green wings
vineri, 30 decembrie 2011
Rezumat 2011
joi, 8 decembrie 2011
Cafeaua de foarte de dimineata
luni, 7 noiembrie 2011
de ce facem copii?
iata ma regasesc in nebunia si tumultul vietii, punand ironic problema clasica ce ma roade de ceva vreme: ce naibii caut eu in viata mea? dar de data asta este si mai funny, pentru ca si acum primesc ceea ce imi doresc pe de o parte si habar nu am cum reusesc sa pierd pe alta. cand aveam bani, cariera si tot rahatul de cuviinta imi lipseau fericirea si echilibrul emotional, oamenii frumosi din viata, certitudinea ca nu am sa fiu ca marea de oi ce populeaza planeta. acum ca m-am dumirit in partea asta, ma confrunt cu alta provocare: si anume cum sa fac sa impac si capra si varza? da, stiam ca blah blah nu este usor, nici nu mi-as dori sa fie astfel, insa mi se pare penibil ca la varsta mea sa mai traiesc drame adolescentine legate de colega mea de apartament actuala, si anume mama.
stau si ma intreb uneori care este mai copila dintre noi doua, intrucat situatiile de pana acum au scos la iveala exact contrariul unor asteptari clasice. personal consider ca pana la momentul actual am facut cate ceva cu viata mea, spre deosebire de alte specimene si sunt pe pace cu mine insumi in ceea ce-mi priveste potentialul. in mom in care am decis sa abandonez ideea penibila de a da bani pe chirie in bucuresti in conditiile in care mama dispune de un apartament cu 3 camere in care sta singura, si am crezut ca am ajuns in sfarsit la un consens decent cand i-am zis ca nu are rost sa isi vanda agoniseala de o viata pentru 2 garsoniere cacacioase, hop, iata si socantul adevar pentru mine. nu, dragilor, nu am facut bine. pentru ca din cele 2 femei mature care aveau o discutie deosebit de interesanta ma regasesc in fata ridicolului absolut, si anume acela de a fi tratata la "venerabila" mea varsta ca la 15 ani. si asta la nici un an de la asa zisul consens. deci, iacata-ma iar cautand in lumea asta un nou camin. si cautarea asta aduce cu sine noi intrebari existentiale. da, este greu sa reusesti pe cont propriu fara sa fii robot, insa cum mama ma-sii se face treaba asta? stiu ca anume cheia este rabdarea, insa uneori simt ca sunt cam la capatul ei. baricadarea energetica si emotionala isi are limitele ei si simt ca este din ce in ce mai greu sa evit un boom energetic.
cum te simt ca si om cand iti dai seama ca intr-un final esti singur? si ca de fapt parintii tai exista in acte sau sunt acolo numai sa iti sublinieze faptul ca tot ceea ce faci - daca nu este cum dicteaza ei sau conform proiectiilor lor - este gresit? iti aduni nadragii din vine, tragi aer in piept, si daca vrei sa nu ajungi mega frustrat si suparat pe tot ceea ce este, aduna-ti fortele si accepta-i, iarta-i. usor de zis, greu de facut atunci cand ai in mintea ta mica si bolnava numai rahaturile de care ai avut parte toata copilaria, adolescenta si maturitatea, asezonate cu o mega portie de scoatere de ochi. si atunci vin si ma intreb - ca sa continui seria de aberatii in draci - de ce facem copii? ca se ne asiguram ca are cine sa ne aduca un pahar de apa la batranete? pentru ca asa cere societatea? pentru a avea niste papusi in care sa aruncam frustraile noastre legate de ceea ce am putea deveni? desi cred ca majoritatea parintilor fac asta, vreau sa cred din tot sufletul ca nu asta este motivul real. si ca oamenii care fac astazi copii au taria de a realiza ca nu sunt decat mici porti catre aducerea pe lume a unor noi suflete. si ca decizia de a face un copil iti apartine, dar ca nu ai dreptul de control absolut. datoria unui parinte este de a ajuta copilul sa isi descopere calea, nu de a se impune absurd si obositor, de a accepta calea copilului si de il respecta. da, respectul, cuvantul cheie uitat de prea multa lume in ziua de azi. respectul si cunoasterea faptului ca nu detii pe nimeni, nici macar pe cel caruia i-ai dat viata.
cu toii ne izbim cu capul de pereti si trebuie sa facem asta pe cont propriu. si atunci de ce sa iti chinui copilul proiectand in el toate refularile tale, dorintele tale, ideile tale? de ce sa refuzi sa il cunosti si accepti cu adevarat, sa ii fi un prieten real in lumea asta nebuna? chiar nu isi dau seama ca prin astfel de comportament isi indeparteaza copiii? stiu ca au crescut intr-o lume grea si ciudata, insa avem o capacitate de adaptare fantastica. sper ca astazi parintii sa fie altfel sau cel putin sa incerce. asta implica acceptarea faptului ca acesti copii sunt unici si ca au calea lor regardless de cea imaginata de parinti.
este foarte greu in esenta sa iti controlezi si constientizezi problemele, dar pentru numele lui dzeu, fa-o pentru tine si in tine. daca ai ceva de comunicat sau obiectat, fa-o calm si asculta ceea ce ti se spune. nu fii arogant si plin de tine in impunerea (nu expunerea) de idei personale doar pentru ca esti parinte si "stii cel mai bine". este primul pas catre abisul creat intre tine si copilul tau. cred ca scriu lucrurile astea in ideea ca daca va fi nevoie candva am sa le citesc si nu am sa fac greseala aceasta cu copilul meu. si sper ca la momentul respectiv sa am suficienta minte incat sa nu ajung in punctul acesta. pentru ca personal consider ca si parintii nostri au trecut prin etapele astea insa au uitat. uitarea este ingrozitoare. cred ca uitam lucruri mai ales cand ne uitam pe noi insine. si a te uita pe sine este cel mai ingrozitor lucru pe care il poti face in viata asta.
si pentru ca nu este niciodata prea tarziu sa faci ceea ce multi considera a fi dificil, sustin ca in orice moment poti lua oglinda si sa te privesti cu adevarat. si dupa ce ti-ai gestionat trairile, deziluziile, ti-ai numarat pasii care te-au adus aici, sa incerci sa ii intelegi pe cei din jur, si mai ales pe copiii tai.
oare sunt parintii suficient de maturi incat sa isi asume responsabilitatea faptelor si sa inceteze a proiecta frustrai in cei din jur? ramane de vazut. un lucru este clar. nu vreau sa jung niciodata aici.
stau si ma intreb uneori care este mai copila dintre noi doua, intrucat situatiile de pana acum au scos la iveala exact contrariul unor asteptari clasice. personal consider ca pana la momentul actual am facut cate ceva cu viata mea, spre deosebire de alte specimene si sunt pe pace cu mine insumi in ceea ce-mi priveste potentialul. in mom in care am decis sa abandonez ideea penibila de a da bani pe chirie in bucuresti in conditiile in care mama dispune de un apartament cu 3 camere in care sta singura, si am crezut ca am ajuns in sfarsit la un consens decent cand i-am zis ca nu are rost sa isi vanda agoniseala de o viata pentru 2 garsoniere cacacioase, hop, iata si socantul adevar pentru mine. nu, dragilor, nu am facut bine. pentru ca din cele 2 femei mature care aveau o discutie deosebit de interesanta ma regasesc in fata ridicolului absolut, si anume acela de a fi tratata la "venerabila" mea varsta ca la 15 ani. si asta la nici un an de la asa zisul consens. deci, iacata-ma iar cautand in lumea asta un nou camin. si cautarea asta aduce cu sine noi intrebari existentiale. da, este greu sa reusesti pe cont propriu fara sa fii robot, insa cum mama ma-sii se face treaba asta? stiu ca anume cheia este rabdarea, insa uneori simt ca sunt cam la capatul ei. baricadarea energetica si emotionala isi are limitele ei si simt ca este din ce in ce mai greu sa evit un boom energetic.
cum te simt ca si om cand iti dai seama ca intr-un final esti singur? si ca de fapt parintii tai exista in acte sau sunt acolo numai sa iti sublinieze faptul ca tot ceea ce faci - daca nu este cum dicteaza ei sau conform proiectiilor lor - este gresit? iti aduni nadragii din vine, tragi aer in piept, si daca vrei sa nu ajungi mega frustrat si suparat pe tot ceea ce este, aduna-ti fortele si accepta-i, iarta-i. usor de zis, greu de facut atunci cand ai in mintea ta mica si bolnava numai rahaturile de care ai avut parte toata copilaria, adolescenta si maturitatea, asezonate cu o mega portie de scoatere de ochi. si atunci vin si ma intreb - ca sa continui seria de aberatii in draci - de ce facem copii? ca se ne asiguram ca are cine sa ne aduca un pahar de apa la batranete? pentru ca asa cere societatea? pentru a avea niste papusi in care sa aruncam frustraile noastre legate de ceea ce am putea deveni? desi cred ca majoritatea parintilor fac asta, vreau sa cred din tot sufletul ca nu asta este motivul real. si ca oamenii care fac astazi copii au taria de a realiza ca nu sunt decat mici porti catre aducerea pe lume a unor noi suflete. si ca decizia de a face un copil iti apartine, dar ca nu ai dreptul de control absolut. datoria unui parinte este de a ajuta copilul sa isi descopere calea, nu de a se impune absurd si obositor, de a accepta calea copilului si de il respecta. da, respectul, cuvantul cheie uitat de prea multa lume in ziua de azi. respectul si cunoasterea faptului ca nu detii pe nimeni, nici macar pe cel caruia i-ai dat viata.
cu toii ne izbim cu capul de pereti si trebuie sa facem asta pe cont propriu. si atunci de ce sa iti chinui copilul proiectand in el toate refularile tale, dorintele tale, ideile tale? de ce sa refuzi sa il cunosti si accepti cu adevarat, sa ii fi un prieten real in lumea asta nebuna? chiar nu isi dau seama ca prin astfel de comportament isi indeparteaza copiii? stiu ca au crescut intr-o lume grea si ciudata, insa avem o capacitate de adaptare fantastica. sper ca astazi parintii sa fie altfel sau cel putin sa incerce. asta implica acceptarea faptului ca acesti copii sunt unici si ca au calea lor regardless de cea imaginata de parinti.
este foarte greu in esenta sa iti controlezi si constientizezi problemele, dar pentru numele lui dzeu, fa-o pentru tine si in tine. daca ai ceva de comunicat sau obiectat, fa-o calm si asculta ceea ce ti se spune. nu fii arogant si plin de tine in impunerea (nu expunerea) de idei personale doar pentru ca esti parinte si "stii cel mai bine". este primul pas catre abisul creat intre tine si copilul tau. cred ca scriu lucrurile astea in ideea ca daca va fi nevoie candva am sa le citesc si nu am sa fac greseala aceasta cu copilul meu. si sper ca la momentul respectiv sa am suficienta minte incat sa nu ajung in punctul acesta. pentru ca personal consider ca si parintii nostri au trecut prin etapele astea insa au uitat. uitarea este ingrozitoare. cred ca uitam lucruri mai ales cand ne uitam pe noi insine. si a te uita pe sine este cel mai ingrozitor lucru pe care il poti face in viata asta.
si pentru ca nu este niciodata prea tarziu sa faci ceea ce multi considera a fi dificil, sustin ca in orice moment poti lua oglinda si sa te privesti cu adevarat. si dupa ce ti-ai gestionat trairile, deziluziile, ti-ai numarat pasii care te-au adus aici, sa incerci sa ii intelegi pe cei din jur, si mai ales pe copiii tai.
oare sunt parintii suficient de maturi incat sa isi asume responsabilitatea faptelor si sa inceteze a proiecta frustrai in cei din jur? ramane de vazut. un lucru este clar. nu vreau sa jung niciodata aici.
vineri, 28 octombrie 2011
Picata de pe Marte fara nici un fel de rost
De ce de pe Marte? Pt ca e planeta mea, d-aia :P. si pentru ca iar sunt mega autista, mega dubioasa. de parca universul meu interior nu se pupa deloc cu universul asta asa zis real. iarasi o zi in care planuisem migalos totul a.i. sa iasa materialele cum trebuie si in care din pacate / sau nu - ramane de vazut - am dat un mega kix. se zice de catre noi astia boemii ca are si asta un motiv, insa stau ca boul de cateva ore bune si incerc sa imi dau seama de ce nu mai ies din universul paralel in care ma aflu. exista 2 voci in mine care spun chestii total diferite dar din anume motiv ajung sa se anuleze reciproc creand ...VID. un soi de moleseala imbinata cu lene, lipsa de interes pentru orice, lipsa de intrevedere al unui final oarecare, oricare ar fi el. vreau sa ies dar nu reusesc, as zace ore in sir pe podea mergand pe valurile mintii mele semi bolnave care din cand in cand mai sunt stopate de catre un fir de constiinta care imi spune: hai, ce faci azi? iar pierzi o zi din viata ta? nu vezi ca nu ai facut absolut nimic? dar daca nu vreau sa fac nimic? poate astazi este o zi a nimicului. nimcul meu este totul, in timp ce totul meu este nimicul vostru. nu stiu de ce imi pun problema astfel, dar as vrea sa mai raman ascunsa in cazemata mea, cu riscurile de rigoare.
in acelasi timp simt in capul pieptului un soi de presiune, un fel de energie care se zbate sa iasa si nu reuseste. nu imi dau seama de unde vine si ce vrea sa faca, poate si de asta am simtit nevoia sa scriu in stilul meu caracteristic si haotic, pentru ca de cele mai multe ori reusesc sa aflu ce dzeu se mai intampla in mine. sau mai degraba sa aduc la suprafata diverse nemernicii.
nu este o neliniste concentrata intr-un anumit punct, nu este o stare provocata de ceva anume. este pur simplu. si nici macar nu stiu daca este neliniste sau o deconectare puternica de real, material, lume.
in ultima vreme am o mie de ganduri, o mie de idei, vise, sentimente trairi. m-as dispersa intr-o mie de parti si as face o mie de lucruri. cred ca le si fac cat de cat, insa in acelasi timp simt ca ma oboseste modul aceasta dual de a trai. sau nu cred ca este asta cat este lipsa unor rezultate solide. nici macar nu trebuie sa fie solide. alerg in o mie de parti si nu stiu daca alerg in directia buna, si daca este buna de ce nu simt asta? sau sunt mingea de la pinball care se izbeste de diverse chestiute si face bing bing aprinzand beculete?
sau sa fie teama ca poate drumul ales de mine nu este chiar cel bun? daca lumea robotzeilor este cea corecta? am sa fiu un misfit toata viata insa in ce conditii?
dat fiind faptul ca sunt nebuna declarata nu ma mai surprind starile ciudate si firea mea schimbatoare. acum rad si stiu exact ce vreau si cum trebuie sa obtin totul, maine s-ar putea sa ma tem si sa-mi pun alte intrebari. as vrea sa ajung la punctul in care pot interpreta semnalele mele din interior corespunzator si sa aflu exact ce se petrece.
simt ca timpul zboara, simt intr-un mod ciudat ca eu raman pe loc, dar nu in sensul in care credeti voi. raman ca si entitate energetica pe loc, totul trece ca un val peste mine; uneori ma simt ca o piatra de rau.
