green wings

green wings

vineri, 17 septembrie 2010

Dor de Romania?!? - un text care doareAutor: Alin Fumurescu

Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te săgăseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ceîn ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai săgăseşti - ca şi mine - o majoritate ponosită, subjugată compromisuluişi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi,peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spunucigaşă, cu "gipane" supradimensionate, gata să te spulbere cu zilepentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi,gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcatîn grandomania lor fărălimite. Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin,ci uman. Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond,asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentrucomportamentul lor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admirăviaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist,iată visul ce merită visat!. Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şilatră. Se comunică aproapemonosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele depoliteţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă,noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţifac ziua agreabilă - mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucurpentru dumneavoastră - par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai îndicţionare şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea maifoloseşte nimeni.Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin.Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care "se descurcă" e mereu grăbită,repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul paredus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, dupăcare "e bine şi aşa", se schimbă brusc direcţia, viziunea,prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată dreptrigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea ecuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, oexhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii numai e cu perdea, e pornografie;machiajul e greu, decolteurile - adînci, bărbaţii - aţîţaţi înanimalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiulpublic este nespălat.De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectănimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe eiînşişi.Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, înarhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilornaţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimelebastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţeelegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură,ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţiisimple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şifrumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor.Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată,braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi.Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şiimobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nucumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Cruciletrebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plasticîndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă îndoze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase.Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şivorbeşte în citateaproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-ungulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, sepreumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo pînă colo,punîndu-şi ca unic ţel banul - fără de care eşti nimeni. Dacă nu aibani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitateapersoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărulde plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitateade muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate tecostă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. Toţi vor să ajungăbogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, întrehoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţiede nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă.Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît "dincolo" lapreţuri mai mari decît "dincolo", la salarii mai mici decît "dincolo".Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încălucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnicşi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umplehambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsaceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucruluidurabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi daumari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-oparte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul.Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţarapare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcăar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît maimare şi cît mai repede.Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă săplăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că"nu e drept".Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd ede luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindenimanipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţianu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul aravea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, dupăcum e şi familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala,precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră alepărinţilor.Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar - dacă-mi permiţi metafora- la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat.Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, darn-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurilesînt omor cu premeditare.Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care maiduce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitatedureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii apoporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim?Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi dela noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să nepoziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural,politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem,concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns.Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decîtinteresul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţicivic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simpluepuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ.Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nuli se mai pare strigător la cer.Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mairespiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu aufost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizatsînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, deiniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şiconstrucţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, dedelicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termenlung, deconvingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţaacestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei înaceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere),îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavelesînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunicaîntre ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic,anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facămuţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şidescurajează sistematic, ca într-unplan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitateşi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptămarginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior alpropriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pesine.Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite caalchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precumciudaţii şi inadaptaţii societăţii.Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz,realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulceleintangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care,ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există.A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine.... impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar ...

duminică, 12 septembrie 2010

The Laughing Heart


your life is your life
don’t let it be clubbed into dank submission.
be on the watch.
there are ways out.
there is a light somewhere.
it may not be much light but
it beats the darkness.
be on the watch.
the gods will offer you chances.
know them.
take them.
you can’t beat death but
you can beat death in life, sometimes.
and the more often you learn to do it,
the more light there will be.
your life is your life.
know it while you have it.
you are marvelous
the gods wait to delight
in you.
Charles Bukowski

putin ajutor

http://www.facebook.com/profile.php?id=100000118376595

Dl Adrian Catana, cel care are in grija sa multe animalute care nu au avut stapan, lanseaza urmatorul apel: "September 3 at 3:49pm Dear friends ! Today is a dark day for my little friends ( 16 cats , 15 dogs ) . I received the new decision of retirement . They took me 80 % of my money , after 24 years of flight and 34... of work . In these conditions the heaven for my friends ( see in my photos ) turn into hell . I can't take care of them without your help , so please help them !
Thank you so much !!!" Animalutele nu sunt pretentioase, sunt invatate cu mancare gatita. poate reusim sa ii ajutam si noi.



putin cu putin putem face diferenta!

sâmbătă, 11 septembrie 2010

oh, when i'm gone...

Falling hard
Falling fast
Somehow land with both feet on the Ground
A dream so real so inspired
I can still smell the smoke and the fire
What I fear what I fear the most Unthinkable thing is that somehow I will Never again feel my arms around you

Oh, when I'm gone
And lost
Too far away
Try and remember sometimes
The way I make you laugh, and make You Smile little things keep me going

A little boy with broken arms
He used to dream
That he could fly
A dream so real
So inspired
He jumped from the top of the stairs
For a moment he was there
Wings spread, wide as the sky
But then of course, the world pulled him Down he crash landed on the ground

Oh, when I'm gone
Feeling lost and far away
Try to remember sometimes
I'm gonna fall before I fly
Little things keep me going

With every step
If we were sure
What the next step should be
Well then at least we could be sure
How we ended up here

How we ended up here

Oh, when I'm gone
Feeling lost to far away
Try to remember sometimes
I'm gonna fall before I fly
Little things keep me going

Keep me going....

vineri, 10 septembrie 2010

are you the new person drawn toward me?



ARE you the new person drawn toward me?
To begin with, take warning—I am surely far different from what you suppose;
Do you suppose you will find in me your ideal?
Do you think it so easy to have me become your lover?
Do you think the friendship of me would be unalloy’d satisfaction?
Do you think I am trusty and faithful?
Do you see no further than this façade—this smooth and tolerant manner of me?
Do you suppose yourself advancing on real ground toward a real heroic soul??
Have you no thought, O dreamer, that it may be all maya, illusion?

Walt Whitman

sâmbătă, 4 septembrie 2010

But The Heart Said No

They saw the poor living in cardboard shacks, so they knocked the shacks down and built
projects. Huge blocks of cement and glass towered over asphalt parking lots. Somehow it wasn't
much like home, even home in a shack. "What do you expect?" they asked impatiently. "You're
too poor to live like us. Until you can do better for yourselves, you should be grateful, shouldn't
you?"
The head said yes, but the heart said no.
They needed more electricity in the city, so they found a mountain stream to dam. As the
waters rose, dead rabbits and deer floated by; baby birds too young to fly drowned in the nest
while mother birds cried helplessly. "It's not a pretty sight," they said, "but now a million people
can run their air conditioners all summer. That's more important than one mountain stream, isn't
it?"
The head said yes, but the heart said no.
They saw oppression and terrorism in a far-off land, so they made war against it. Bombs
reduced the country to rubble. Its population cowered in fear, and every day more villagers were
buried in rough wooden coffins. "You have to be prepared to make sacrifices," they said. "If
some innocent bystanders get hurt, isn't that just the price one must pay for peace?"
The head said yes, but the heart said no.
The years rolled by and they got old. Sitting in their comfortable houses, they took stock.
"We've had a good life," they said, "and we did the right thing." Their children looked down and
asked why poverty, pollution, and war were still unsolved. "You'll find out soon enough," they
replied. "Human beings are weak and selfish. Despite our best efforts, these problems will never
really end."
The head said yes, but the children looked into their hearts and whispered, "No!"
Michael Jackson - Dancing the dream