Unde? sau un alt post fara rost.

Unde incepe si unde se termina compromisul? sau ce inseamna compromisul?
unde incepi si unde te termini tu ca si om, ca si entitate, ca si personalitate? se spune ca ne schimbam zilnic. aa putem fi persoane diferite in cele mai scurte intervale, sa nu mai fim recunoscuti de apropiati, sa nu ne mai recunoastem nici noi insine. suntem facuti sa fim aceeasi mereu sau este chiar natura noastra de a ne schimba? unde incepe teama si de ce ne temem de fapt? de ce sa ne temem de .. de teama? cand stai si te uiti in oglinda si nu te mai recunosti, este pentru ca ai lasat compromisul sa te inunde sau pentru ca devii ceva nou, menit sa se schimbe zilnic? 
de unde frica asta de a fi tu insuti, de nu fi acceptat pentru ceea ce esti? de unde teama de a exprima sincer, clar si la obiect tot ceea ce simti? unde au disparut sentimentele autentice, de unde si cand am lasat compromisul si falsitatea sa ne caracterizeze in mod general?
am ajuns sa ne minunam cand descoperim autenticitate, sinceritate, potrivire si sa consideram o existenta placida, fada, falsa, de compromis a fi normala. de ce si cand am ajuns sa nu mai credem unii in altii, in dragoste?
stii ce mi se pare interesant? capacitatea mea de a scrie sau nu anumite lucruri in mod obiectiv pe acest blog. de cele mai multe ori ma tem sa ma exprim. si verbal si in scris si nu inteleg ce se schimba in mine in anumite momente de variez atat de puternic. privind faptic, este strict vorba de mood, de cat de intensa este legatura cu mine insumi. si atunci ma intreb de ce ma departez de mine... si mai ales pentru cine. cred ca asta este, teama ca ma instrainez de mine pentru ceva amagitor. da, si eu ma tem insa as vrea sa inteleg pe deplin natura temerilor mele.
mi s-a spus candva ca pentru a trai cu adevarat, pentru a putea experimenta viata in deplinatatea sa, trebuie sa fii singur. adevaratul explorator, observator al acestei lumi are ca si camin pamantul in sine, iar marea sa dragoste o reprezinta viata si oamenii in sine. sa poti sa iubesti sincer oamenii, fara sa ii judeci. recunsc faptul ca din punctul acesta de vedere imi recunosc pozitia, faptul ca din punct de vedere al detasarii mele totale, al cunoasterii de sine, al curajului de a pasi totalmente singura in maretia lumii ma aflu la punctul zero si ca inca sunt legata de sentimente pur umane; adica ma leg de principiul yin si yang. In esenta  simbolurile yin si yang semnifica echilibrul perfect , atractia contrariilor si miezul tuturor lucrurilor. 
 cred ca jumatatea mea este vie si in cautarea mea. o intrebare foarte buna este cand iti dai seama ca ti-ai gasit jumatatea? te bazezi doar pe ceea ce simti? dar daca jumatatea ta este la fel de tematoare ca si tine inseamna ca mai aveti de trait impreuna sau separat pana sa va recunoasteti cu adevarat? cred ca un punct de vedere important este curajul cu care te abordezi pe sine in acest aspect si cat de  dispus esti sa iti recunosti frustrarile. cred ca de fapt cheia catre o existenta fericita este pacea de sine, acceptarea propriei persoane, puterea de a te ierta, accepta.
eu una am probleme in a accepta ca sunt iubita sau ca pot fi iubita cu adevarat. am un soi de complex dubios care la un nivel imi dicteaza ca nu merit nimic frumos, bun, si de fiecare data ma face sa ma tem  ca am sa pierd tot tocmai pentru ca nu merit acel ceva. working big on it si cred ca si progresez. dar uneori ma suprind in niste situatii care sunt menite sa imi atraga atentia asupra unor aspecte din viata mea, si sa imi bag picioarele de nu devine din ce in ce mai dificila treaba asta cu wanting and having it all.
am cerut si mi s-a dat. am inteles ca de fapt nu e atat de greu sa traiesti, insa partea cu adevarat interesanta este cea cu in a gasi echilibrul ideal pentru tine. acolo unde ai pasit clar in afara zonei de confort, atunci cand viata personala se imbina frumos cu cea profesionala, cand se compenseaza natural anuminte lucruri fara ca ele sa se suprapuna.
cum iti gasesti calea?cum stii ca acea carare pe care te afli este cea corecta? ce faci sa nu pici in derizoriu, in depresie, in rutina? cum poti sa iti gaesti rostul in aceasta lume si sa spui ca nu traiesti degeaba si ca nu te chinui pe tine si pe cei din jurul tau? exista cumva o potiune magica? sau ramanem pe ideea ca nothing comes easy? dar daca viata ta este o sorcova vesela si ai incercat putin din fiecare prajitura dar nu te trage inima s-o imbratisezi pe nici una desi toate sunt gustoase si frumos colorate? cum iti gasesti propria prajiturica inainte de a-ti da seama ca esti prea batran s-o mai poti manca pentru ca ti-au picat toti dintii din gura?