fiin o perioada ciudata pentru mine, cred ca uneori doar prefer sa ma ascund in gaoace si sa nu dramatizez anumite situatii in care ma aflu. cum ar face alti oameni. zeci de combinatii ca sa trec "cu bine"de luna asta, zeci de intrebari legate de ceea ce si cum fac, sau o sa fac. senzatii pe care un altul le-ar putea cataloga ca si capete de tara, nenorociri sau mai stiu eu ce alte bazaconii - vezi mama :)). nu mai vreau sa transform ceea ce se intampla in "necaz"pentru ca stiu f bine ca eu m-am adus frumusel singurica in situatiile astea prin deciziile pe care le-am luat. deci am sa stau cuminte in gaoace si am sa incerc sa trag concluziile necesare. oare am gresit undeva si daca da, de ce? am fost lenesa, comoda sau am urmat patternul prestabilit? ce este de fapt mai important pt mine? dar pot sa ating ceea ce este imp pentru mine fara calea materiala, a lor?
se spune ca totul are un pret. probabil ca asa este. un lucru este clar si sa spunem bun. ma simt calma, nu pot sa spun ca ma simt pesimista legat de ceea ce se intampla. e doar ciudat sa adun atatea sentimente in contradictoriu. pe plan sentimental propriuzis sunt chiar pe calea cea buna. cliseistic am super prieteni, cu super idei, super metode de petrecere a timpului (si nu intr-un mod superficial), am inceput sa simt din nou fluturii din stomac - sau mai bine zis fluturii mei au stomac din nou - pe scurt universul a complotat pentru mine din plin. cel putin pentru lucrurile pe care am stiut sa le cer. si sunt mega recunoscatoare pentru asta.
problema mea este pe alt plan clara: nu stiu cee ce imi doresc cu adevarat pe plan profesional. cred ca se intampla asta pentru ca am o mare problema: sunt omul bun la toate dar la nimic specific. in linii mari pot invata sa fac orice, intr-un timp relativ bun, insa eu personal nu stiu sa fac ceva anume. sa fiu buna la ceva anume. nu am aprofundat nici un domeniu cu adevarat. simt ca sunt intr-o cautare continua, si nu reusesc sa ma identific cu nimic anume. si cand am sa gasesc oare am sa am timp sa aprofundez asta? sa devin cu adevarat buna? ma simt ca o sorcova pe planul asta.
am atins un fir, pe care il urmez acum, dar din lipsa mijloacelor banesti nu il pot innoda cum trebuie. sunt o fire optimista si cred ca ceea ce simti cu adevarat si ceea ce doresti primesti, dar stiu ca si astfel de momente sunt inevitabile. cred ca am sa numesc blogul asta cum sa fii propriul psiholog :))))
este uimitor ce poti face cu un instrument de scris, o tigare, cafea, muzica buna si putin curaj de a scrie efectiv ce iti trece prin minte. si tot ce trebuie sa faci dupa asta este sa recitesti tot. primele dati te sperii de ce iti poate mintea dar dupa aceea te obisnuiesti cu propriul stil - haotic sau nu. :))
concluzia mea? so far so good, azi am facut ceea ce am simtit si am incercat sa nu ma blamez prea tare pentru asta. am sa ma duc sa manac ceva, am sa ies la o plimbare in parc si astazi am sa ma bucur pentru ca exist pur si simplu. cum se bucura ca exista nevertebratele :))) pentru ca se pare ca azi nu exist in mod clasic. poate ma reactivez cumva in cursul serii. :)) poate ca da sau poate ca nu. vedem noi.
ati urmarit un nou post fara rost.
in acelasi timp simt in capul pieptului un soi de presiune, un fel de energie care se zbate sa iasa si nu reuseste. nu imi dau seama de unde vine si ce vrea sa faca, poate si de asta am simtit nevoia sa scriu in stilul meu caracteristic si haotic, pentru ca de cele mai multe ori reusesc sa aflu ce dzeu se mai intampla in mine. sau mai degraba sa aduc la suprafata diverse nemernicii.
nu este o neliniste concentrata intr-un anumit punct, nu este o stare provocata de ceva anume. este pur simplu. si nici macar nu stiu daca este neliniste sau o deconectare puternica de real, material, lume.
in ultima vreme am o mie de ganduri, o mie de idei, vise, sentimente trairi. m-as dispersa intr-o mie de parti si as face o mie de lucruri. cred ca le si fac cat de cat, insa in acelasi timp simt ca ma oboseste modul aceasta dual de a trai. sau nu cred ca este asta cat este lipsa unor rezultate solide. nici macar nu trebuie sa fie solide. alerg in o mie de parti si nu stiu daca alerg in directia buna, si daca este buna de ce nu simt asta? sau sunt mingea de la pinball care se izbeste de diverse chestiute si face bing bing aprinzand beculete?
sau sa fie teama ca poate drumul ales de mine nu este chiar cel bun? daca lumea robotzeilor este cea corecta? am sa fiu un misfit toata viata insa in ce conditii?
dat fiind faptul ca sunt nebuna declarata nu ma mai surprind starile ciudate si firea mea schimbatoare. acum rad si stiu exact ce vreau si cum trebuie sa obtin totul, maine s-ar putea sa ma tem si sa-mi pun alte intrebari. as vrea sa ajung la punctul in care pot interpreta semnalele mele din interior corespunzator si sa aflu exact ce se petrece.
simt ca timpul zboara, simt intr-un mod ciudat ca eu raman pe loc, dar nu in sensul in care credeti voi. raman ca si entitate energetica pe loc, totul trece ca un val peste mine; uneori ma simt ca o piatra de rau.
fiin o perioada ciudata pentru mine, cred ca uneori doar prefer sa ma ascund in gaoace si sa nu dramatizez anumite situatii in care ma aflu. cum ar face alti oameni. zeci de combinatii ca sa trec "cu bine"de luna asta, zeci de intrebari legate de ceea ce si cum fac, sau o sa fac. senzatii pe care un altul le-ar putea cataloga ca si capete de tara, nenorociri sau mai stiu eu ce alte bazaconii - vezi mama :)). nu mai vreau sa transform ceea ce se intampla in "necaz"pentru ca stiu f bine ca eu m-am adus frumusel singurica in situatiile astea prin deciziile pe care le-am luat. deci am sa stau cuminte in gaoace si am sa incerc sa trag concluziile necesare. oare am gresit undeva si daca da, de ce? am fost lenesa, comoda sau am urmat patternul prestabilit? ce este de fapt mai important pt mine? dar pot sa ating ceea ce este imp pentru mine fara calea materiala, a lor?
se spune ca totul are un pret. probabil ca asa este. un lucru este clar si sa spunem bun. ma simt calma, nu pot sa spun ca ma simt pesimista legat de ceea ce se intampla. e doar ciudat sa adun atatea sentimente in contradictoriu. pe plan sentimental propriuzis sunt chiar pe calea cea buna. cliseistic am super prieteni, cu super idei, super metode de petrecere a timpului (si nu intr-un mod superficial), am inceput sa simt din nou fluturii din stomac - sau mai bine zis fluturii mei au stomac din nou - pe scurt universul a complotat pentru mine din plin. cel putin pentru lucrurile pe care am stiut sa le cer. si sunt mega recunoscatoare pentru asta.
problema mea este pe alt plan clara: nu stiu cee ce imi doresc cu adevarat pe plan profesional. cred ca se intampla asta pentru ca am o mare problema: sunt omul bun la toate dar la nimic specific. in linii mari pot invata sa fac orice, intr-un timp relativ bun, insa eu personal nu stiu sa fac ceva anume. sa fiu buna la ceva anume. nu am aprofundat nici un domeniu cu adevarat. simt ca sunt intr-o cautare continua, si nu reusesc sa ma identific cu nimic anume. si cand am sa gasesc oare am sa am timp sa aprofundez asta? sa devin cu adevarat buna? ma simt ca o sorcova pe planul asta.
am atins un fir, pe care il urmez acum, dar din lipsa mijloacelor banesti nu il pot innoda cum trebuie. sunt o fire optimista si cred ca ceea ce simti cu adevarat si ceea ce doresti primesti, dar stiu ca si astfel de momente sunt inevitabile. cred ca am sa numesc blogul asta cum sa fii propriul psiholog :))))
este uimitor ce poti face cu un instrument de scris, o tigare, cafea, muzica buna si putin curaj de a scrie efectiv ce iti trece prin minte. si tot ce trebuie sa faci dupa asta este sa recitesti tot. primele dati te sperii de ce iti poate mintea dar dupa aceea te obisnuiesti cu propriul stil - haotic sau nu. :))
concluzia mea? so far so good, azi am facut ceea ce am simtit si am incercat sa nu ma blamez prea tare pentru asta. am sa ma duc sa manac ceva, am sa ies la o plimbare in parc si astazi am sa ma bucur pentru ca exist pur si simplu. cum se bucura ca exista nevertebratele :))) pentru ca se pare ca azi nu exist in mod clasic. poate ma reactivez cumva in cursul serii. :)) poate ca da sau poate ca nu. vedem noi.
ati urmarit un nou post fara rost.
marți, 18 octombrie 2011
Its all about Magic
Dupa o pauza indelungata in care nu am mai simtit nevoia sa scriu, iata ca in aceasta dimineata simt nevoia sa exprim sentimente in scris. In urma unor momente de magie, iata, iar. pentru ca magia nu m-a abandonat nici o clipa.
s-au creat noi legaturi, noi sentimente, noi prietenii. am lasat noi oameni sa patrunda in existenta mea fragila si care au si ramas cu mine. pentru cat timp ramane sa vedem.
s-au reluat legaturi si s-au creat idei, s-au nascut planuri si pentru prima data simt ca ma aflu pe un drum bun.
desi pana acum viata mea a fost mai mult decat frumoasa, am fost macinata de sentimentul inutilitatii profesionale. suna ciudat, foarte ciudat, insa am fost macinata adanc de ideea ca totusi nu pot face nimic, de ideea ca nu exista nici un drum pe care sa il pot urma cu adevarat. ma simteam ca un pom de craciun, o sorcova, un calator ce a adunat in bocceaua sa cate putin din fiecare dar nimic cu adevarat. am patruns in n domenii, am incercat marea de activitati cu degetul insa niciodata nu am simtit nevoia de ma scufunda cu adevarat in adancuri. activitatea mea zilnica este in regula in raport cu timpul liber, insa nu am simtit niciodata ca este ceea ce vreau sa fac sau ceea ce ma reprezinta cu adevarat. din liceu am avut idei, pe care le-am dezbatut ardent, fara sa incerc macar sa le pun in practica, pentru ca apoi sa ma plang de anumite lipsuri din viata mea. si aici nu ma refer la lucruri materiale. lipsa dorinta de mobilizare, ca o lene ciudata ce te mananca din interior, pe care as putea s-o etichetez ca lipsa tragerii de inima. nu am negat niciodata ca sunt o fire comoda, sunt una dintre cele mai lenese persoane mai ales daca este vorba de a face ceva ce nu imi doresc sa fac. niciodata nu am reusit sa ies din sfera mediocritatii - cum imi spunea mama mai mereu - si stiam ca este pentru ca nu am gasit ceva potrivit mie - la treaba asta se pare ca seman cu tata care pana cand nu si-a urmat calea interioara nu a reusit dpv al oamenilor "normali"sa faca nimic cu viata sa.
cum un lucru clar pe care l-am invatat este acela de a ma asculta pe mine, si ca fiecare sentiment este un semn din interiorul tau pentru tine insuti, am decis sa las viata sa curga si sa vad unde ajung. asa ca intr-o seara ploioasa de octombrie, band un irish cu un suflet drag mie am ajuns sa tesem ceea ce ar putea fi cararea catre drumul nostru.
am decis sa pornim impreuna pe un drum si ne-am deschis. s-au nascut idei, vise si dorinte.si iata ca de data aceasta simt ca este drumul cel bun. poate ca nu va fi asa cum credem. poate ca va fi altfel, poate ca va fi la fel cum credem. insa este important ca am gasit impreuna acest drum, ca am pasit in acelasi timp pe el, si ca simt ca lucrurile se intaresc in formele lor.
este semnul pe care il asteptam de foarte mult timp, o zbatere ca sa ma trezeasca din punctul acesta de vedere, care sa imi dea energia sa vad dincolo. o tremurare care sa ma deschida din punct de vedere creativ, care sa ma ajute sa dau in sfarsit tot ceea ce am in mine. iar persoana cu care pasesc pe acest drum este cea mai potrivita pentru asta. pentru ca in acest moment este singura persoana care ma cunoaste cu adevarat, care a vazut cel mai mult din mine, persoana pe care o iubesc si ma iubeste, persoana care mi-a fost alaturi de cand am scos primele cuvinte si am iubit pentru prima data marea. si iata-ne din nou complice, razand si simtitnd impreuna, explorand si avand curajul sa traim. si iti multumesc pentru tot ceea ce esti, pentru ca esti, pentru ca esti langa mine. te iubesc. :)
joi, 18 august 2011
si totusi, traiesc acum...
cand totul se petrece cu un motiv, cand totul capata un sens, cand cunoasterea de sine prinde contur. cand oamenii pe care ii cunosti iti umplu sufletul. cand piesele de puzzle pica la locul lor, cand fiecare experienta vine sa te construiasca intru ceea ce esti tu. cine esti tu? cati isi pun intrebarea asta? ce iti doresti pentru tine? pentru sufletul tau, pentru personalitatea ta?
cand scoti noroiul din tine si il transformi in aur, cand experientele trecute devin semne de recunoastere pentru persoanele ce urmeaza sa mearga o bucata de drum cu tine, inseamna ca cel putin din perspectiva mea esti pe drumul cel bun. catre ce anume? catre fericirea ta.
cineva a crezut ca fug. ca am fugit. din contra, in anii ce au trecut am fugit de mine, mi-a fost frica sa ma cunosc. cu bune cu rele. am crescut, si acum ma cunosc din ce in ce mai bine. m-am privit in oglinda si mi-am invins demonii, iar acum nu imi mai este frica de nimic. si de nimeni. si am curajul sa merg mai departe. eu cu mine.
cand dai totul unui om ani de zile, si mai ales atunci cand iubesti din tot sufletul, ai senzatia ca trebuie sa oferi tot. si apoi ramai os pe os. si cand realizezi lucruri, cand iti dai seama ca nu a mai ramas nimic din tine, doare. si este normal. nu este usor sa iti dai seama ca poate nimic din ce era universul tau nu este ceea ce credeai. ca ceea ce credeai despre iubire nu este asa cum a fost atunci. si din greseli se invata, se iarta, si asta nu inseamna ca nu raman urme adanci. timpul este cheia acceptarii si vindecarii. si timpul este cheia iertarii si acceptarii de sine.
ce am invatat eu? nimic nu este aici pentru totdeauna. tot ce poti face este sa simti cu adevarat, sa nu te ascunzi si sa nu creezi povesti. cand simti ca o persoana iti face rau sa pleci. pentru ca dragostea nu este durere. dragostea nu este concesie. dragostea este libertate. cand doua suflete se regasesc in tumultul vietii, cand se cauta, cand poti sa iubesti sincer si real chiar si pentru un minut, o zi sau o ora, sau chiar o viata. cand o strangere de mana sincera iti umple sufletul.
am mai invatat ca nu trebuie sa lasi pe nimeni sa iti faca rau, sa te raneasca, sa te loveasca. cand omul de langa tine te loveste din ce in ce mai tare pentru ca nu este instare sa isi gestioneze si sa faca fata trairilor personale, trebuie sa pui punct acestui capitol. cand cel de langa tine te lasa sa cazi si te priveste de sus, trebuie sa strangii pumnii si sa te ridici.
