sa ma duc unde vad cu ochii? de ce sa stau inchisa intr-un buncar pentru ca mai tarziu sa alerg pe la diversi oameni cu diferite polite? de ce nu doar sa dorm si sa traiesc? de ce sa imi pese de vechii "prieteni" pentru care nici nu mai exist? intrebarea existentei mele.
Ma mai gandesc uneori cu drag la liceu, la cat de fericita eram (si nu vedeam asta). aveam tot ce imi trebuia. aveam valul fericirii pste ochi, clipele in care crezi ca gasca si prietenia nu vor disparea niciodata, clipele in care crezi ca esti vesnic tanar, invincibil :) ce frumos era. saptamana trecuta mi-a zis un nene "tanti" intr-un supermarket. ingrozitor. nu ma intelege gresit, nu e vorba de faptul ca m-am simtit jignita ca si muiere in floarea tineretii, cum sunt majoritaea doamnelor care se vor domnisoare si nu-si spun varsta, de parca nu s-ar vedea kilele de riduri de pe fetele lor umplute cu tone de fond de ten. am 23 de ani, insa ma credeam la 17. ma credeam copil... timpul trece si devin o tanti. nu vreau sa devin tanti. de aceea refuz sa devin inru totul ca VOI, roboteii mei dragi. voi aspira mereu mai sus si am sa v-o sopun mereu verde in fata: majoritatea sunteti niste ipocriti :))) si va credeti mai destepti de cat sunteti. lol am o colega la birou care nu face mare lucru. in mare este secretara, dar nu mai este politically correct sa spunem "secretara" asa ca o vom numi assistent manager. femeia face secretariat. nici eu nu fac aici un mare cacat. :)))) in cel de-al doilea job sunt un cacat de receptionera. dar in rahat, receptionera pe 2700 ron salariu in mana. de asta o fac. dar nu ma dau rotunda ca ce mare cacat si sula sunt eu aici. pardon, sa revenim. dna assistant manager face treaba gen telefoane, intalniri, numai ca le face, ce-i drept, de unde si valoarea indisputabila, in engleza si franceza. si ma cheama azi sa imi arate cum se perie si distribuie o casuta de email generala. mare rahat nu este, trebuie doar sa iti formezi mana in a sti care unde merge si care email este sters. pfoaaaaa! nu vrei sa stii cata filosofia si polologhia, si imi explica de parca era rocket science. mare mare mare lucru.
daca nu as avea nevoie de foarte, al dracului de multi bani ce bine si dulce as duce-o. o viata de artist. cam asa ceva. dar niciodata socoteala de acasa nu se pupa cu cea din targ, si din pacate, am ajuns sa spun, in aceste vremuri de nemaivazuta si nemaipomenita criza, "slava cerului ca am ce munci, si slava cerului ca sunt bine platita". chiar asa, numai in Ro munca nu este valorizata si sclavia legala, in conditiile in care munca raportata la calitate este VALORIFICATA corespunzator. am ajuns sa fim sclavi si sa ne bucuram ca putem, Unii din noi, dupa munca si .... rasplata. cam de asta imi vine mie sa vomit zilnic. "moaaa frate, 2700 ron pe luna.... WOOW!" Fratiloooor!!! de abea se traieste decent si cu aia. nu este normal sa avem astfel de asteptari....
trist si aici inchei ca am treaba
Abonați-vă la:
Postări (Atom)