Postare uitata :)

Ce se intampla atunci cand ai o mie de ganduri, o mie de sentimente, toate fug si se amesteca in mintea ta, cand nu stii ce se intampla cu tine si in tine de fapt?multi, ca si mine dealtfel, incearca sa scrie. problema este ca de cate ori incerc sa scriu atunci cand am amalgamurile astea nu reusesc, iar cand vreau si am cum sa scriu gandurile nu mai sunt la fel. fiecare experienta duce undeva. fiecare pas pe care il faci, fiecare om pe care il cunosti, fiecare gura de aer trasa in piept cu nesat si fericire te duc undeva. uneori ma opresc si arunc o privire in urma mea. si mai vad urme de pasi undeva departe, mai vad oameni si imagini apuse. uneori umbre vin asupra mea. inainte ma temeam de umbrele trecutului, paseam cu teama in prezent si priveam cu sfiala viitorul. multe lucruri nu le inteleg pe deplin, si poate nici nu trebuie sa inteleg totul. important este ca prin ceea ce am fost si ce am trait pasesc astazi. confrunt umbrele si ele se imputineaza. am imagini ale prietenilor. prieteni care nu mi-au ramas alaturi si nici nu le cer asta. poate eu i-am indepartat, poate doar asa a fost sa fie. sa mergem impreuna pe un drum pentru ca apoi privind in urma sa zambim, iar cand ne revedem sa ne stragem strans in brate si sa ne bucuram ca suntem bine. m-am schimbat. nu mai am aceeasi ingaduinta, poate asta a fost una din lectiile mele. sa nu insist acolo unde nu mai este cazul. sa spun ce am de zis, sa fiu eu asa cum sunt, sa spun mereu ceea ce gandesc. poate acesti oameni nu sunt gata sa ma auda, iar eu nu mai pot sa imi prelungesc singura agonia. cand am avut ceva de zis si am zis, ei au auzit. sa ii fac sa asculte cu adevarat ceea ce am de zis fara ca ei sa treaca prin propria interpretare spusele mele nu mai tine de mine. am observat cum incet incet grupul meu de apropiati s-a restrans temeinic; cum cei ce trebuie sa ramana pe drumul meu raman cu mine. fie ca acum isi unesc drumurile cu al meu, fie ca revin dupa ce au mers pe propriul drum. si acum percep si simt altfel dragostea. este fantastic cum inca ma bantuie temeri, insa acum le privesc direct si ele se disipeaza. cum prind aripi din ce in ce mai mari si colorate si cum nu imi mai este teama de nimic. dintr-o mica larva a iesit, cu pasi inceti, greoi, o libelula. o libelula ce nu avea aripi. a durat mult timp pana cand i-au crescut aripile si a durat si mai mult pana cand a incercat sa zboare. a cazut, a fost strivita, i-au fost jumulite aripile. dar nu s-a oprit niciodata. libelula a incercat sa zboare mereu. si a reusit sa faca acest lucru fara sa decada, fara sa se mai lase prinsa de cei ce ii pot taia aripile. si astfel libelula a zburat singura, gustand fiecare picatura a vietii, traind pentru prima data pentru ea si nu pentru cei din jur. si astfel a inteles ca a trai nu inseamna a te pierde pe sine, a da din tine pentru a te simti intreg, ci inseamna a completa natural o alta persoana. astfel libelula a intalnit inteleapta bufnita, care si-a intins aripile aratandu-i din nou ca viata este frumoasa si tumultoasa, inedita si plina de surprize. primind din intelepciunea sa a pus cap la cap alte noi idei si intamplari si s-a lasat completata de aceasta, intalnind la momentul potrivit, bufnita alaturi de care zboara acum. oricum viata este un zbor. zbori mai sus, mai jos, mai cazi, mai dai de vant puternic si furtuni, tine doar de tine cum resimti si cum vrei sa traiesti acest zbor. de un lucru sunt sigura: imi doresc din tot sufletul sa traiesc cat mai intens aceasta viata, cu orice presupune ea. imi este cel mai teama ca voi ajunge sa ma tem de tot ceea ce ma inconjoara. de aceea sper ca nu am sa uit niciodata ceea ce spun acum. probabil ca de aceea si scriu.