am invatat ca sunt puternica, am invatat si mi s-a aratat ca sunt femeie. lucru pe care in trecut nu l-am simtit niciodata, pentru ca mi-au fost smulse aripile. dar pentru tot ceea ce am trait atunci sunt recunoscatoare. acum aripile mele sunt si mai colorate, ma poarta din ce in ce mai sus.
am invatat ca sunt o fire libera si ca dragostea pentru mine are alte forme si semnificatii.
mi-am dat seama ca sunt curajoasa, ca imi aleg singura calea, bazandu-ma pe ceea ce simt eu, fara sa fac concesii sau sa trag bagaje dupa mine. am fost iubita, sunt iubita si iubesc, fara contracte sau alte forme de control. fac ceea ce simt mereu si asa voi fi mereu. sunt libera.
cheia fericirii mele este confruntarea bucata cu bucata a experientelor trecute pe care nu am stiut sa le constientizez in trecut. noroiul care a iesit la iveala zilele trecute a iesit pentru ca de abea acum, dupa aproape un an de zile, am parcurs anii trecuti. cu bune cu rele, cu tot ceea ce poate simti un om poate intr-o viata. nu crezi ca este normal sa doara confruntarea cu sine? iti spun eu este. insa am scos tot ce era de scos. sunt linistita acum, sunt pe pace cu mine, sunt gata sa ard din nou, dar de data asta fara sa devin scrum. sunt gata sa iubesc real, sa traiesc fara sa ma leg, fara sa ma autodistrug.
sunt fericita ca am reusit sa ma eliberez pentru ca muream zi de zi fara sa stiu. incercand mereu sa fac sufletul de langa mine sa se gaseasca pe el. si poate am reusit pentru ca foarte multe trairi si spuse ale sale au o farama de mine in ele. asta a fost singura cale pentru ca el sa simta ceea ce simte acum.
si vama asta cu luna sa plina a fost magica, cu revelatii si trairi, cu oamenii extraordinari.
simte fara obligatii, iubeste fara sfori. respecta-te. iubeste-te. iubeste viata, respecta personalitatea oamenilor din jurul tau. nu ii polua cu frustrarile tale. sunt numai ale tale. numai tu poti sa le transformi in invataminte. numai tu iti cunosti calea. nu judeca si nu gandi pentru altii. nimic nu este usor. ne-am plictisi daca ar fi asa. nu-ti fie teama sa explorezi si sa simti, si nu iti fie frica sa fii tu cu tine. teama de singuratate este semnul clar al temerii de sine.
nu te autocenzura. este ceea ce esti, esti unic, esti frumos, esti tu. perfectiunea este ceea ce percepe fiecare. nu exista un pattern universal al acesteia.
"Some people never go crazy. What truly horrible lives they must lead."
— Charles Bukowski
"For those who believe in God, most of the big questions are answered. But for those of us who can't readily accept the God formula, the big answers don't remain stone-written. We adjust to new conditions and discoveries. We are pliable. Love needs not be a command nor faith a dictum. I am my own god. We are here to unlearn the teachings of the church, state, and our educational system. We are here to drink beer. We are here to kill war. We are here to laugh at the odds and live our lives so well that Death will tremble to take us."
— Charles Bukowski
"If you're going to try, go all the way. Otherwise, don't even start. This could mean losing girlfriends, wives, relatives and maybe even your mind. It could mean not eating for three or four days. It could mean freezing on a park bench. It could mean jail. It could mean derision. It could mean mockery--isolation. Isolation is the gift. All the others are a test of your endurance, of how much you really want to do it. And, you'll do it, despite rejection and the worst odds. And it will be better than anything else you can imagine. If you're going to try, go all the way. There is no other feeling like that. You will be alone with the gods, and the nights will flame with fire. You will ride life straight to perfect laughter. It's the only good fight there is."
— Charles Bukowski (Factotum)
"You have to die a few times before you can really
live."
— Charles Bukowski (The People Look Like Flowers At Last: New Poems)
am murit de 2 ori. si acum traiesc cu adevarat.
cand scoti noroiul din tine si il transformi in aur, cand experientele trecute devin semne de recunoastere pentru persoanele ce urmeaza sa mearga o bucata de drum cu tine, inseamna ca cel putin din perspectiva mea esti pe drumul cel bun. catre ce anume? catre fericirea ta.
cineva a crezut ca fug. ca am fugit. din contra, in anii ce au trecut am fugit de mine, mi-a fost frica sa ma cunosc. cu bune cu rele. am crescut, si acum ma cunosc din ce in ce mai bine. m-am privit in oglinda si mi-am invins demonii, iar acum nu imi mai este frica de nimic. si de nimeni. si am curajul sa merg mai departe. eu cu mine.
cand dai totul unui om ani de zile, si mai ales atunci cand iubesti din tot sufletul, ai senzatia ca trebuie sa oferi tot. si apoi ramai os pe os. si cand realizezi lucruri, cand iti dai seama ca nu a mai ramas nimic din tine, doare. si este normal. nu este usor sa iti dai seama ca poate nimic din ce era universul tau nu este ceea ce credeai. ca ceea ce credeai despre iubire nu este asa cum a fost atunci. si din greseli se invata, se iarta, si asta nu inseamna ca nu raman urme adanci. timpul este cheia acceptarii si vindecarii. si timpul este cheia iertarii si acceptarii de sine.
ce am invatat eu? nimic nu este aici pentru totdeauna. tot ce poti face este sa simti cu adevarat, sa nu te ascunzi si sa nu creezi povesti. cand simti ca o persoana iti face rau sa pleci. pentru ca dragostea nu este durere. dragostea nu este concesie. dragostea este libertate. cand doua suflete se regasesc in tumultul vietii, cand se cauta, cand poti sa iubesti sincer si real chiar si pentru un minut, o zi sau o ora, sau chiar o viata. cand o strangere de mana sincera iti umple sufletul.
am mai invatat ca nu trebuie sa lasi pe nimeni sa iti faca rau, sa te raneasca, sa te loveasca. cand omul de langa tine te loveste din ce in ce mai tare pentru ca nu este instare sa isi gestioneze si sa faca fata trairilor personale, trebuie sa pui punct acestui capitol. cand cel de langa tine te lasa sa cazi si te priveste de sus, trebuie sa strangii pumnii si sa te ridici.
am invatat ca sunt puternica, am invatat si mi s-a aratat ca sunt femeie. lucru pe care in trecut nu l-am simtit niciodata, pentru ca mi-au fost smulse aripile. dar pentru tot ceea ce am trait atunci sunt recunoscatoare. acum aripile mele sunt si mai colorate, ma poarta din ce in ce mai sus.
am invatat ca sunt o fire libera si ca dragostea pentru mine are alte forme si semnificatii.
mi-am dat seama ca sunt curajoasa, ca imi aleg singura calea, bazandu-ma pe ceea ce simt eu, fara sa fac concesii sau sa trag bagaje dupa mine. am fost iubita, sunt iubita si iubesc, fara contracte sau alte forme de control. fac ceea ce simt mereu si asa voi fi mereu. sunt libera.
cheia fericirii mele este confruntarea bucata cu bucata a experientelor trecute pe care nu am stiut sa le constientizez in trecut. noroiul care a iesit la iveala zilele trecute a iesit pentru ca de abea acum, dupa aproape un an de zile, am parcurs anii trecuti. cu bune cu rele, cu tot ceea ce poate simti un om poate intr-o viata. nu crezi ca este normal sa doara confruntarea cu sine? iti spun eu este. insa am scos tot ce era de scos. sunt linistita acum, sunt pe pace cu mine, sunt gata sa ard din nou, dar de data asta fara sa devin scrum. sunt gata sa iubesc real, sa traiesc fara sa ma leg, fara sa ma autodistrug.
sunt fericita ca am reusit sa ma eliberez pentru ca muream zi de zi fara sa stiu. incercand mereu sa fac sufletul de langa mine sa se gaseasca pe el. si poate am reusit pentru ca foarte multe trairi si spuse ale sale au o farama de mine in ele. asta a fost singura cale pentru ca el sa simta ceea ce simte acum.
si vama asta cu luna sa plina a fost magica, cu revelatii si trairi, cu oamenii extraordinari.
simte fara obligatii, iubeste fara sfori. respecta-te. iubeste-te. iubeste viata, respecta personalitatea oamenilor din jurul tau. nu ii polua cu frustrarile tale. sunt numai ale tale. numai tu poti sa le transformi in invataminte. numai tu iti cunosti calea. nu judeca si nu gandi pentru altii. nimic nu este usor. ne-am plictisi daca ar fi asa. nu-ti fie teama sa explorezi si sa simti, si nu iti fie frica sa fii tu cu tine. teama de singuratate este semnul clar al temerii de sine.
nu te autocenzura. este ceea ce esti, esti unic, esti frumos, esti tu. perfectiunea este ceea ce percepe fiecare. nu exista un pattern universal al acesteia.
"Some people never go crazy. What truly horrible lives they must lead."
— Charles Bukowski
"For those who believe in God, most of the big questions are answered. But for those of us who can't readily accept the God formula, the big answers don't remain stone-written. We adjust to new conditions and discoveries. We are pliable. Love needs not be a command nor faith a dictum. I am my own god. We are here to unlearn the teachings of the church, state, and our educational system. We are here to drink beer. We are here to kill war. We are here to laugh at the odds and live our lives so well that Death will tremble to take us."
— Charles Bukowski
"If you're going to try, go all the way. Otherwise, don't even start. This could mean losing girlfriends, wives, relatives and maybe even your mind. It could mean not eating for three or four days. It could mean freezing on a park bench. It could mean jail. It could mean derision. It could mean mockery--isolation. Isolation is the gift. All the others are a test of your endurance, of how much you really want to do it. And, you'll do it, despite rejection and the worst odds. And it will be better than anything else you can imagine. If you're going to try, go all the way. There is no other feeling like that. You will be alone with the gods, and the nights will flame with fire. You will ride life straight to perfect laughter. It's the only good fight there is."
— Charles Bukowski (Factotum)
"You have to die a few times before you can really
live."
— Charles Bukowski (The People Look Like Flowers At Last: New Poems)
am murit de 2 ori. si acum traiesc cu adevarat.
luni, 8 august 2011
si inca mai....
si inca ma intorc si te intorc, si simt cutite cum imi sfarteca sufletul. simt cum ma napadesc lacrimi negre, cum ma inneaca. si nu stiu de ce, nu vad cum si nu vad cand. si nu mai inteleg nimic din ce sunt si ce am fost. si daca am sa inteleg vreodata. caci iar am ramas os pe os, simt frecusul asta inconfundabil. si vreau sa scap, sa ma eliberez complet, sa pot sa simt din nou si sa nu te mai am in minte, in sistem.
caci ani grei mi-ai trait sub piele, si cu tine am invatat si aflat ce inseamna tot.
si nu te mai vreau langa mine, am zile cand imi doresc sa nu te fi avut niciodata.
as lua un baros si as darama zidurile noasre, sa nu mai ramana nimic, sa nu mai ramana nici praf. si arde tot pana la temelii si as lua-o de la cap. fara temeri, fara durere, fara amintiri ce dor.
dar stiam ca asa va fi, caci unele lucruri raman acolo adanc incrise. si astept cu nerabdare clipa in care vor ramane doar niste cicatrici fine si cand doar trecand mana peste ele am sa zambesc amar.
caci nu mai cred in juraminte, in timp, in promisiuni.
si singurul mod in care pot sa merg inainte este sa scot tot ce mai zace in mine. singurele urme de negru si noroi si lacrimi. sa iasa, sa se spele.
caci ani grei mi-ai trait sub piele, si cu tine am invatat si aflat ce inseamna tot.
si nu te mai vreau langa mine, am zile cand imi doresc sa nu te fi avut niciodata.
as lua un baros si as darama zidurile noasre, sa nu mai ramana nimic, sa nu mai ramana nici praf. si arde tot pana la temelii si as lua-o de la cap. fara temeri, fara durere, fara amintiri ce dor.
dar stiam ca asa va fi, caci unele lucruri raman acolo adanc incrise. si astept cu nerabdare clipa in care vor ramane doar niste cicatrici fine si cand doar trecand mana peste ele am sa zambesc amar.
caci nu mai cred in juraminte, in timp, in promisiuni.
si singurul mod in care pot sa merg inainte este sa scot tot ce mai zace in mine. singurele urme de negru si noroi si lacrimi. sa iasa, sa se spele.
marți, 26 iulie 2011
Magic, sea side, seagulls, chess games and lots of smiles
Cred ca mi-ar lua ore si pagini intregi sa incerc sa insir si sa analizez dintr-un punct de vedere ceea ce s-a intamplat weekendul acesta. un singur cuvant l-ar putea caracteriza corespunzator: magie. viata este magie. penbtru mine cel putin. si sunt cel mai fericit om de pe pamant pentru ca pt spune asta. pentru ca acum pot intelege si valorifica darurile pe care mi le ofera viata.
inafara faptului ca marea ma primeste mereu cu drag si soare si valuri si scoici, imi ofera clipe de neuitat. stiu ca vama s-a schimbat, insa mie in acest weekend mi-a oferit cele mai frumoase daruri.
am avut prieteni, soare, clipe de calm, de agitatie, am si plans pentru ca am fost efectiv covarsita de tot ceea ce simt.
mi-am dat seama ca visul meu nu are limite si ca nu trebuie decat sa iti doresti cu adevrat ca magia sa aiba loc. si sa o vezi cand are loc.
am cunoscut oameni extraordnari weekendul acesta, cu care am trait clipe intens3. piesele de puzzle fac din ce in ce mai multe imagini ale tabloului vietii mele. si apana acum este un tablou superb. cu toate nuantele existente.
nu imi este frica sa traiesc si sa ma bucur, sa primesc tot ceea ce are viata sa imi ofere cu bratele deschise.
iubesc baile de la rasarit de soare si saruturile sarate. imi place cand pielea e zgariata usor de nisip si cand efectiv lasi in urma tot ceea ce te ingreuneaza in mod normal. ador liberatatea mea. pentru ca sunt libera. si asa voi fi mereu. si ador spiritele libere care se alatura clipelor mele.
nu stiu ce va fi, nu pot decat sa visez si sa zambesc cand vad cum sirul se modifica.
ador felul in care o simpla discutie de o noapte iti poate schimba gandurile si sentimentele. si sentimentul ca din ce in ce mai multe lucruri prin contur.
ador surprizele. si optiunile pe care mi le ofera totul.
nu imi ramane decat sa traiesc cat mai intens, dar exact cum mi-a spus cineva astazi, fara "sa pierd carma", fara sa ma uit pe mine.
ador sa dansez in ploaie si sa beau vodka la 6 dimineata dupa rasarit la stuf.
ador sa dansez in expirat si sa ma chinui sa bag sticle de vodca fraudulos acolo :)
ador sa alerg cu ruxi la 4 dimineata dupa cumparat alcool de vama :))
iubesc clatitele de vama si covrigii cu iaurt romanesc de dobrogea.
iubesc elga's punk rock hotel, camerele, curtea, cafeaua de dimineata, pe Max, si bineinteles pe cei doi oameni extraordinari care se ocupa de acest loc magic. ma faceti sa ma simt ca acasa de fiecare data.
iubesc sa trec mereu pe la pirati si sa privesc motoarele si sa vad oamenii de acolo.
zambesc mereu cand trec pe langa strada unde se afla pensiunea la buni unde am facut pentru prima data dragoste.
