green wings

green wings

miercuri, 25 august 2010

Morala celor 23 de ani de viata :)




Frumusetea vietii consta in faptul ca este neasteptata, schimbatoare, neprevazuta.
Daca am invatat ceva in ultima vreme, pot spune urmatoarele lucruri: nu este niciodata bine sa iti faci planuri pe termen lung, niciodata nu se finalizeaza dupa cum ti-ai imaginat tu; tot ceea ce este frumos este efemer; trebuie sa inveti sa te opresti la timp, sau cel putin sa incerci; si ca in viata mereu inveti cate ceva.
mi-am mai dat seama ca desi viata este frumoasa, este grea, dar cum am sti sa apreciem fericirea fara clipe grele? si am invatat sa admir capacitatea vietii de a-ti da aripi dar si de a a-ti da un picior cand inca esti la pamant. probabil ca zicala "what doesn't kill you makes you stronger " se aplica 100%.
Oamenii se schimba, dar in acelasi timp nu pot fi schimbati de alti oameni, in asta consta farmecul personal si individual al fiecaruia.
Deasemenea nu "trebuie" sa faci nimic in viata, decat daca acest "trebuie" este al tau, porneste din tine. viata este scurta, si dupa ce mi-am dat seama ca un an de zile nu am mai fost fericita, cu mici exceptii, am realizat ca TREBUIE sa schimb ceva. doar pentru ca ti-ai facut un plan si ai crezut ca asa va fi mereu nu trebuie sa tii cu dintii; relatiile de iubire vor ramane de iubire. oamenii care au format un cuplu, intre care a existat si inca exista iubire, dar pur si simplu si nu mai au acelasi drum comun, vor da nastere in timp unei prietenii care poate va dura o viata.
Prietenii vor ramane; bineinteles ca cei care iti sunt meniti a-ti fi prieteni. oamenii vin si pleaca.
isi lasa amprenta in viata ta,, la fel cum si tu faci cu cei din jurul tau. la fel, daca a existat prietenie intre noi nu inseamna ca suntem legati pe vecie. Dragoste cu de-a sila nu se poate.
si viata este mult prea frumoasa ca s-o complicam inutuil.
Da, nu a zis nimeni ca va fi usor. dar daca iti urmezi calea, calea ta, tind sa sper ca satisfactia va fi pe masura. sau poate nu. insa pentru mine un lucru este clar: totul se intampla cu un motiv. si nu e musai sa primim acum raspunsurile.
find ur way, stick to it. respect life and others around you
smile and love, there is enough misery in this world
dont forget to look at the sky and do not forget that life is not all about running nor money.
stop to pet the dog you always see on the way to work but for which you never have time.
stop to walk barefooted on the grass and maybe play with the sprinklers on a hot summer day
Dance in the rain, especially when its pourring.
dont be afraid to love. you only get one life. time flies. once the second passed, you never get it back.
and last but not least, be honest and sincere to yourself and others.






luni, 16 august 2010

si ni se amesteca lacrimile...