seara de vara :)

 A trecut ceva timp de cand nu am mai scris. Am mai avut zbateri ocazionale dar de cat ori ma aflam in fata tastaturii nu mai iesea nimic. S-au intamplat multe, as putea spune ca am adunat multe momente magice. Bineinteles ca si vara asta ne-am plimbat peste tot desi daca ar fi fost sa ma iau dupa latura mea realista nu am fi facut absolut nimic. Am fost in vama, am fost in Busteni, la Braila si in Delta la Sf. Gheorghe. Am retrait momente magice si am descoperit locuri, oameni si sentimente noi absolut extraordinare. Nu am mai fost pana acum in Delta. Povestile spuse de ceilalti imi creeasera un soi de tablou dar de data asta asteptarile mi-au fost depasite cu succes. Am ramas muta in fata naturii salbatice si a frumusetii Deltei. Am fost si la locul unde se varsa Dunarea in Mare. Absolut superb. Ma indepartasem destul de tare de natura si astfel am reusit sa ma reconectez cat de cat. Admit cu tristete ca a fost pentru prima data cand am vazut un pelican sau un cal salbatic in habitatul lor natural. Am simtit linistea si am realizat cat de puternica este natura. Bestial. Mi-am reorganizat dorintele,adica mi-am dat seama ca nu imi mai doresc sa am parte doar de petreceri nebune, si ca prefer sa vizitez locuri noi din ce in ce mai mult. Chiar daca este clar vorba despre reducerea drastica a escapadelor de vama. Sunt din ce in ce mai avida in fata vietii, avida sa descopar ce suprize mai are rezervate pentru mine. Un lucru foarte important este ca avem si o casuta. O casuta de pitici, care te duce cu gandul la bunici. O casuta la care am visat cu tot sufletul. are si o gradina mica, cu flori si vita de vie. Are amprenta clara a timpului si multe povesti ascunse. Am gasit-o si am stiut ca vom locui - poate o perioada sau pentru mult timp in ea. Momentan ma bucur din plin de esenta cuvantului acasa. imi lipsise atat de mult un camin incat nu pot descrie in cuvinte ceea ce simt. pot doar spune ca daca iti doresti ceva cu adevarat trebuie sa ai incredere ca se va intampla, sa ai rabdare si sa visezi cat mai mult. sa nu iti pui singur piedici morale. in anumite momente ratiunea poate deveni cel mai mare dusman. s-au sters legaturi cu oameni cu care as fi zis ca am sa imi petrec restul vietii. dar iarasi viata mi-a aratat cat de surprinzatoare este. oameni au plecat, oameni au venit, au revenit, si tot asa. si daca arunc o privire de ansamblu asupra a tot ce se intampla imi dau seama si de ce se intampla asa. it all makes sense, but then again it always does. astept cu nerabdare clipele in casuta si nu numai, astept calatoriile si oamenii ce au sa imi intre in viata. sunt recunoscatoare pentru tot ce am primit pana acum. Multumesc. Pentru intelepciunea capatata, pentru experienta oferita, pentru oamenii frumosi din viata mea pe care ii iubesc nespus, multumesc pentru ca pot simti, iubi si avea sentimente autentice si sincere. Mutumesc pentru ca acum pot spune ca sunt fericita, ca inteleg trecutul, ca inteleg de ce traiesc ceea ce traiesc si pentru ca astept cu nerabdare si drag viitorul. Multumesc pentru ca traiesc. Si multumesc pentru ca va iubesc. Si imi iubesc catelusa si animalutele. sufletele care mi-au fost alaturi necnditionat atat de mult timp. multumesc pentru ca zambesc :)