ador ca marea e mai mereu curata in vama si rar ploua. cel putin pentru mine; iar cand ploua e furtuna si vine la momentul potrivit.
iubesc sa gasesc jocuri de sah pe plaja si sa compar oamenii cu pescarusii.
iubesc barca de la stuf. va mai fi acolo mult timp :) cam 105 ani cel putin. :)
Balayés les amours avec leurs trémolos,Balayés pour toujours, je repars a zero.
miercuri, 13 iulie 2011
cu fiecare zi ce trece
cu fiecare zi ce trece invat si traiesc lucruri noi. mi se arata atat de multe senzatii si trairi nou noute. de parca pana acum am fost o larva adormita ce de abea in ultimele luni si-a inceput incursiunea in aceasta viata. stiu ca totusi am trait mult si pana acum, insa modul in care percep viata acum este complet diferit de tot de pana acum.
stiu ca mai am n la puterea o mie de oameni de cunoscut, lucruri de facut, locuri de vazut si ceea ce ador este ca nu ma grabesc nicaieri. nerabdarea caracteristica zodiei si copilariei mele s-au domolit. da, mai am zvacniri de nerabdare dar starea mea generala este una de entuziasm calm. astept cuminte (dar nu prea :) ) sa mi se intample povestile.
ma simt din ce in ce mai deschisa catre lume, univers, oameni, catre experiente noi si trairi inedite, fie ele fericite pe moment sau mai putin. pentru ca dupa cum am mai spus de o mie de ori fiecare experienta si are rolul ei bine definit. singura noastra "treaba"este sa invatam ceva despre noi si despre lumea in care ne aflam.
niciodata nu mi-a placut sa ranesc oamenii si mereu am evitat asta. am evitat chiar cu pretul "nefericirii"mele interioare. in ideea ca vezi doamne trebuie sa-i menajez pe cei fata de care am simtit ca am facut o un soi de promisiune nescrisa, indiferent de tipul de relatie umana de care este vorba. ca sa ma incadrez in patternul prietenei mele de-o viata Lutine (sau Lorelai, sau Alexandra, sau Sis) :), lectia recenta invatata este ca nu trebuie sa fac asta. din pacate (sau nu), viata este asa cum este si nu voi putea niciodata sa ii mentin pe toti cunoscutii mei fericiti. plus ca si nefericirea isi are rostul ei in existenta cuiva. si ca imi fac prea multe griji in legatura cu cei pe care ii las sa intre in viata mea.
da, nu spune nimeni sa calci pe sentimentele celor din jur. nu pot sa fac asta si nici nu vreau. insa nici sa mor prea mult de grija altuia.
o alta lectie este a nu mai lasa nou venitii sa patrunda adanc in viata mea pana cand nu voi fi si eu sigura de asta. insa m-am gandit de ce tind sa fac asta. adica de ce las mai ales baietii nou veniti sa patrunda mai adanc decat este cazul pentru ca la un moment x eu sa imi dau seama ca nu mai simt ceea ce "trebuie" si sa le spun ca s-a terminat si ca ar fi dragut sa ramanem prieteni (conform posturilor anterioare trebuie sa ma las si de asta pentru ca daca va fi cazul, se va intampla de la sine).
are legatura cu viata pe care am dus-o acum nici un an de zile, de faptul ca am trait legata de EL-ul meu de pana acum cu fiecare suflare. activitati intreprinse impreuna, in tot si toate, si desi ador independenta mea de acum si ca singuratatea nu mai este o problema pentru mine, ba mai mult ma bucur de ea ca si sansa de introspectie activa, exista pe alocuri reminiscente din trecut. si evident dorinta interioara de a-l gasi pe EL-ul de acum. pana la care simt ca mai este ceva drum de parcurs si ca mai am lucruri de rezolvat cu mine insumi.
inca un lucru resubliniat este faptul ca urasc din suflet dramele, barfele, situatiile care nasc scandaluri. mie imi place ca lucrurile sa fie spuse verde in fata, cu pretul durerii. si ador oamenii care au curajul sa faca asta.
am avut si tema de gandire mai altfel azi noapte, am citit despre cititul in cafea si am aflat ca si mama citeste in cafea. eu nu pot. si nu stiu nici simbolistica nici a citi. scurt la obiect nu vad nimic. poate e si mai bine :)) desi habar nu am daca cred sau nu. probabil ca daca se va ädeveri in vreun fel vreun simbol interpretat citirii mele voi ceva mai receptiva.
adica eu cred in magie si spiritualitate insa exista si un dram de scepticism ce invaluie si asta. mai ales ca interpretarile apartin unor persoane necunoscute. oricum, este un domeniu interesant de analizat. pana la urma totul tine de potentialul creierului uman, de interpretare, de vise, de premonitie, lucruri in care cred. imi place cand viata mea ia si turnuri magice, mistice.
either way, i love coffee. :) indiferent ce ascunde in cescuta.
luni, 11 iulie 2011
Berbec, Douazeci si sase martie - Ziua integritatii
Nativii zilei de 26 martie au inocenta, spontaneitatea si candoarea unui copil. Ei reusesc sa actioneze fara a recurge la agresivitate. Pentru ei, simplitatea este punctul cheie si sunt impotriva complicatiilor excesive. Acest lucru inseamna ca daca o persoana creaza in mod constant dificultati si probleme, el sau ea nu va ramane foarte mult in compania unui nativ al zilei de 26 martie. Cei nascuti in aceasta zi cauta de obicei o solutie cat mai simpla la orice chestiune umana urmarind lucrurile retrospeciv pana la sursa care le-a generat. Din acest motiv, calitatile intuitive ale nativilor zilei de 26 martie permit adesea semenilor o introspectie in modul in care pot realiza anumite lucruri.
Desi nativii zilei de 26 martie sunt activi, ei manifesta un fel de detasare filozofica. Sunt capabili sa stea deoparte si sa priveasca situatia, sa analizeze ceea ce ar putea sa iasa rau si sa ajunga la o solutie avantajoasa si inteligenta. De asemenea, ei se pot retrage intr-o anumita masura din viata, chiar pana in punctual de a se izola pentru anumite perioade de timp. Aceasta nevoie de izolare ii determina sa se retraga intr-un loc preferat, poate in muntii indepartati, in desert sau pe malul marii pentru a-si reincarca bateriile in mijlocul naturii. In general, in acest timp de singuratate, nativii traiesc izolati doar de dragul izolarii, golindu-si mintile de orice ganduri sau idei.
Nativii zilei de 26 martie lucreaza in general in stilul lor pasnic si in ritmul lor destul de relaxat. In spatele acestei aparente calme exista si o spontaneitate capabila sa dea nastere la ganduri si fapte destul de neasteptate. Adesea, aceasta spontaneitate se transforma intr-un umor molipsitor. Uneori, nativii zilei de 26 martie pot fi prea relaxati, stau deoparte atunci cand trebuie sa actioneze, fiind astfel dezavantajati atunci cand au de-a face cu persoane mai agresive si mult mai orientate.
Nativii zilei de 26 martie sunt constienti de fobiile lor si de faptul ca prefera sa faca lucrurile in stilul lor propriu. Totusi, deoarece sunt un pic mai excentrici decat majoritatea celorlalti, ei pot fi de acord cu anumite lucruri.
Persoanele apropiate nativilor pot fi considerate norocoase deoarece acestia nu sunt interesati sa aiba un numar mare de prieteni. Pentru ei, un prieten este un prieten pe viata si indiferent cati ani vor trece, ei vor fi intotdeauna deschisi cu inima si casa pentru cei cu care au relatii speciale. Pe de alta parte, daca ei insisi sunt uitati sau respinsi, pot intoarce o noua fila a vietii si pot accepta situatia cu stoicism.
SFATURI: Fii atent sa nu fii extrem de moral sau moralist. Fii mai bland si invata sa te iei pe tine insusti mai putin in serios. Relaxeaza-te si distreaza-te uneori.
PUNCTE FORTE:
Intuitiv
Multumit
Responsabil
PUNCTE SLABE:
Negativ
Nesigur
and it ended as swiftly as it begun
mi-am invatat natura.
ma cunosc intr-atat incat deja nu mai am nevoie de prea mult timp sa imi dau seama de potriviri. sau de ceea ce simt cu adevarat. imi urmez instinctele total si de data asta nu mai sunt dispusa sa las de la mine sau sa trag de mine. si asta nu intr-un sens egoist sau self centered duse la extrem. pur si simplu vreau sa profit de viata si de fiecare clipa, decizie ce implica deciziile de moment.
asa ca dintr-un amalgam de momente frumoase traite in ultima vreme mi-am dat seama ca nu sunt gata sa imi asum prea multe responsabilitati in ceea ce priveste anumite aspecte ale vietii mele, ca nu mai am puterea interioara necesara sa incerc sa ii fac pe cei de langa mine sa ma inteleaga. si nici nu ar trebui. este ciudat ca de fiecare data cand simt ca cineva vrea ceva mai mult de la mine bat in retragere si vreau sa fug. pentru ca simt ca cineva incearca sa imi ia ceva cu forta. lucrurile acestea ar trebui sa vina de la sine, si nu ca sa umple un gol din viata si existenta ceiluilalt ci ar trebui sa vina ca o completare naturala.
sunt adepta fideliattii in cuplu dar in acelasi timp al libertatii si increderii, a respectarii personalitatii si identitatii partnerului (indiferent de gradul de implicare al ambelor parti).
fiecare are nevoie de spatiul si timpul sau, si deja nu mai suport ideea de fortare, de punere de monopl (spus intr-un fel poate exagerat).
si multe alte lucruri vin ca si completare pe langa ceea ce simt.
simt ca nu pot comunica, simt ca nu ne potrivim, simt ca fiecare particula din mine spune stop. simt ca sunt libera si asa am sa raman si simt ca tu nu simti asta. ca vrei sa pari ca si cum ai simti dar nu este asa.
si iti multumesc pentru clipele frumoase de neuitat dar asa vor ramane. pentru ca pana la urma nu exista mai mult decat clipe in viata asta. clipe de care vreau sa ma bucur fara sa le las sa se transforme in ceva urat.
stiu ca mai am de trait n experiente si de abea astept si ador faptul ca si anume cu fiecare clipa invat ceva nou despre mine, despre viata, despre ceea ce reprezint. si ca iata, un nou cub se aseaza in micul turnulet al existentei mele.
si sper ca vei intelege si ca nu ma vei judeca, si ca nu vreau sa fac rau si tocmai de aceea sinceritatea a fost,este si va fi mereu cel ma bun prieten al meu. si nu imi spune mereu ceea ce vreau sa aud, dar imi spune mereu ceea de ce am nevoie cu adevarat. pentru ca nu imi plac jocurile, minciunile si povestile si nu vreau sa devin sau sa ne transofrm in asta.
asa ca astazi iti voi spune ca s-a sfarsit, desi tu simti deja asta. si nu pot decat sa sper ca vei intelege.
si va fi pentru prima data cand nu am sa fac promisiuni, nu am sa cer prietenii, nu am sa cer nimic. am sa iti spun si atat.
si am sa iti multumesc pentru fiecare clipa, mangaiere si sarut.
pentru ca a fost frumos.
miercuri, 29 iunie 2011
Reverie
drumul pe care merg este mereu altfel si impresurat cu multe surprize si cu din ce mai multi oameni. experientele care ma atrag nasc noi intrebari mereu si cu fiecare incercare de a intelege de ce ajung unde ajung simt ba ca sunt mai aproape de raspuns fie ca sunt departe. poate ca simt ca nu sunt pregatita pentru raspuns. poate nu pun intrebarile potrivite si poate nici eu nu stiu ce vreau. poate imi pun prea multe intrebari. poate gandesc prea mult. poate desi sunt o fire visatoare devin din ce in ce mai analitica. poate analizez prea mult ceea ce ma inconjoara in loc sa ma analizez pe mine.
in clipa asta sa spunem ca sunt in momentul in care incerc (subliniat si bolduit) sa incerc un alt mod de a trai. si anume unul mai relaxat. si desi urasc canoanele descopar canoane in mine. si desi nu cred in judecati poate judec. fara sa vreau.
primul pas catre rezolvarea unei probleme = daca o putem numi astfel este constientizarea ei. analiza, apoi acceptarea. dupa care problemuta devine o mica piesa de puzzle ce va aluneca de la sine in the big picture.
poate din prea multa dorinta de a trai cu adevarat uit sa traiesc. sau poate e doar un moment. si desi simt ca este un moment al schimbarii - sau al evolutiei mele ca persoana am anumite stari so called de neliniste. ba nu. de agitatie. ca si cand te trezesti din reverie, clipesti de cateva ori si te intrebi ce cauti aici. ce caut aici? dar nu e rau deloc. dar parca, si totusi. si totusi... dar parca...
incep sa devin din ce in ce mai incoerenta si haotica in gandire. in gandire si exprimare. sau asa am fost mereu? cred ca asa sunt eu.
este clar ca pana cand nu o sa ma inteleg eu nu ma va intelege nimeni. nici nu stiu daca vreau sa ma inteleg.
un morman de intrebari. cam asa. un munte. mi le pun mie dar nu stiu sa imi raspund. nu vreau.... (obs> gandesc in cercuri).
sa las viata sa curga. sa las barierele jos. sa simt cu adevarat. sa nu imi mai fie frica de raspunsuri. sa nu ma mai tem de nimic. nici macar de mine. am inceput sa nu ma mai tem de mine. sa am incredere in mine la fel cum am in cei din jurul meu.
sa imi acord mai mult timp. sa cred in drumul meu.
sa nu ma mai tem sa scriu in anumite momente. nu. nu sa nu ma tem. sa nu evit.
cred ca iar trebuia sa numesc postul acesta post fara rost. poate ar trebui sa numesc intreg blogul posturi fara rost.
in ce moment ciudat am ales sa scriu. alta data nu as fi facut asta.sau poate?
un lucru este cert. energiile de un anumit tip se transmit. cu atat mai ciudat cand se intampla in momente total neasteptate si cu persoane care inca nu stiu ceea ce se intampla.
ma gasesc legata in mod ciudat de un nou venit in viata mea. un om cu care nu as fi banuit ca pot fi atat de deschisa. sau receptiva. nu stiu ce va fi, we never do. insa mi-am promis ca am sa imi ascult simturile. si simturile mele spun wait and see.
cred ca fapt tot ce simt acum este extraordinar dpv perceptiv. am sa incerc sa nu ma grabesc spre deznodamant si raspunsuri. fiecare experienta vine sa ne invete si de fapt asta este viata.
nici nu stiu daca ma intelege. daca o face nu spune nimic. dar cred ca ma simte. asta este clar.
in clipa asta sa spunem ca sunt in momentul in care incerc (subliniat si bolduit) sa incerc un alt mod de a trai. si anume unul mai relaxat. si desi urasc canoanele descopar canoane in mine. si desi nu cred in judecati poate judec. fara sa vreau.
primul pas catre rezolvarea unei probleme = daca o putem numi astfel este constientizarea ei. analiza, apoi acceptarea. dupa care problemuta devine o mica piesa de puzzle ce va aluneca de la sine in the big picture.
poate din prea multa dorinta de a trai cu adevarat uit sa traiesc. sau poate e doar un moment. si desi simt ca este un moment al schimbarii - sau al evolutiei mele ca persoana am anumite stari so called de neliniste. ba nu. de agitatie. ca si cand te trezesti din reverie, clipesti de cateva ori si te intrebi ce cauti aici. ce caut aici? dar nu e rau deloc. dar parca, si totusi. si totusi... dar parca...