M-am oprit.
As vrea sa mi se opreasca inima, sa nu mai bata, sa nu mai simt.
Sangerez, as vrea fie sa sangerez de tot, mai repede, fara ezitari sau sa NU. Nu mai pot. Simt ca sunt sfasiata, sunt bucati. Sunt cioburile imprastiate de jos. m-am imprastiat in toate colturile casei si acum stau, oarba si le caut. sunt atat de fine incat nu fac altceva sa-mi strapunga fin buricul degetului, provocand acea senzatie inconfundabila. ceva atat de fin, imperceptibil cu ochiul liber, dar care doare atat de tare.
lacrimile curg rauri, incercand sa sece acest corp, aceasta minte, acest OM de orice urma de sentiment.
Sunt furioasa pt ca am ajunsa aici, sunt ranita pentru ceea ce s-a intamplat, sunt disperata pentru ca nu stiu ce cale sa apuc, nu stiu ce trebuie sa fac, si te iubesc si nu vreau sa te urasc.
te iubesc pana la moarte.
de aceea trebuie sa merg pe drumul meu. stiu daca vom merge iar, tragand unul de altul, ne vom face rau.
da, spui tu, cum este posibil ca doi oameni care se iubesc sa nu poata trai impreuna?
si eu iti spun, cum este posibil ca doi oameni care se iubesc sa treaca prin ceea ce am trecut noi in ultima vreme? este simplu, cred: nu mai stim cine suntem, nu ne mai cunoastem caile, nu mai stim si atat. ne-am lasat inraiti, pervertiti, nu ne cunoastem noi pe sine, mai ales unul pe celalat.
Singura noastra cale este sa ne separam drumurile, sa mergem o perioada in paralel.
Daca nu faci pace cu sine, daca nu iti infrunti demonii, daca nu te poti privi in oglinda cu adevarat, nu vei putea niciodata sa fi cu adevarat fericit. trebuie sa iti creezi limitele, ambitiile, principiile tale, pasiunile, pe scurt sa te cunopasti sa te definesti.
Incercand sa te imping mereu catre ceea ce vedeam eu ca esti, am gresit. sunt pasi pe care fiecare fiinta trebuie sa ii faca de la sine.
Dragostea dintre noi, pura, reala a fost umbrita de frustrari si rautate.
Voi fi mereu langa tine, vei fi mereu acolo. insa si tu si eu, trebuie sa ne cunoastem pe sine. am crescut, nu mai suntem la fel ca la 18 ani. viata ne schimba constant. si repet, nu vreau sa te urasc vreodata, nu vreau ca ceea ce traiesc si am trait cu tine sa se transforme in ceva urat, in ceva mai urat decat ceea ce a fost intre noi in ultima vreme.
as vrea sa imi tranchilizez inima, sa nu mai simt, si as vrea sa iti iau si tie durerea. insa. din pacate, durerea este cea care ne dechide ochii. noi ca oameni nu suntem atat de dezvoltati incat sa intelegem cum stau lucrurile din prima. din pacate, trebuie sa suferim ca sa invatam o lectie, si, din pacate, asta este singura cale.
vom merge in paralel. Dupa cum mi-a zis cineva, un cuplu merge tinandu-se de mana. merg la acelasi nivel; daca unul dintre ei o ia inainte, celalalt ramane in urma. si da, se ajuta unul pe altul. dar cand trag unul de altul in directii opuse, nu vor ajunge nicaieri.
trebuie sa stie fiecare pe ce drum trebuie sa mearga.
trebuie sa mearga amandoi, de la sine, natural, pe acelasi drum. orice fortare in acest caz duce catre o frustrarem care duce la distantare.
o relatie inseamna fericire.
si iti multuemsc pt ca mi-ai aratat fericire. si nu vreau sa traiesc cu tine decat feiricire. vreau sa uit ca au existat rele. din pacate insa, ne-am facut unul altuia mult prea mult rau.
este momentul sa ne oprim, sa respiram, sa privim, sa ne privim pe sine si sa ne cunoastem.
nu este un capat de drum, este un inceput.
si da, te iubesc. chiar daca nu cum ti-ai dori tu acum.
sper din tot suflrtul ca ai sa intelegi.

joi, 12 august 2010

To my dear, dear zombie :) ;)

As life has taught me that friendship is found in the most unexpected places, i have learned to exceed my limits and always look out for new perspectives.
I am thinking of you, my dear friend, SK, thy know who you are and that is more than enough for me.
You have always been such a kind man, smart, outgoing and just amaaaazing :)
so i keep reading your emails sometimes, and some things you wrote echo in my mind.
"Dont be afraid of loneliness. You lived before this relationship...and of course will beyond it. A relationship is not your identity...its only one facet of yourself. Your own well being is in your control....if a situation is no longer positive to your life or another persons life....its good to disengage ourselves from as fully as we can....but also as gently as we can. To simply disengage is not bad. If you find you cannot talk about it...then say so to those who it concerns....if you think you should say something to them...then let them know you will when you can. It will be painful..simple fact...always is. "
i do have so much more to learn from life, and indeed, life is just beginning for me. Its all part of the game. we should now how and when to let go, even though dissapointment and failure, in matters of the heart, are the worse.
But, then again, this is my post to you, thought i'm still thinking if i should share this link.:)) which probably i will. :P
It seems as a matter of fact that zombies have been positively affecting my brains. and thats just fine.
I do hope you succeed in all of your tasks, and i do curse you to go to China faster!
Ill be expecting an invite to Shanghai any time now :)
no, really, why am i writting these things here? Simply because you came in my thoughts, i read one of your first eamils to me, and i did find some strenght.
Thank you for helping me. Thank you for being my friend.
Thank you for being yourself. No matter what shape, form, colour you choose to be in.