Cu timpul inveti....de Jorge Luis Borges

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si cu ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in “astazi” si “acum”, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc, insa, la jumatate drumului. Si dupa un timp, omul invata ca, daca e prea multa, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui arde si calcineaza. Astfel incat incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori. Si invata ca, intr-adevar, poate suporta. Ca intr-adevar are forta. Ca intr-adevar este valoros, si omul invata si invata ... si cu fiecare zi, invata. Cu timpul, inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul, intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Cu timpul, iti dai seama ca, daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil, vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi. Cu timpul, ajungi sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu, se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul, inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa-i faca rau celui ranit. Cu timpul, inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul, intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul, iti dai seama ca, desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi, vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul, iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul, iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu, va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat. Cu timpul, inveti ca, grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca, in final, ele un vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul, iti dai seama ca, in realitate, cel mai bine nu era “viitorul”, ci momentul pe care-l traiai exact atunci. Cu timpul, vei vedea ca, desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt... Cu timpul, vei invata ca, incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens. Dar din pacate, se invata doar cu timpul...

If you are going to try...

“If you're going to try, go all the way. Otherwise, don't even start. This could mean losing girlfriends, wives, relatives and maybe even your mind. It could mean not eating for three or four days. It could mean freezing on a park bench. It could mean jail. It could mean derision. It could mean mockery--isolation. Isolation is the gift. All the others are a test of your endurance, of how much you really want to do it. And, you'll do it, despite rejection and the worst odds. And it will be better than anything else you can imagine. If you're going to try, go all the way. There is no other feeling like that. You will be alone with the gods, and the nights will flame with fire. You will ride life straight to perfect laughter. It's the only good fight there is.” ― Charles Bukowski, Factotum Aseara am vazut doua filme cu si despre Bukowski. Acest lunatic zevzec care ma intriga cu fiecare fragment pe care am sansa sa il citesc. L-am descoperit acum cativa ani din pura curiozitate, urmand ca vara trecuta sa pun mana pe una din cartile lui de la Crina. Am citit cat am putut insa nu am putut sa ii "fur" cartea. :) am cautat fara succes prin anticariate lucrarile lui, limitandu-ma la pdf-uri si info gasite pe net. Insa eu fac parte din aceia carora inca le place sa simta esenta cartilor, sa le atinga, sa le miroasa. rezist cu greu tentatiei de a citi cu o tigare aprinsa, o cana de cafea, ceai sau vin in cele mai ciudate pozitii. deci astept cuminte sa pun mana din nou pe cartile sale. reamintindu-mi scene si fragmente odata cu filmele in sine, mi s=au reaprins ganduri si idei legate de ceea ce presupune viata aceasta, de ce si cum alegem sa o traim. ce inseamna normalul si ce limite are acesta. cine seteaza limitele si ce inseamna cu adevarat nebunie? raman adepta propriului concept de libertate, anume ca fiecare are libertatea sa. tot ce trebuie sa faci este sa simti cu adevarat si sa iti asculti busola corpului. sa iti accepti originalitatea, felul de a fi, cu bune si cu rele si sa ai curajul necesar sa traiesti cu adevarat. sa ai curajul sa realizezi ceea ce iti doresti, sa nu iti fie teama sa iesi din rutina care te inneaca si sa traiesti cum simti. iar am stat si am privit indelung oamenii din jurul meu. din metrou, de pe strazi, din autobuze. oameni gri, incruntati, care nu zambesc, nu vorbesc si nu ies sub nici o forma din tipare. la munca se plang de viata de cacat pe care o duc, in timpul liber se plag de munca de cacat pe care o au and so on intr-un cerc vicios nesfarsit. recomand cu incredere o doza de incredere in sine, o guma de sters care sa stearga usor marginea cercului si sa incerce sa traiasca sa spunem un pic hedonist. sunt mult prea recunoscatoare pentru dramul de nebunie ce salasluieste in mine. de fapt, nu e nebunie, e realitatea vietii. voi, robotii, sunteti nebuni. macar incercati sa traiti. si daca tot incercati... :)