drumul pe care merg este mereu altfel si impresurat cu multe surprize si cu din ce mai multi oameni. experientele care ma atrag nasc noi intrebari mereu si cu fiecare incercare de a intelege de ce ajung unde ajung simt ba ca sunt mai aproape de raspuns fie ca sunt departe. poate ca simt ca nu sunt pregatita pentru raspuns. poate nu pun intrebarile potrivite si poate nici eu nu stiu ce vreau. poate imi pun prea multe intrebari. poate gandesc prea mult. poate desi sunt o fire visatoare devin din ce in ce mai analitica. poate analizez prea mult ceea ce ma inconjoara in loc sa ma analizez pe mine.
in clipa asta sa spunem ca sunt in momentul in care incerc (subliniat si bolduit) sa incerc un alt mod de a trai. si anume unul mai relaxat. si desi urasc canoanele descopar canoane in mine. si desi nu cred in judecati poate judec. fara sa vreau.
primul pas catre rezolvarea unei probleme = daca o putem numi astfel este constientizarea ei. analiza, apoi acceptarea. dupa care problemuta devine o mica piesa de puzzle ce va aluneca de la sine in the big picture.
poate din prea multa dorinta de a trai cu adevarat uit sa traiesc. sau poate e doar un moment. si desi simt ca este un moment al schimbarii - sau al evolutiei mele ca persoana am anumite stari so called de neliniste. ba nu. de agitatie. ca si cand te trezesti din reverie, clipesti de cateva ori si te intrebi ce cauti aici. ce caut aici? dar nu e rau deloc. dar parca, si totusi. si totusi... dar parca...
incep sa devin din ce in ce mai incoerenta si haotica in gandire. in gandire si exprimare. sau asa am fost mereu? cred ca asa sunt eu.
este clar ca pana cand nu o sa ma inteleg eu nu ma va intelege nimeni. nici nu stiu daca vreau sa ma inteleg.
un morman de intrebari. cam asa. un munte. mi le pun mie dar nu stiu sa imi raspund. nu vreau.... (obs> gandesc in cercuri).
sa las viata sa curga. sa las barierele jos. sa simt cu adevarat. sa nu imi mai fie frica de raspunsuri. sa nu ma mai tem de nimic. nici macar de mine. am inceput sa nu ma mai tem de mine. sa am incredere in mine la fel cum am in cei din jurul meu.
sa imi acord mai mult timp. sa cred in drumul meu.
sa nu ma mai tem sa scriu in anumite momente. nu. nu sa nu ma tem. sa nu evit.
cred ca iar trebuia sa numesc postul acesta post fara rost. poate ar trebui sa numesc intreg blogul posturi fara rost.
in ce moment ciudat am ales sa scriu. alta data nu as fi facut asta.sau poate?
un lucru este cert. energiile de un anumit tip se transmit. cu atat mai ciudat cand se intampla in momente total neasteptate si cu persoane care inca nu stiu ceea ce se intampla.
ma gasesc legata in mod ciudat de un nou venit in viata mea. un om cu care nu as fi banuit ca pot fi atat de deschisa. sau receptiva. nu stiu ce va fi, we never do. insa mi-am promis ca am sa imi ascult simturile. si simturile mele spun wait and see.
cred ca fapt tot ce simt acum este extraordinar dpv perceptiv. am sa incerc sa nu ma grabesc spre deznodamant si raspunsuri. fiecare experienta vine sa ne invete si de fapt asta este viata.
nici nu stiu daca ma intelege. daca o face nu spune nimic. dar cred ca ma simte. asta este clar.