And, of course, zombies rock ;)
谢谢你,我的朋友 ( i really hope this translator works fine, cuz i have no idea what i just said) =))))))

miercuri, 11 august 2010

cioburi....


Incerc sa ma departez de mine si sa ma privesc obiectiv.
Incerc sa imi privesc sufletul si mintea, sa imi smulg sentimenete pe care sa le insirui pe o tava in fata mea, pentru ca dupa, cu o penseta, sa le iau pe fiecare in parte spre examinare profunda. Durerea sufleteasca este un lucru extraordinar de interesant. Cum anumite sentimente dau peste cap un circuit perfect functional. Imi vine sa si rad. si apoi sa plang. problema este ca eu nu sunt plangacioasa doar asa de amorul artei. in general plang sau rad, iar cand plang, plang pentru ca am prea mult in suflet si trebuie sa ma exteriorizez cumva. e bine sa poti sa plagi.mai elimini din sare :)
ma rog. nici nu stiu de ce m-am apukat sa scriu. poate ca daca las cuvinetele sa curga o sa ma lamuresc si eu mai bine.
Incerc sa privesc obiectiv lucrurile, desi mi-e greu. Intr-o relatie, iubirea este totul, dar in acelasi timp iubirea trebuie mentinuta prin respect, intelegere, prietenie. nu este usor; usor este sa pierzi complet echilibrul.
Personal caut sa evoluez continuu. nu ma multumesc cu putin si nici nu am s-o fac vreodata. cand iubesc, iubesc cu toata fiinta, fie ca este vorba de iubit sau prieteni. asa am fost, asa sunt, si aa voi fi mereu.
Refuz sa imi pervertesc sentimenetele; refuz sa ma mint. am sa traiesc sincer si real.
Mi-ai oferit 4 ani de vis. Cu tine am invatat ce este iubirea, cu tine am invatat ce este dezamagirea. Tu mi-au oferit primele placeri, tu mi-ai sfasiat inima. Mi-ai fost cel mai bun prieten pentru ca apoi sa ma lasi in uitare. Ceva s-a intamplat cu noi, caci acum nu mai este nimic din ceea ce a fost.
Si mi-am dat seama de un lucru. poate eu sunt motivul. Tu trebuie sa te regasesti, sa-ti intalnesti demonii. Nu te pot forta sa te schimbi in ceea ce imi doresc eu. Oamenii merg pe acelasi drum, dar se intampla sa intalnim rascruci. oricat as vrea sa te trag pe drumul meu, nu mai pot. Pentru ca stiu ca ma iubesti, si stii ca te iubesc, dar nu mai putem continua. am ajuns la rascruce, si stii mai bine decat mine, ca nu te vei schimba decat daca vei simti asta, si nu din exteriorul tau, ci din interior.
Un lucru te rog insa. Nu mai promite lucruri pe care nu le poti indeplini. Nu-ti mai promite tie, nu-ti mai seta limite pentru ca tot sa fi cel care le incalca. Invata sa te respecti pe tine, apoi cauta respectul celor din jur. Invata sa te cunoasti si intelegi pe tine, apoi pe cei din jur. Nu vei putea intelege cu adevarat nici un alt suflet daca nu te intelegi, sau macar incerci sa te intelegi pe tine.
Copilaria este un lucru superb, de vis. Inocenta si puritatea caracteristice unui copil nu se pierd niciodata daca stii sa le pastrezi. nu trebuie sa respingi maturizarea pentru acest lucru. Cheia este amestecul dintre maturizare si copilul din tine: echilibrul peferect, a sti cand sa-i lasi sa iasa la suprafata.
A te maturiza frumos, a creste frumos, a imbatrani frumos.
Timpul nu revine. Clipa trecuta este amintire. zilele trec, trece viata. cum ne trece viata? regretand? eu nu pot trai cu regrete, reprosuri, promisiuni nerespectate, nu mai pot trai pentru amandoi, nu ma mai pot zbate singura. asta pentru ca tu nu vrei sa cresti.
Stii cum se spune, odata ce ai pierdut trenul, nu se mai intoarce. Esti in el, sau astept un altul care nu se stie cand mai vine, sau daca te va duce in acelasi loc.
ma doare sufletul si as urla, si as ramane cu tine o viata daca as stii ca poti intelege tot ce scriu acum. insa stiu ca cel putin acum nu vei intelege.
Mi-ai demonstrat-o zilele acestea, cand te-ai lasat manat de instinctul de adolescent care priveste neputiincios fara sa stie macar sau sa incerce sa ma traga inapoi. Cuvinetele nu imi mai sunt de folos. Promisiuni? am auzit destule. fapte? asta as vrea sa vad dar se pare ca am aobosit sa le astept.
poate vei invata ceva din plecarea mea. poate ca nu.
oricum, un lucru e clar. ai sa fii mereu in inima mea, si vei gasi in mine mereu iubire. no matter what happens