incep sa devin din ce in ce mai incoerenta si haotica in gandire. in gandire si exprimare. sau asa am fost mereu? cred ca asa sunt eu.
este clar ca pana cand nu o sa ma inteleg eu nu ma va intelege nimeni. nici nu stiu daca vreau sa ma inteleg.
un morman de intrebari. cam asa. un munte. mi le pun mie dar nu stiu sa imi raspund. nu vreau.... (obs> gandesc in cercuri).
sa las viata sa curga. sa las barierele jos. sa simt cu adevarat. sa nu imi mai fie frica de raspunsuri. sa nu ma mai tem de nimic. nici macar de mine. am inceput sa nu ma mai tem de mine. sa am incredere in mine la fel cum am in cei din jurul meu.
sa imi acord mai mult timp. sa cred in drumul meu.
sa nu ma mai tem sa scriu in anumite momente. nu. nu sa nu ma tem. sa nu evit.
cred ca iar trebuia sa numesc postul acesta post fara rost. poate ar trebui sa numesc intreg blogul posturi fara rost.
in ce moment ciudat am ales sa scriu. alta data nu as fi facut asta.sau poate?
un lucru este cert. energiile de un anumit tip se transmit. cu atat mai ciudat cand se intampla in momente total neasteptate si cu persoane care inca nu stiu ceea ce se intampla.
ma gasesc legata in mod ciudat de un nou venit in viata mea. un om cu care nu as fi banuit ca pot fi atat de deschisa. sau receptiva. nu stiu ce va fi, we never do. insa mi-am promis ca am sa imi ascult simturile. si simturile mele spun wait and see.
cred ca fapt tot ce simt acum este extraordinar dpv perceptiv. am sa incerc sa nu ma grabesc spre deznodamant si raspunsuri. fiecare experienta vine sa ne invete si de fapt asta este viata.
nici nu stiu daca ma intelege. daca o face nu spune nimic. dar cred ca ma simte. asta este clar.
luni, 30 mai 2011
scriu ceea ce gandesc...sau cel putin incerc
libertatea exprimarii gandurilor are de a face, cel putin in cazul meu cu, poate,teama de a-i rani pe cei implicati si care poate ar putea constitui motivul anumitor postari.
mda, teama de a expune brut si necizelat anumite ganduri. dar am stat zilele astea si am tot intors povestea asta pe toate partile si am ales a scrie in continuare. cu riscul ca si anume cei care se simt vizati sa se supere sau nu pe mine. adevarul gol golut este cea mai buna cale cel putin pentru mine. nu zice nimeni ca nu doare sau ca este usor insa asta sunt eu. like it or not.
stau iar si incerc sa privesc cat mai obiectiv viata mea si este deosebit de frumos sa vad ca anumite piese de puzzle se aseaza perfect in locasul lor si ca totul are sens la un moment dat. si este atat de frumos sa privesc si sa primesc cu bucurie micile daruri pe care mi le face viata. am zambetul pe buze si sufletul plin si vorba lui Adi, un prieten bun, nu mi-ar ajunge 3 vieti sa traiesc si sa simt tot ce mi-as dori. si timpul trece, ma uit in urma si nu imi vine sa cred cum s-au scurs anii. dar nu ma simt o secunda mai imbatranita, ba mai mult simt ca intineresc pe zi ce trece. sunt din ce in ce mai plina de viata, doresc sa simt cat mai multe si simt ca viata mea abea acum incepe sa infloreasca. este un sentiment de impacare cu mine insami, cu ceea ce ma inconjoara. sunt recunoscatoare pentru viata pe care o duc, pentru oamenii pe care ii am langa mine si care imi sunt alaturi, oameni pe care ii iubesc nespus.
oameni care simt si ei ceea ce simt si eu, oameni care imi impartasesc trairile si cu si anume care efectiv MA POTRIVESC. perfect matches. my matches that have been along my side for a life time and 10 yrs now. oameni care au patruns recent si care vom vedea cat si in ce fel vor merge cu mine pe acelasi drum. pana una alta ma simt onorata sa parcurg aceasta portinue de drum cu ei.
si am sa sar de la una la alta in stilul meu caracteristic, dar si acesta este unul din posturile acelea menite sa ma ajute sa imi organizez putin gandurile. cu riscul de a fi haotica, dar asta este cel mai putin important. am discutat recent pe tema indragostitului. mi-a spus un prieten bun: "eu nu vreau sa ma mai indragostesc niciodata. de cate ori simt ca ma indragostesc ma opresc si plec in directia opusa. de fapt, nu mi-e teama sa ma indragostesc. asta este partea buna si frumoasa. nu vreau sa mai sufar din dragoste".
bun acum stau eu si ma tot intreb daca acest mod de a controla sentimentele este real. aplicabil.... adica nu prea imi vine sa cred ca este posbil sa controlam astfel de sentimente. pentru ca apoi nu ne-am mai perimite noi insine sa ne mai indragostim sau sa mai iubim vreodata in urma unui esec sau dureri adanci provocate de vreun amor esuat. cred ca nu suntem mereu pregatiti. asta in acord cu semnele pe care ni le ofera corpul nostru. totul este armonie in noi insine si singurul lucru ce trebuie facut este sa te asculti cu adevarat. vom gasi persoana potrivita noua la momentul potrivit, nici o secunda mai devreme sau mai tarziu.
nu confundati momentele si nu pierdeti intensitatea trairii. si cred ca cel mai important lucru este sa nu incercati sa atribuiti sens, explicatii acestor momente. sau cel mai rau, sa proiectati dorinte refulate proprii in persoana de langa voi. asta aplicabil in toate relatiile voastre. asta ca sa fac referire la postul asta .
un lucru care imi place la mine este abilitatea de a ma indragosti zilnic. insa pot sa pierd acest sentiment la fel de rapid. sunt un om care iubeste oamenii si care este deschis catre oricefel de traire. iubesc destul de usor si real, ma indragostesc si simt fluturi. ador sentimentul asta. ceea ce este mai interesant sau nu este rapiditatea cu care la cel mai mic semn, cea mai mica fluctuatie, revin la normal. persoana de care am fost indragostita ramane speciala pentru mine insa nu ma mai intorc inapoi din punct de vedere sentimental niciodata. nu cred ca este vorba decat despre felul meu de a fi. odata scrijelita scoarta copacului nu va mai fi niciodata la fel. experientele trecute m-au invatat ca nimic nu trebuie fortat. totul este natural, instinctiv daca vrei. si cred ca ar trebui sa fim mai deschisi la energiile celor din jur, si sa incercam sa nu le mai interpretam dpv egoist. u know what they say: doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu nu inseamna ca nu te iubeste. sentimentul exista. doar orgoliile si ego-urile dau alte forme sentimentului brut.
si inca ceva. cred cu fermitate si repet faptul ca dragostea nu poate fi redusa la nici o notiune. este pur si simplu. nu trebuie sa ai un raspuns anumit sentimentului pe care tu il ai. pentru ca fiecare reactioneaza si iubeste in felul sau.
scriu toate astea pentru ca zilele astea m-am simtit bombardata din punct de vedere energetic. nu am mai simtit de mult timp asa ceva. este exact sentimentul acela cand stii ca esti privit cu intensitate si cineva isi concentreaza toata atentia asupra ta. asteptand, dorind ceva. si simt chestia asta in capul pieptului si uneori am senzatia ca niste pereti de sticla vin sa ma striveasca. este exact acelasi sentiment pe care il am atunci cand simt ca cineva nu are incredere in mine, sau cand in disperarea de a nu pierde controlul ma strange din ce in ce mai strans. partea tricky cu mine este urmatoarea: cu cat ai sa incerci sa ma faci sa fac ceva, sa ma controlezi sau oricealtceva, cu atat mai voi indeparta si voi fugi. simt ca ma sufoc, imi vine sa urlu cateodata. lasa-ma sa fiu libera, lasa-ma sa vin sa te caut, sa imi fie dor de tine, sa te doresc eu. ca om, ca iubit, ca prieten ca orice ai fi tu acolo. oricefel de fortare este nepotrivita pentru orice si oricine in viata asta.
partea si mai ironica este ca de cele mai multe ori in disperarea aceasta de a nu pierde omul de langa tine ai sa il sufoci. si orice fiinta vie sufocata se va zbate sa scape si sa fuga cat mai departe pentru a-si umple plamanii de aer. daca ma sufoci de ce sa stau aici?
si inca o chestiune care ma macina si care sta de ceva timp in mine: de ce nu pricep oamenii din prima cand le spui ceva? cauta intelesuri ascunse si chichite si interpreteaza niste spuse atat de simple. daca ti-am zis ceva am zis acel ceva, nu te pune nimeni sa citesti printre randuri. daca am ceva mai complicat de comunicat am s-o fac. pana una alta sunt sincera 100%, comunicativa si ceea ce am de zis reprezinta 100% adevarul meu interior. de ce sa atribui tu alte sensuri spuselor mele? sau sa iti imaginezi tu chestii prin si pentru mine? u have no idea what its like to be me as i dont have any idea of what its like to be you. so lets just keep it that way. me as me and you as yourself.
vreau sa cunosc oamenii asa cum sunt ei. nu vreau sa ma proiectez pe mine in ei, nu vreau ca oamenii sa se schimbe vreodata pentru mine.
vreau oameni care sa ma inteleaga din punctul acesta de vedere, vreau sa stie ca dragostea ca si sentiment universal este liber. sa nu sufoce, conspire, atace etc sau mai stiu ce nebunii. viata este atat de scurta incat este mult prea pacat sa fie umpluta de drame existentiale stupide.
desi mai am de lucrat la ceea ce presupune viata pe care o duc, sunt un om fericit. si stiu ca totul are un scop si ca lucrurile ni se intampla atunci cand suntem pregatiti. astept cu nerabdare urmatoarele piese de puzzle si sunt recunoscatoare pentru sansele pe care le am, pentru ca traiesc cu adevarat, pentru ca nu sunt un robot, pentru ca imi pot mentine mintea si sufletul deschise, pentru ca pot trage aer in piept si simti viata cum imi alearga prin vene, pentru ca pot simti, zambi, iubi, pur si simplu... fi :)
mda, teama de a expune brut si necizelat anumite ganduri. dar am stat zilele astea si am tot intors povestea asta pe toate partile si am ales a scrie in continuare. cu riscul ca si anume cei care se simt vizati sa se supere sau nu pe mine. adevarul gol golut este cea mai buna cale cel putin pentru mine. nu zice nimeni ca nu doare sau ca este usor insa asta sunt eu. like it or not.
stau iar si incerc sa privesc cat mai obiectiv viata mea si este deosebit de frumos sa vad ca anumite piese de puzzle se aseaza perfect in locasul lor si ca totul are sens la un moment dat. si este atat de frumos sa privesc si sa primesc cu bucurie micile daruri pe care mi le face viata. am zambetul pe buze si sufletul plin si vorba lui Adi, un prieten bun, nu mi-ar ajunge 3 vieti sa traiesc si sa simt tot ce mi-as dori. si timpul trece, ma uit in urma si nu imi vine sa cred cum s-au scurs anii. dar nu ma simt o secunda mai imbatranita, ba mai mult simt ca intineresc pe zi ce trece. sunt din ce in ce mai plina de viata, doresc sa simt cat mai multe si simt ca viata mea abea acum incepe sa infloreasca. este un sentiment de impacare cu mine insami, cu ceea ce ma inconjoara. sunt recunoscatoare pentru viata pe care o duc, pentru oamenii pe care ii am langa mine si care imi sunt alaturi, oameni pe care ii iubesc nespus.
oameni care simt si ei ceea ce simt si eu, oameni care imi impartasesc trairile si cu si anume care efectiv MA POTRIVESC. perfect matches. my matches that have been along my side for a life time and 10 yrs now. oameni care au patruns recent si care vom vedea cat si in ce fel vor merge cu mine pe acelasi drum. pana una alta ma simt onorata sa parcurg aceasta portinue de drum cu ei.
si am sa sar de la una la alta in stilul meu caracteristic, dar si acesta este unul din posturile acelea menite sa ma ajute sa imi organizez putin gandurile. cu riscul de a fi haotica, dar asta este cel mai putin important. am discutat recent pe tema indragostitului. mi-a spus un prieten bun: "eu nu vreau sa ma mai indragostesc niciodata. de cate ori simt ca ma indragostesc ma opresc si plec in directia opusa. de fapt, nu mi-e teama sa ma indragostesc. asta este partea buna si frumoasa. nu vreau sa mai sufar din dragoste".
bun acum stau eu si ma tot intreb daca acest mod de a controla sentimentele este real. aplicabil.... adica nu prea imi vine sa cred ca este posbil sa controlam astfel de sentimente. pentru ca apoi nu ne-am mai perimite noi insine sa ne mai indragostim sau sa mai iubim vreodata in urma unui esec sau dureri adanci provocate de vreun amor esuat. cred ca nu suntem mereu pregatiti. asta in acord cu semnele pe care ni le ofera corpul nostru. totul este armonie in noi insine si singurul lucru ce trebuie facut este sa te asculti cu adevarat. vom gasi persoana potrivita noua la momentul potrivit, nici o secunda mai devreme sau mai tarziu.
nu confundati momentele si nu pierdeti intensitatea trairii. si cred ca cel mai important lucru este sa nu incercati sa atribuiti sens, explicatii acestor momente. sau cel mai rau, sa proiectati dorinte refulate proprii in persoana de langa voi. asta aplicabil in toate relatiile voastre. asta ca sa fac referire la postul asta .
un lucru care imi place la mine este abilitatea de a ma indragosti zilnic. insa pot sa pierd acest sentiment la fel de rapid. sunt un om care iubeste oamenii si care este deschis catre oricefel de traire. iubesc destul de usor si real, ma indragostesc si simt fluturi. ador sentimentul asta. ceea ce este mai interesant sau nu este rapiditatea cu care la cel mai mic semn, cea mai mica fluctuatie, revin la normal. persoana de care am fost indragostita ramane speciala pentru mine insa nu ma mai intorc inapoi din punct de vedere sentimental niciodata. nu cred ca este vorba decat despre felul meu de a fi. odata scrijelita scoarta copacului nu va mai fi niciodata la fel. experientele trecute m-au invatat ca nimic nu trebuie fortat. totul este natural, instinctiv daca vrei. si cred ca ar trebui sa fim mai deschisi la energiile celor din jur, si sa incercam sa nu le mai interpretam dpv egoist. u know what they say: doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu nu inseamna ca nu te iubeste. sentimentul exista. doar orgoliile si ego-urile dau alte forme sentimentului brut.
si inca ceva. cred cu fermitate si repet faptul ca dragostea nu poate fi redusa la nici o notiune. este pur si simplu. nu trebuie sa ai un raspuns anumit sentimentului pe care tu il ai. pentru ca fiecare reactioneaza si iubeste in felul sau.
