unde incepi si unde te termini tu ca si om, ca si entitate, ca si personalitate? se spune ca ne schimbam zilnic. aa putem fi persoane diferite in cele mai scurte intervale, sa nu mai fim recunoscuti de apropiati, sa nu ne mai recunoastem nici noi insine. suntem facuti sa fim aceeasi mereu sau este chiar natura noastra de a ne schimba? unde incepe teama si de ce ne temem de fapt? de ce sa ne temem de .. de teama? cand stai si te uiti in oglinda si nu te mai recunosti, este pentru ca ai lasat compromisul sa te inunde sau pentru ca devii ceva nou, menit sa se schimbe zilnic?
de unde frica asta de a fi tu insuti, de nu fi acceptat pentru ceea ce esti? de unde teama de a exprima sincer, clar si la obiect tot ceea ce simti? unde au disparut sentimentele autentice, de unde si cand am lasat compromisul si falsitatea sa ne caracterizeze in mod general?
am ajuns sa ne minunam cand descoperim autenticitate, sinceritate, potrivire si sa consideram o existenta placida, fada, falsa, de compromis a fi normala. de ce si cand am ajuns sa nu mai credem unii in altii, in dragoste?
stii ce mi se pare interesant? capacitatea mea de a scrie sau nu anumite lucruri in mod obiectiv pe acest blog. de cele mai multe ori ma tem sa ma exprim. si verbal si in scris si nu inteleg ce se schimba in mine in anumite momente de variez atat de puternic. privind faptic, este strict vorba de mood, de cat de intensa este legatura cu mine insumi. si atunci ma intreb de ce ma departez de mine... si mai ales pentru cine. cred ca asta este, teama ca ma instrainez de mine pentru ceva amagitor. da, si eu ma tem insa as vrea sa inteleg pe deplin natura temerilor mele.
mi s-a spus candva ca pentru a trai cu adevarat, pentru a putea experimenta viata in deplinatatea sa, trebuie sa fii singur. adevaratul explorator, observator al acestei lumi are ca si camin pamantul in sine, iar marea sa dragoste o reprezinta viata si oamenii in sine. sa poti sa iubesti sincer oamenii, fara sa ii judeci. recunsc faptul ca din punctul acesta de vedere imi recunosc pozitia, faptul ca din punct de vedere al detasarii mele totale, al cunoasterii de sine, al curajului de a pasi totalmente singura in maretia lumii ma aflu la punctul zero si ca inca sunt legata de sentimente pur umane; adica ma leg de principiul yin si yang. In esenta simbolurile yin si yang semnifica echilibrul perfect , atractia contrariilor si miezul tuturor lucrurilor.
cred ca jumatatea mea este vie si in cautarea mea. o intrebare foarte buna este cand iti dai seama ca ti-ai gasit jumatatea? te bazezi doar pe ceea ce simti? dar daca jumatatea ta este la fel de tematoare ca si tine inseamna ca mai aveti de trait impreuna sau separat pana sa va recunoasteti cu adevarat? cred ca un punct de vedere important este curajul cu care te abordezi pe sine in acest aspect si cat de dispus esti sa iti recunosti frustrarile. cred ca de fapt cheia catre o existenta fericita este pacea de sine, acceptarea propriei persoane, puterea de a te ierta, accepta.
eu una am probleme in a accepta ca sunt iubita sau ca pot fi iubita cu adevarat. am un soi de complex dubios care la un nivel imi dicteaza ca nu merit nimic frumos, bun, si de fiecare data ma face sa ma tem ca am sa pierd tot tocmai pentru ca nu merit acel ceva. working big on it si cred ca si progresez. dar uneori ma suprind in niste situatii care sunt menite sa imi atraga atentia asupra unor aspecte din viata mea, si sa imi bag picioarele de nu devine din ce in ce mai dificila treaba asta cu wanting and having it all.
am cerut si mi s-a dat. am inteles ca de fapt nu e atat de greu sa traiesti, insa partea cu adevarat interesanta este cea cu in a gasi echilibrul ideal pentru tine. acolo unde ai pasit clar in afara zonei de confort, atunci cand viata personala se imbina frumos cu cea profesionala, cand se compenseaza natural anuminte lucruri fara ca ele sa se suprapuna.
cum iti gasesti calea?cum stii ca acea carare pe care te afli este cea corecta? ce faci sa nu pici in derizoriu, in depresie, in rutina? cum poti sa iti gaesti rostul in aceasta lume si sa spui ca nu traiesti degeaba si ca nu te chinui pe tine si pe cei din jurul tau? exista cumva o potiune magica? sau ramanem pe ideea ca nothing comes easy? dar daca viata ta este o sorcova vesela si ai incercat putin din fiecare prajitura dar nu te trage inima s-o imbratisezi pe nici una desi toate sunt gustoase si frumos colorate? cum iti gasesti propria prajiturica inainte de a-ti da seama ca esti prea batran s-o mai poti manca pentru ca ti-au picat toti dintii din gura?