marți, 3 august 2010

mi-am dat seama ca....

Mi-am dat seama de curand ca eu scriu aici din an in paste, si mai ales cand sunt suparata, frustrata etc. am stat si mi-am recitit posturile si cu putine exceptii, scrierile mele sunt la fel. de unde am tras concluzia clara ca de ani am aceleasi frustrari si ca, se pare, nu am facut nimic sa le elimin. comoditate, prostie, necunostiinta de cauza, sperante desarte in schimbare... cine mai stie?
un lcuru e cert insa: timpul nu sta pe loc, nu ne asteapta. si ca suntem intr-o continua schimbare. cautam perfectiunea. ce este aceasta? ne oprim vreodata? va fi mereu un mic ceva pe care ti-l vei dori. odata obtinut, vei aspira catre alt ceva. Un alt CEVA. unde se opreste dorinta? cand?
vrem scoala ca sa avem job ca sa brem bani. vrem sala, ca sa avem corpuri frumoase. btw, frumusetea este in ochiul privitorului. asta este cert. dar spiritual de ce sunt atat de putini oameni care vor mai mult? cunoastere de sine, cunoasterea dorintelor, PACEA cu sine. de ce nu isi doresc oamenii decat lucruri materiale?
si mai stiu ceva. nimic ce este frumos nu dureaza o vesnicie. asta este o constatare trista pt mine, destul de dura, si cei care au trait asta stiu la ce ma refer. frumosul este efemer. intodeauna.
cu noi ne nastem, prin viata trecem, devenim urme in existenta celor din jurul nostru, o atingem, o facem sa infloreasca, lasam urma, pentru ca apoi sa disparem usor.
da, si, dragostea. oh ce mama ei de treaba e dragostea??? dragostea, in mare parte e egoism. asa cum zice un prieten bun si vechi, pe care nu l-am mai vazut de luni. "te iubesc atata timp cat ma faci fericit". ce se intampla insa cand dam de greu? ce se intampla cand frustrari apar si egosimul isi arata coltii?? hmm sa nu ii spunem egoism: instinct de conservare, supravietuire. se intampla ca se cam duce totul dracului, pt ca viata nu e numai lapte si miere din pacate. si mai si crestem, alea alea. si daca partenerul nu este gata sa creasca impreuna cu tine, vrei nu vrei, doare ca dracu, ruptura se produce.
Bun, vine intrebarea: se repara? se mai repara? mai trebuie reparata? cand te opresti din nebunia incercarii de a cooase si recoase o sutura care continua sa pocneasca???
care e semnul ca trebuie sa NU mai innoti, si sa te lasi sa ajungi usor la fundul marii? de unde, poate ca da, sau poate ca nu, vei primi un colac de salvare?
Cand se separa drumurile, cand e timpul sa o apuci pe calea ta?
si de ce, de ce trebuie sa doara atat de tare?