scriu toate astea pentru ca zilele astea m-am simtit bombardata din punct de vedere energetic. nu am mai simtit de mult timp asa ceva. este exact sentimentul acela cand stii ca esti privit cu intensitate si cineva isi concentreaza toata atentia asupra ta. asteptand, dorind ceva. si simt chestia asta in capul pieptului si uneori am senzatia ca niste pereti de sticla vin sa ma striveasca. este exact acelasi sentiment pe care il am atunci cand simt ca cineva nu are incredere in mine, sau cand in disperarea de a nu pierde controlul ma strange din ce in ce mai strans. partea tricky cu mine este urmatoarea: cu cat ai sa incerci sa ma faci sa fac ceva, sa ma controlezi sau oricealtceva, cu atat mai voi indeparta si voi fugi. simt ca ma sufoc, imi vine sa urlu cateodata. lasa-ma sa fiu libera, lasa-ma sa vin sa te caut, sa imi fie dor de tine, sa te doresc eu. ca om, ca iubit, ca prieten ca orice ai fi tu acolo. oricefel de fortare este nepotrivita pentru orice si oricine in viata asta.
partea si mai ironica este ca de cele mai multe ori in disperarea aceasta de a nu pierde omul de langa tine ai sa il sufoci. si orice fiinta vie sufocata se va zbate sa scape si sa fuga cat mai departe pentru a-si umple plamanii de aer. daca ma sufoci de ce sa stau aici?
si inca o chestiune care ma macina si care sta de ceva timp in mine: de ce nu pricep oamenii din prima cand le spui ceva? cauta intelesuri ascunse si chichite si interpreteaza niste spuse atat de simple. daca ti-am zis ceva am zis acel ceva, nu te pune nimeni sa citesti printre randuri. daca am ceva mai complicat de comunicat am s-o fac. pana una alta sunt sincera 100%, comunicativa si ceea ce am de zis reprezinta 100% adevarul meu interior. de ce sa atribui tu alte sensuri spuselor mele? sau sa iti imaginezi tu chestii prin si pentru mine? u have no idea what its like to be me as i dont have any idea of what its like to be you. so lets just keep it that way. me as me and you as yourself.
vreau sa cunosc oamenii asa cum sunt ei. nu vreau sa ma proiectez pe mine in ei, nu vreau ca oamenii sa se schimbe vreodata pentru mine.
vreau oameni care sa ma inteleaga din punctul acesta de vedere, vreau sa stie ca dragostea ca si sentiment universal este liber. sa nu sufoce, conspire, atace etc sau mai stiu ce nebunii. viata este atat de scurta incat este mult prea pacat sa fie umpluta de drame existentiale stupide.
desi mai am de lucrat la ceea ce presupune viata pe care o duc, sunt un om fericit. si stiu ca totul are un scop si ca lucrurile ni se intampla atunci cand suntem pregatiti. astept cu nerabdare urmatoarele piese de puzzle si sunt recunoscatoare pentru sansele pe care le am, pentru ca traiesc cu adevarat, pentru ca nu sunt un robot, pentru ca imi pot mentine mintea si sufletul deschise, pentru ca pot trage aer in piept si simti viata cum imi alearga prin vene, pentru ca pot simti, zambi, iubi, pur si simplu... fi :)
luni, 9 mai 2011
inca ceva de gandit cu sufletul...
"You talk about love but the deep desire is to exploit the other. And I am not saying that you are doing it deliberately or consciously. People are falling in love with horses, dogs, animals, machines, things. Why? Because to be in love with human beings has become an utter hell, a continuous conflict -- nagging, always at each other's throats. This is the lowest form of love. Nothing is wrong with it if you can use it as a steppingstone , if you can use it as a meditation.
If you can watch it, if you try to understand it, in that very understanding you will reach another rung, you will start moving upwards. Only at the highest peak, when love is not a relationship any more, when love becomes a state of your being, the lotus opens totally and great perfume is released -- but only at the highest peak. At its lowest, love is just a political relationship. At its highest, love is a religious state of consciousness. I love you too, Buddha loves, Jesus loves, but their love demands nothing in return.
Their love is given for the sheer joy of giving it; it is not a bargain. Hence the radiant beauty of it, hence the transcendental beauty of it. It surpasses all the joys that you have known. When I talk about love, I am talking about love as a state. It is unaddressed: you don't love this person or that person, you simply love. You are love. Rather than saying that you love somebody, it will be better to say you are love. So whosoever is capable of
partaking, can partake.
Whosoever is capable of drinking out of your infinite sources of being, you are available -- you are available unconditionally. That is possible only if love becomes more and more meditative. `Medicine' and `meditation' come from the same root. Love as you know it is a kind of disease: it needs the medicine of meditation. If it passes through meditation, it is purified. And the more purified it is, the more ecstatic.
Nancy was having coffee with Helen.
Nancy asked, "How do you know your husband loves you?"
"He takes out the garbage every morning."
"That's not love. That's good housekeeping."
"My husband gives me all the spending money I need."
"That's not love. That's generosity."
"My husband never looks at other women."
"That's not love. That's poor vision."
"John always opens the door for me."
"That's not love. That's good manners."
"John kisses me even when I've eaten garlic and I have curlers in my hair."
"Now, that's love."
Everybody has their own idea of love. And only when you come to the state where all ideas about love have disappeared, where love is no more an idea but simply your being, then only will you know its freedom. Then love is God. Then love is the ultimate truth. Let your love move through the process of meditation. Watch it: watch the cunning ways of your mind, watch your power-politics. And nothing else except continuous watching and observing is going to help.
When you say something to your woman or your man, look at it: what is the unconscious motive? Why are you saying it? Is there some motive? Then what is it? Be conscious of that motive, bring it to consciousness -- because this is one of the secret keys for transforming your life: anything that becomes conscious disappears. Your motives remain unconscious, that's why you remain in their grip. Make them conscious, bring them to light, and they will disappear.
It is as if you pull up a tree and bring the roots to the sunlight: they will die, they can exist only in the darkness of the soil. Your motives also exist only in the darkness of your unconsciousness. So the only way to transform your love is to bring all the motivations from the unconscious into the conscious. Slowly slowly, those motives will die. And when love is unmotivated, then love is the greatest thing that can ever happen to anybody. Then love is something of the ultimate, of the beyond.
That is the meaning when Jesus says, "God is love." I say to you: Love is God. God can be forgotten, but don't forget love -- because it is the purification of love that will bring you to God. If you forget about God completely, nothing is lost. But don't forget love, because love is the bridge.
Love is the process of alchemical change in your consciousness."
Osho on love
http://www.messagefrommasters.com/Shiva-Shakti/What_is_Love.htm
marți, 29 martie 2011
poveste trista intr-un ambalaj frumos
Si ce ar fi daca oamenii ar fi putea fi cu adevarat uniti? Este atat de mult rau in lumea asta incat putin bine nu strica niciodata. insa senzatia mea este ca ne-am obisnuit sa fim delasatori si sa reactionam numai cand raul ne afecteaza pe noi sau pe cei apropiati noua.
Umblam pe facebook si am dat peste pagina http://www.facebook.com/AndreiTeodoroiu.
Citind m-am intrebat ce ar fi daca intr-adevar cei care isi permit sa ajute o vor face cu adevarat. daca chiar ar fi asa, ar putea fi mai multe minuni in lumea asta. pentru ca la infaptuirea minunilor contribuim si noi.
indiferent de motivatie, am putea face asta.
astfel fac un apel celor care isi permit sa doneze chiar si un euro din pura bunavointa. din respect pentru viata, din dorinta de a mai vedea minuni, sau pur si simplu.
"Andi este unul dintre oamenii, care si-au petrecut fiecare secunda din viata traind-o! Are 25 de ani, este absolvent al Universitatii Politehnica Bucuresti, joaca baschet de 12 ani, canta, danseaza, merge cu bicicleta, rade, glumeste, reuseste ca prin fiecare gest si vorba a lui sa alunge supararea din sufletul oricaruia, iubeste, radiaza prin intreaga lui fiinta un volum enorm de energie indeajuns sa alimenteze intregul glob, chiar si pentru o zi. El este Andi, Andrei Teodoroiu, fiu, frate, iubit, prieten. El este Andi si are cancer.
De ce? De ce el? De ce acum? De ce? Sunt intrebari fara raspuns si fara sfarsit. I se poate intampla oricui.'" (http://ianculescuhimself.blogspot.com/2011/03/sa-l-ajutam-pe-andy.html#more)
CONT LEI: RO72BRDE300SV19654493000
CONT EURO: RO89BRDE300SV81627453000
CONT USD : RO95BRDE300SV81732093000
Codul Swift: BRDEROBU
Conturile sunt deschise la BRD Ploiesti, Agentia Bahluiului pe numele Andrei Teodoroiu.
Pentru ca nu este prea tarziu sa fim mai buni
si s-a intamplat
Si s-a intamplat asa cum nu imi imaginam vreodata. S-a intamplat sa simt din nou ceea ce ingropasem adanc intr-un cufar al mintii mele,.
s-a intamplat sa mi se umple sufletul cu acel sentiment cald si linistitor, sa simt ca ard si ca doresc. si mi s-a intamplat din nou sa sper si sa realizez ca fiecare lucru se intampla cu un scop si ca fiecare piesa de puzzle se aseaza asa cum trebuie la locul ei.
si mi se intampla iar a zambi mergand pe strada sau stand si privind cerul. zambet ce completeaza fiecare particica din mine.
caci uneori simt ca te cunosc de o viata, si ca poti patrunde in gandul meu.
si nu mi-e teama desi sunt surprinsa, si am sa traiesc cat de intens aceste momente fara sa ma gandesc nici o clipa la ceea ce inseamna de fapt sau ce finalitate ar avea.
caci nu vreau sa ne materializez sau sa ne cuprind in nimic terestru.
pentru ca este prea frumos a fi numit in vreun fel.
la fel de suprinzator cum mi-ai patruns in viata, mi-ai patruns si-n suflet. si orice'ar fi, nu ai sa iesi usor.
imi place sa te descopar si sa ma descopar prin tine.
Joined at the soul with a pair of headphones, we need nobody to let ourselves go :)
s-a intamplat sa mi se umple sufletul cu acel sentiment cald si linistitor, sa simt ca ard si ca doresc. si mi s-a intamplat din nou sa sper si sa realizez ca fiecare lucru se intampla cu un scop si ca fiecare piesa de puzzle se aseaza asa cum trebuie la locul ei.
si mi se intampla iar a zambi mergand pe strada sau stand si privind cerul. zambet ce completeaza fiecare particica din mine.
caci uneori simt ca te cunosc de o viata, si ca poti patrunde in gandul meu.
si nu mi-e teama desi sunt surprinsa, si am sa traiesc cat de intens aceste momente fara sa ma gandesc nici o clipa la ceea ce inseamna de fapt sau ce finalitate ar avea.
caci nu vreau sa ne materializez sau sa ne cuprind in nimic terestru.
pentru ca este prea frumos a fi numit in vreun fel.
la fel de suprinzator cum mi-ai patruns in viata, mi-ai patruns si-n suflet. si orice'ar fi, nu ai sa iesi usor.
imi place sa te descopar si sa ma descopar prin tine.
Joined at the soul with a pair of headphones, we need nobody to let ourselves go :)
joi, 3 martie 2011
Romanii nu stiu sa se distreze si Tinerii romani sunt superficiali
Really? atat de departe am ajuns incat ne aruncam la gramada in galeti de noroi si dam drumul la centrifuga? atat de mult respect de sine mai avem incat urlam in gura mare si declaram asa ceva pe postere de marimea blocurilor?
As vrea sa stiu unde traiesc cei care sunt spatele acestei campanii care mie personal nu a facut altceva decat sa-mi sporeasca pofta de tutun. ce oameni si ce tineri cunosc a.i. sa faca astfel de declaratii?
Am trecut si eu saptamanile trecute pe langa un astfel de poster. l-am privit, am strans din pumni ai am mers mai departe.
Nu stiu ce planuri au cei de la http://www.astaeromania.ro/poll/tinerii-romani-sunt-superficiali/#, insa stiu clar ca nu toti tinerii din Ro sunt superficiali. cum nu toti omenii sunt superficiali. la fel cum exista individualitate, caracter, personalitate.
Da, avem si noi, ca sa o citez pe buna mea prietena al carei post mi-a provocat si mie dorinta de a scrie in aceasta dimineata (www.upanishada.blogspot.com), ca orice padure, uscaciunile noastre. dar ce cultura nu le are? nu putem fi cu totii la fel.
insa cunosc - si sunt mandra de acest lucru - tineri, si nu numai, care scriu, citesc, creeaza, sunt activi, se implica in diverse campanii, isi urmaresc cu pasiune visurile si scopurile, se dedica cauzelor proprii si nu numai. care inoveaza, tineri care nu se tem sa fie ceea ce sunt. care nu se tem sa se exprime liber si sa lupte pentru un viitor mai bun. Tineri care continua lupta in ciuda faptului ca tot ceea ce inseamna sistem in romania le pune bete in roate. ca putini sunt cei care ajuta tinerii cu ADEVARAT. Dar sunt aici. trup si suflet. si nu am sa accept astfel de declaratii in ceea ce priveste acest lucru.
Cat despre faptul ca romanii nu stiu sa se distreze, la fel. de unde atata generalizare. si de ce? personal consider ca nicaieri in lumea asta nu ma distrez ca in romania. si romanii iubesc viata si stiu - cum nu multi o pot face, sa se bucure cu adevarat de ea.
Ca avem categoria care distreaza distrugand, e alta poveste. aici tine si de educatie si de propriul bun simt. Si in acelasi spirit sustin cu tarie ca eu stiu romani care STIU sa se distreze si stiu sa faca asta respectandu-i pe cei din jurul lor. si ca acesti oameni trebuie scosi din anonimat. nu cei cei care constituie exemplul negativ.
"Se poate inca trai frumos!"
Si spun sus si tare ca NU toti romanii sunt superficiali asa cum unii din noi stiu sa se distreze!
As vrea sa stiu unde traiesc cei care sunt spatele acestei campanii care mie personal nu a facut altceva decat sa-mi sporeasca pofta de tutun. ce oameni si ce tineri cunosc a.i. sa faca astfel de declaratii?
Am trecut si eu saptamanile trecute pe langa un astfel de poster. l-am privit, am strans din pumni ai am mers mai departe.
Nu stiu ce planuri au cei de la http://www.astaeromania.ro/poll/tinerii-romani-sunt-superficiali/#, insa stiu clar ca nu toti tinerii din Ro sunt superficiali. cum nu toti omenii sunt superficiali. la fel cum exista individualitate, caracter, personalitate.
Da, avem si noi, ca sa o citez pe buna mea prietena al carei post mi-a provocat si mie dorinta de a scrie in aceasta dimineata (www.upanishada.blogspot.com), ca orice padure, uscaciunile noastre. dar ce cultura nu le are? nu putem fi cu totii la fel.
insa cunosc - si sunt mandra de acest lucru - tineri, si nu numai, care scriu, citesc, creeaza, sunt activi, se implica in diverse campanii, isi urmaresc cu pasiune visurile si scopurile, se dedica cauzelor proprii si nu numai. care inoveaza, tineri care nu se tem sa fie ceea ce sunt. care nu se tem sa se exprime liber si sa lupte pentru un viitor mai bun. Tineri care continua lupta in ciuda faptului ca tot ceea ce inseamna sistem in romania le pune bete in roate. ca putini sunt cei care ajuta tinerii cu ADEVARAT. Dar sunt aici. trup si suflet. si nu am sa accept astfel de declaratii in ceea ce priveste acest lucru.
Cat despre faptul ca romanii nu stiu sa se distreze, la fel. de unde atata generalizare. si de ce? personal consider ca nicaieri in lumea asta nu ma distrez ca in romania. si romanii iubesc viata si stiu - cum nu multi o pot face, sa se bucure cu adevarat de ea.
Ca avem categoria care distreaza distrugand, e alta poveste. aici tine si de educatie si de propriul bun simt. Si in acelasi spirit sustin cu tarie ca eu stiu romani care STIU sa se distreze si stiu sa faca asta respectandu-i pe cei din jurul lor. si ca acesti oameni trebuie scosi din anonimat. nu cei cei care constituie exemplul negativ.
"Se poate inca trai frumos!"
Si spun sus si tare ca NU toti romanii sunt superficiali asa cum unii din noi stiu sa se distreze!
miercuri, 2 martie 2011
imi tot vine sa rad mai mereu - post fara rost
si nu stiu de ce. acum stiu. ba nu stiu. dar trebuie? :))
important e ca eu ma simt bine si asta conteaza acum.
in vertigo-ul existentei mele din ultima vreme observ ca ma surprind singura prin cat de deschisa am devenit vietii si cat de ok este. treaba asta cu lasatul bagajelor emotionale in urma chiar functioneaza pentru mine.
in limita bunului (meu) simt fac ce vreau si cand vreau, cunosc oameni noi - si imi place si vreau sa fac cat mai multe lucruri. citesc, rad, dansez, rad, si nu mai adun si nu mai las mizeriile altora sa se adune in mine sau chiar pe langa mine. am mai discutat de treaba cu tirajul. buna idee.
de lecturat am lecturat mai putin, ce-i drept, mai ales de cand nu mai am stare si nu prea stau pe acasa, insa citesc cat pot pe genunchi cum s-ar zice, acum delectandu-ma cu maestrul Plesu, si anume Despre frumusetea uitata a vietii. da, robotei dragi, viata este frumoasa si este asa cum ne-o facem. nu contest ca este si grea, dar cele mai frumoase si pline de satisfactii lucruri sunt cele pe care obtinem cu greu. da-mi-te pe tava si te voi lua cu totul, saturandu-ma intr-un final de festin. joaca-te cu mine, dezvaluie-mi putin cate putin din tine si din ce am putea fi, si te voi dori din ce in ce in ce mai mult.
„Daca iti acorzi un cat de mic ragaz, daca arunci, de jur imprejur, o privire odihnita, curioasa si nepatimasa, vei gasi destule argumente sa te bucuri. Lucrurile (inca) functioneaza. Sarpanta lumii (inca) tine. Mai exista inca oameni intregi, traditii vii, intalniri miraculoase. Traim intr-un sos toxic, dar el contine inca mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare inca sa ia in serios agitatia noastra propagandistica, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trai. Se poate trai bine. Se poate (inca) trai frumos.“
Andrei Plesu
nu citez mai mult din cartea maestrului desi spun drept ca am fost tentata, pentru vreau ca aceasta carte sa fie cumparata sau data macar din mana in mana.
am spus oare vreodata pana acum ca imi plac la nebunie oamenii nebuni? oamenii care nu se tem sa fie cine sunt, sa spuna ceea ce gandesc, oamenii care nu se tem de a fi ei insisi si care nu se ascund dupa masti? o spun acum. va iubesc, nebunilor. pentru mine mine nu sunteti nebuni, sunteti doar adevar si claritate. sunt inconjurata de frustrati si roboti, de masti care nu exprima nimic. macar daca ar rade sau plange. dar sunt beton. sunt nimic. nici pe interior nu mai stiu sa urle. sunt pietre. pietre pe usb :))) da pe usb. conectati la curent. dependenti. scoate-i din priza si ai sa-i vezi cum mor :). nu as vrea sa ii vad cum mor. as vrea sa ii vad alergand si traind. desi nu toti pot face asta.
ma multumesc sa traiesc in culori si sa fiu colorata. da, sunt nebuna si uneori vartejul mintii mele ma absoarbe atat de puternic incat nu mai stiu cine sau unde sunt. nu imi mai este frica de nimeni si de nimic. am trait pana acum suficient incat sa stiu ca cei pe care ii am lanmga mine sunt suficienti de puternici incat sa ma accepte asa cum sunt. iar eu sunt suficient de puternica incat sa ii accept si iubesc asa cum sunt ei.
pt cei nou veniti in viata mea, se stiu ei care sunt :), sunt gata sa va accept si sa va iubesc exact asa cum sunteti. si sa va cunosc. da, vreau sa va cunosc si sa traiesc si cu voi.
nu mai am feelingul pe care l-am avut, de neliniste ca se va inatmpla ceva. stiu ca se va intampla ceva. insa parca nu mai zvacnesc atat de puternic.
ua ce post fara sens. nu ma mai chinui sa ma uit in urma, nu are rost. stiu doar ca acu'mi-a sunat telefonul si mi-am pierdut ideea - ca de obicei. in fond si la urma urmei, care idee, ca habar nu am de ce scriu :))
stiu doar ca mi-am dat seama de ce atunci cand eram mai mica si-mi placea de tipii mai mari si ei ma considerau doar adorabila, eu traiam niste drame geniale. asta am aflat zilele astea. :)) dragut de-a dreptul. mi-e dor de vremurile alea in a way. everything was so exciting. si acum este insa la un alt nivel.
si acum ma opresc.
cred ca am sa va rog sa uitati ca ati citit postul asta. it doesnt make and never will make any sense
important e ca eu ma simt bine si asta conteaza acum.
in vertigo-ul existentei mele din ultima vreme observ ca ma surprind singura prin cat de deschisa am devenit vietii si cat de ok este. treaba asta cu lasatul bagajelor emotionale in urma chiar functioneaza pentru mine.
in limita bunului (meu) simt fac ce vreau si cand vreau, cunosc oameni noi - si imi place si vreau sa fac cat mai multe lucruri. citesc, rad, dansez, rad, si nu mai adun si nu mai las mizeriile altora sa se adune in mine sau chiar pe langa mine. am mai discutat de treaba cu tirajul. buna idee.
de lecturat am lecturat mai putin, ce-i drept, mai ales de cand nu mai am stare si nu prea stau pe acasa, insa citesc cat pot pe genunchi cum s-ar zice, acum delectandu-ma cu maestrul Plesu, si anume Despre frumusetea uitata a vietii. da, robotei dragi, viata este frumoasa si este asa cum ne-o facem. nu contest ca este si grea, dar cele mai frumoase si pline de satisfactii lucruri sunt cele pe care obtinem cu greu. da-mi-te pe tava si te voi lua cu totul, saturandu-ma intr-un final de festin. joaca-te cu mine, dezvaluie-mi putin cate putin din tine si din ce am putea fi, si te voi dori din ce in ce in ce mai mult.
„Daca iti acorzi un cat de mic ragaz, daca arunci, de jur imprejur, o privire odihnita, curioasa si nepatimasa, vei gasi destule argumente sa te bucuri. Lucrurile (inca) functioneaza. Sarpanta lumii (inca) tine. Mai exista inca oameni intregi, traditii vii, intalniri miraculoase. Traim intr-un sos toxic, dar el contine inca mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare inca sa ia in serios agitatia noastra propagandistica, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trai. Se poate trai bine. Se poate (inca) trai frumos.“
Andrei Plesu
nu citez mai mult din cartea maestrului desi spun drept ca am fost tentata, pentru vreau ca aceasta carte sa fie cumparata sau data macar din mana in mana.
am spus oare vreodata pana acum ca imi plac la nebunie oamenii nebuni? oamenii care nu se tem sa fie cine sunt, sa spuna ceea ce gandesc, oamenii care nu se tem de a fi ei insisi si care nu se ascund dupa masti? o spun acum. va iubesc, nebunilor. pentru mine mine nu sunteti nebuni, sunteti doar adevar si claritate. sunt inconjurata de frustrati si roboti, de masti care nu exprima nimic. macar daca ar rade sau plange. dar sunt beton. sunt nimic. nici pe interior nu mai stiu sa urle. sunt pietre. pietre pe usb :))) da pe usb. conectati la curent. dependenti. scoate-i din priza si ai sa-i vezi cum mor :). nu as vrea sa ii vad cum mor. as vrea sa ii vad alergand si traind. desi nu toti pot face asta.
ma multumesc sa traiesc in culori si sa fiu colorata. da, sunt nebuna si uneori vartejul mintii mele ma absoarbe atat de puternic incat nu mai stiu cine sau unde sunt. nu imi mai este frica de nimeni si de nimic. am trait pana acum suficient incat sa stiu ca cei pe care ii am lanmga mine sunt suficienti de puternici incat sa ma accepte asa cum sunt. iar eu sunt suficient de puternica incat sa ii accept si iubesc asa cum sunt ei.
pt cei nou veniti in viata mea, se stiu ei care sunt :), sunt gata sa va accept si sa va iubesc exact asa cum sunteti. si sa va cunosc. da, vreau sa va cunosc si sa traiesc si cu voi.
nu mai am feelingul pe care l-am avut, de neliniste ca se va inatmpla ceva. stiu ca se va intampla ceva. insa parca nu mai zvacnesc atat de puternic.
ua ce post fara sens. nu ma mai chinui sa ma uit in urma, nu are rost. stiu doar ca acu'mi-a sunat telefonul si mi-am pierdut ideea - ca de obicei. in fond si la urma urmei, care idee, ca habar nu am de ce scriu :))
stiu doar ca mi-am dat seama de ce atunci cand eram mai mica si-mi placea de tipii mai mari si ei ma considerau doar adorabila, eu traiam niste drame geniale. asta am aflat zilele astea. :)) dragut de-a dreptul. mi-e dor de vremurile alea in a way. everything was so exciting. si acum este insa la un alt nivel.
si acum ma opresc.
cred ca am sa va rog sa uitati ca ati citit postul asta. it doesnt make and never will make any sense
vineri, 11 februarie 2011
Si totusi, ne indragostim de fantome
O mie de ganduri imi alearga frenetic prin minte in timp ce merg mecanic la munca. Deja mersul este automat, functioneaza cu exactitatea unui gps. Destinatia este setata, picioarele merg. Uneori ma gandesc la norocul pe care il am pentru ca nu am multe strazi de travesat si ca pot sa observ din nebunia gandurilor culoarea rosie a semaforului. Cateodata as vrea sa pot sa ma opresc si sa notez ceea ce gandesc, sa apuc gandurile din goana lor si sa le opresc macar pentru un moment. Un fel de pause, record, replay.
Odata ce vartejul a fost stopat toate cad si se aseaza fiecare in locsorul sau, devenind aproape imposbil sa le readuc in "mainstream".
Iata o alta tentativa de refrisare desi sunt perfect constienta ca nu vor iesi asa cum imi doresc eu.
De ce ne indragostim de fantome? pentru ca asa suntem crescuti sa o facem. sa ne agatam si sa ne indragostim de idei, de proiectiile proprii din persoana pe care o avem in fata. Ca si procese de gandire si procesare, suntem al naibii de bine conturati si creati. fascinant daca stai un pic laoparte si doar privesti.
toata viata cernem informatii, cautam persoane. Campurile de selectie se ingusteaza pe zi ce trece, iar "scanul" se modeleaza in functie de cerintele pe care le avem in momentele x. este un soi de maturizare, cu cat analiza de sine, cunoasterea de sine sunt mai profunde, cu atat vom sti mai bine ca sfera noastra de selectie se ingusteaza. poate nu stim ce cautam pe moment, desi instinctele isi spun cuvantul in momentul in care ai "ochit" ceva portivit tie. aici nu ma refer la cautarea unui partener, ci la toti cei ce ne inconjoara. pentru ca nu degeaba se spune ca cine se aseamana, se aduna. proiectam si cautam in cei din jur asemanari si portiviri cu propria persoana, in functie de starea de spirit pe care o avem in acel moment.
cheia este sa intelegem cu adevarat aceste lucruri, iar cand apar nepotriviri sa le tratam ca atare. Nu este nimic neinregula cu noi insine sau cei pe care ii cernem, puri si simplu tine dorintele proprii. greseala pe care o fac multi este aceea si anume de a se agata de aceste momente de potrivire si de a le atribui sensuri. Nu cunosti o persoana in totalitate niciodata, desi de multe ori ai senzatia ca stii multe. cunoastem oameni in care ne recunoastem pe noi sau recunoastem dorintele noastre, lasam minte si imaginatia sa curga si cream situatii. uneori suntem atat de orbiti de aceste "idealisme" personale incat nu mai observam adevarata personalitate a persoanei in cauza. deci da, de cele mai multe ori de indragostim de fantome.
intrati in spatiul intim al acesteia, avand senzatia ca se imparte lumea la doi, dorintele de moment ies la suprafata. ca exemplu am sa dau vesnicul comportament "de club". in genere, cei care merg in club, ajung aici manati de o dorinta constienta sau inconstienta de a socializa. o deschidere bine venita catre lume. zambim, suntem deschisi altor peroane, impartasim ganduri, analizam, pe scurt cautam. cautam ceea ce simtim ca avem nevoie atunci: de la dans, bautura, prieteni, parteneri, joaca, saruturi, sex, detasare etc. lucrurile se schimba cand se revine in cotidian. cand fie ne agatam de momentele traite si le atribuim anumite sensuri, fie le abandonam dandu-ne seama ca de fapt dorintele de aseara nu mai sunt dorintele de azi. si desi ele sunt mereu frumoase si binevenite, nu sunt prioritatea sinelui de zi cu zi.
prin analiza propriilor ganduri si sentimente vom ajunge sa ne dam seama de ceea ce ne dorim, cel putin pe moment. pentru ca de fapt, momentul prezent este cel care conteaza, el este cel care ne motiveaza sau ne creeaza proiectii de viitor, naste noi fantome.
a fi deschis catre lume, catre oameni, a dori sa ii cunosti cu adevarat presupune in primul rand dorinta de cunoastere de sine. atat cat iti permite momentul prezent. si cu asta, acceptarea de sine, acceptarea dorintelor, asumarea propriilor idei, dorinte, nazuinte, pe scurt propriilor patternuri.
pofta de viata vine cu acceptarea schimbarilor si cu detasarea de micile fantome. fantome din trecut, munca, micile bagaje emotionale. Constientizarea acestora si dorinta de a intelege ceea ce se intampla in mintea si trupul nostru. Cum a spus J, un suflet drag mine, "Enjoy your body, go inside of it.It's a lucky place to be".
deschide-te fata de tine, si te vei deschide si ii vei intelege pe cei din jur. fara tine ca individ nu vei putea simti viata in esenta sa. pentru ca viata este precum apa. curge prin tine in fiecare clipa, momentul prezent este cel pe care il ai acum. inchide ochii si simte-te pe interior, asculta-ti gandurile si vocea interioara. raspunde-ti si simte cum vibreaza viata in interiorul tau. recunoaste-ti particularitatile si accepta-le, asuma-ti-le.
fiecare suflet este unic, frumos si interesant in felul sau. viata este o cautare perpetua de alte suflete. cu unii exista portivire, cu altii nu. unii vor ramane altii nu. primeste oameni in viata ta, insa nu-i transforma in fantome. indragoste-te de viata si de oameni, nu de propriile proiectii. ai incredere in tine si in cei din jurul tau, in viata si in ideea de frumos.
cand va fi momentul sa gasesti persoana potrivita tie, vei intelege ca dragostea in totalitatea sa este libera. nu exista constrangeri sau limitari. nu poti sa rezumi dragostea la un inel, un gest sau la orice altceva, pentru ca nu poate fi cuprinsa in nimic concret. dragostea nu are nevoie de repere materiale pentru a-i fi dovedita existenta. pentru ca ea exista prin voi, pentru voi.
viata este frumoasa si cu fiecare minut ce trece esti mai aproape de finalul sau. acest final, cel putin.
asculta-ti dorintele si deschide-te catre natura si univers.
Numai prin tine insuti ai sa poti sa faci asta. pentru ca a trai inseamna a simti. deci a trai cu intensitate fiecare moment.
its Friday, im in love!
:) I am inlove with life!
joi, 3 februarie 2011
just let life happen; and allow people in it.
Cand m-am trezit aveam mintea plina de o mie de lucruri. sentimente amestecate, imagini, flashback-uri, idei. mi s-au frunzarit prin creier tot timpul, inlcusiv pe drumul catre munca. am inceput sa merg catre munca sau catre casa intr-un soi de transa. imi las mintea sa alunece si observ ca am ajuns . obisnuinta. pe drum m-am gandit ca de abea astept sa ajung la munca sa incep sa scriu, sa incerc sa exprim miile de idei si sentimente in cuvinte, constienta fiind ca voi reusi. Acum ca am ajuns si sunt in fata tastaturii, ignorand cu succes task-urile matinale pe care le am - desi pe cele importante le-am rezolvat - observ ca mintea s-a linistit, gandurile s-au retras usor in sertarasele lor, insa simt urma pe care au lasat-o.
ideal ar fi sa reusesc candva sa constientez in mod real aceste ganduri si sa ma pot agata de ele. asta ca sa ma pot intelege mai bine, sa ma cunosc.
astazi iar am trait o clipa de fericire si de pace. ador cand am astfel de momente, atunci cand viata iti da mici semne si tu le iei ca atare.
De un an si ceva vad mereu in aceleasi locuri (pe bancuta in parc sau la metrou) la victoriei (iesirea kiseleff) un domn. este un domn sarac, fara casa, care a devenit involuntar parte din viata mea. il vad zilnic si de cate ori ni se intalnesc privirile este un salut mutual al fiecarei dimineti. Sta mai mereu pe banca si face rebusuri, citeste, hraneste cateii din putinul sau sau se gandeste. Acum ca a venit frigul se refugiaza la gura de metrou. niciodata nu cere nimic. in vara l-am vazut luand un chistoc de tigara de pe jos sa-l fumeze. m-am apropiat de el si i-am oferit o tigare. mi-a multumit si ne-am "vazut" de vieti. de atunci cand am tigari sau mancare i le ofer. si incerc s-o fac in asa fel incat sa nu-l jignesc.
De cand cu frigul, decate ori il vad mi se strange stomacul. Eu dardai de frig in comfortul casei mele. In "bogatia" mea. ma plang de vreme si de viata de "rahat" pe care o duc doar pentru ca trebuie sa strabat distanta asta prin frig pentru a ajunge la munca. sunt o nercunoscatore, stiu asta, insa sunt om. el traieste afara. probabil frigul i-a pus stapanire pe oase incat a devenit parte din el. De cand am venit d ela munte am descoperit ca am o pereche de pantaloni de fas groasa care mi-a ramas mare. II am de ceva timp, nu sunt in stare perfecta dar sunt, cum se spune, "purtabili". ma chinui de o luna sa i-i dau. dar m-am lasat furata de alte lucruri "mai importante" si nu am reusit. Cand am parasit garsoniera, mi-am reimpachetat viata in cutii pe care le-am desfacut partial. au iesit la iveala amintiri, placute si dureroase deopotriva. triajul doare. amintirile dor. am gasit si perechea de pantaloni care mi-a tinut cald si mi-a fost prieten de nadejde pe partie ani la rand. este momentul sa ne despartim. :) am spalat panatlonii, i-am pus intr-o punga, si ieri pentru ca am avut de carat un bagaj mai greu i-am dat mamei sa-i lase domnului respectiv.
Mi-era teama sa nu il jigneasca, desi mi-am zis ca daca el nu are nevoie de ei singur gaseste un amarat caruia sa ii tina de cald. In dimineata asta, dupa cum am zis, afundata in gandurile mele, aproape ca am trecut fara sa il observ. am ridicat intamplator privirea si am intalnit-o pe a lui. nu stiu daca stie ca eu si mama sunt astfe inrudite,(si mama ii mai lasa chestii si am facut-o de vreo doua ori si impreuna), insa acesta este cel mai purin important lucru. am simtit o energie calda din partea sa si nu m-am putut abtine a zambi cand am vazut ca poarta pantalonii. I-au tinut si ii tin de cald. Poate este banal, dar ideea intamplarii nu este aceea ca am dat ceva de-al meu cuiva. Asta fac de cand ma stiu. Ofer sentimente si obiecte. Viata inseamna a darui. Insa ideea ca am lasat om sa imi patrunda in minte si suflet, ca l-am simtit si ca l-am ajutat cumva. este mic ajutorul, insa pentru mine a contat. si sentimentul de pozitivitate care ma insoteste in continuare este divin.
Dupa cum am mai zis, in ultima vreme sunt incarcata de energie. Parca se zbate in mine si vrea sa explodeze, sa se dezintegreze in mii de particule colorate.
Nu mai vreau ceea ce doream de la viata. Vreau sa cunosc oameni, sa impartasesc sentimente, sa ii cunosc. Iubesc oamenii si este foarte usor sa fac asta. nu vb de iubire frivola aici.
. M-am saturat de jocuri, texte, pretexte, feluri de a fi. Nu vreau relatii, aventuri de-o noapte. cand va fi sa fie ceva, va fi, sunt sigura de asta. dar stiu ca fiecare om vine in viata sa si a altora cu un scop. totul are un sens, nu trebuie decat sa il vezi cu adevarat. nu este mereu ceea ce iti doresti, adevarat, dar nimic nu este usor. sa simti inseamna sa traiesti. Dragostea este libera si este de o mie de feluri. Dragostea se schimba si se coloreaza.
Nu am mai simtit de mult emotia adolescentei, si zambesc ca un copil cand ma gandesc acum. Am intalnit un om recent care fara sa aiba cea mai vaga idee mi-a redat emotia traiata la 16 ani. intamplator, pur si simplu, sau poate nu. mi-a prins mana si mi-a soptit o fraza intr-o noapte care mirosea a tutun. l-am simtit cald si sincer, desi poate ma insel. m-a facut sa simt niste lucruri de care uitasem de ani si ani de zile. si pentru asta iti multumesc. nu conteaza de ce, conteaza ca mi s-a intamplat si asta este adevarul. nu am asteptari, nu vreau nimic. as fi vrut sa iti multumesc personal pentru aceasta mica intamplare, insa nu a fost sa fie acum momentul. sau poate asta a fost tot. nu mai caut idei ascunse, intelesuri candide, cand adevarul este sub nasul meu. ma simt libera si vreau sa iubesc oamenii, si sa iubesc viata.
uneori ma simt coplesita de toate astea si simt ca energiile din jurul meu vuiesc. nu sunt inca gata pentru multe, insa fac pasi marunti.
si stiu ca se intampla lucruri, ca se vor intampla lucruri, vesele, triste, pozitive, negative.
just let life happen and enjoy the ride.
Astazi straluceste soarele. este frig. dar este frumos. simt ca va fi o zi frumoasa, cum a fost si cea de ieri. si cum a fost si weekendul trecut, in care am retrait mii de trairi. mi-era dor de liceu si copilarie.
marți, 1 februarie 2011
In cautarea timpului pierdut si pregatirile pt ballantine's day
Deschid calculatorul si sunt bombardata de zeci de propuneri cu privire la Valentines day. unde sa skiezi, unde sa mananci, unde sa faci sex, unde sa saruti, ce sa cumperi, cum sa iubesti, cum sa traiesti. de parca toate aceste mici/mari gesturi pe care unii indragostiti le considera portivite ar avea o mai mare insemnatate pe 14 februarie in fiecare an. de ce as iubi altfel sau intr-un anumit fel in aceasta zi?? presupunand ca imi plac dulcegariile astea ieftine - no offence, dar dragostea nu se masoara in inimioare, jucarii, bombonele sau flori in perceptia mea - de ce nu as face asta pe data de 24 febr de dragobete?? nah, ma intreb si eu.
suntem copy cats. maxim. :)) nu ne place sf andrei, petrecem de halloween. dragobetele nu inseamna nimic, pt ca avem sf valentin pentru a ne arata "adevaratele" sentimente.
stii ce cred eu?? astfel de sarbatori nu fac altecva in maj. cazurilor decat sa indeparteze cuplurile.
ca doar nu imi imaginez faptul ca barbatilor chiar le face placere mizeria asta :))
factori majori de stress in plus (pe langa chinul constant de a retine ziua de nastere a partenerei) :))
- nu trebuie sa uite ca vine valetines day (asta daca mai vrea sa faca sex amaratul) :))
- nu trebuie sa uite sa: ia floricele, maimutele, bombonele, toate la suprapret si intr-o aglomeratie de nedescris, alergand printre sutele de tarabe care vand "dragoste".
Nu mai bine ne aratam noi dragostea frumusel in intimitatea "cabanei paturica" in compania unei sticle de vin daca nu cumva ne sarbatorim dragostea zilnic deja, asa cum este normal?
maybe its just me, dar deja imi ies pe nas chestiile astea.
vindem si cumparam sentimente, inglobam sentimente in obiecte, judecam dragostea dupa aceste obiecte. pt ca daca el nu ti-a adus un mutunache de sf valentin, nu tine cu adevarat la tine. grow up. learn to love and be loved si nu va mai ingreunati relatia cu drame inutile. e mult prea fragila dragostea reala in ziua de azi ca s-o mai comercializam si noi.
oricum am "scapat" de probleme anul asta, si nu, acest post nu este o refulare personala legata de statusul meu single. in clipa asta ma bucur de acest status din plin. nu sunt definita existential vbind de un astfel de status asa ca atunci cand voi face slalomul din centru de pe strazi printre sute de tarabe nu voi simti decat durere de ochi de la prea mult rosu si roz si probabil nervi pt ca trebuie sa ma inghesui sa trec.
sugestie: daca tot ne place sa petrecem , de ce nu facem noi ziua de 14 febr Ballantine's day? nu mai dam banii pe chestii 'pufoase', luam wiskey, si fiecare, cu mic cu mare, luat sau liber, petrecem? astia micii norocosii care se au unul pe altul la cabana paturica, si noi astia vild' n free, la gramada?? numai cu conditia sa scapati de roz. prea mult roz. facem naibii diabet!
luni, 31 ianuarie 2011
Si tot astept sa mi se intample ceva
In ultimele zile sunt cuprinsa de o agitatie interioara pe care nu stiu cum s-o descriu mai exact. Rezoneaza la un nivel cu agitatia adolescentei din liceu, cand bateam din picior in timpul orelor, nestiing cum sa imi gestionez trairile.
Am fost nefericita si moarta pe interior de atat de mult timp, incat nu mai stiu sa interpretez anumite senzatii.
astept sa mi se intample ceva, stiu ca se va intampla ceva, fiecare cm din mine stie asta. nu stiu cum, cand, sau in ce fel. mi-e teama in acelasi timp si de ideea ca urmeaza sa se intample ceva, mi-e frica si de faptul ca nu se va intampla ceva si la un nivel asteptarile vor fi inselate. Mi-e greu sa accept faptul ca mi-e frica sa astept acest ceva. Ciudat, indescriptibil.
Tip, sunt plina de viata, in acelasi timp simt ca am obosit de viata de acum. am inceput o revolutie personala, o redescoperire de sine.
A inceput timid acum 4 luni iar acum simt ca sunt escaladata de sentimente noi, descopar noi fragmente de sine. sunt nerabdatoare sa imi incep noua viata, sa o iau de la capat.
sunt gata sa o iau de la capat, back to the drawing board, as they say.
sunt nerabdatoare sa traiesc cu adevarat din nou. cred ca asta este.
sunt nerabdatoare sa inchei pentru totdeauna acest capitol din viata mea, acest lant de nefericire care inca ma trage inapoi. sper ca niciodata sa nu imi permit sa ma autodistrug in acest fel.
like they say, you learn by your mistakes but if it happens again you deserve it.
Deja nu mai suport ideea acestor 4 pereti care ma inconjoara si ma ingradesc. vreau sa scap din probabil una din cele mai mari greseli pe care le-am facut si sa ma revansez fata de mine, fata de viata. fata de viata pe care am uitat s-o gust din plin, cu adevarat, toti anii acestia.
mi-am promis ca niciodata nu voi mai uita ceea ce inseamna sa traiesti din plin.
i have learnt my lesson and now i am ready to step on new grounds.
I am not afraid to really know myself and then to be able to know you. whoever you are, wherever you are.
nu stiu cat sens are acest post dar sa fiu sincera nu urmaresc alteceva in clipa asta decat sa scot automat gandurile si sa le citesc dupa. poate in felul asta imi voi putea explica mie starile din ultima vreme.
stiu ca am sa simt din nou. stiu ca nu este usor, dar stiu ca daca voi primi dragostea necesara am sa pot sa ofer iar iubire. am sa invat sa iubesc din nou.
Singura concluzie la care ma pot gandi acum este ca sunt foarte nerabdatoare sa imi reincep cu adevarat viata :)
Restul, vom vedea :)
P.s. Am chef sa ma dau in leagane in parc. :)))
vineri, 28 ianuarie 2011
Rusine televiziunilor si nu numai!!
am citit de dimineata newsletterul protv si m-am ingrozit. alaturi de o poza a unui caine agresiv, un tiltlu caracteristic lor, "FEMEIA SFASIATA DE MAIDANEZI IN CAPITALA SE ZBATE INTRE VIATA SI MOARTE". ma intreb unde mai este decenta jurnalistilor, desi nu stiu de ce o mai fac din moment ce mi se demonstreaza pe zi ce trece ca nu au pic de caracter sau integritate. majoritatea. de ce nu se prezinta CAZUL FEMEII HOATE CARE A INTRAT PE PROPRIETATE PRIVATA SA FURE FIER VECHI, SI CARE A FOST ATACATA DE CAINII DE PAZA??" am ajuns sa incurajam hotia?? am ajuns sa nu ne mai pese absolut deloc de adevar?
In urma acestor mizerii de stiri m-am dezabonat de la newsletterul protv si nu mai am degand sa le "calc" pagina ever.
am mai auzit varianta cum ca tanti in cauza mai nou nu fura, ci chipurile "aduna" fier vechi pentru reciclare. s-a mai modificat povestea de ieri pana azi. nu fura, nu incalca proprietate privata, "recicla". in Ferentari. asa, de nebuna, sarind garduri.
am citit ieri in Adevarul de seara ca acea curte ADP avea doi angajati paznici. Acei paznici cu siguranta cunosteau cainii care se adaposteau acolo, inteleg ca de mult timp. Daca femeia ar fi venit "oficial", ca sa zic asa, macar unul din paznici ar fi
insotit-o. Si cum te duci tu, femeie singura, se recuperezi un container ?!!! Hai sa fim seriosi.
insotit-o. Si cum te duci tu, femeie singura, se recuperezi un container ?!!! Hai sa fim seriosi.
Liviu, un prieten bun a ridicat si el problema live la Smart Fm despre asta, haideti sa nu mai fim chiar asa luati de prosti. Manipularea asta media trebuie sa inceteze. stau si ma intreb doare cand vor incepe si romanii sa gandeasca????
mai jos este nota persoanei care a inceput aceasta campanie.
personal am sa trimit si eu un email protv-ului si celorlalte televiziuni, desi este clar ca noi astia "micii" nu suntem bagati in seama.
oricum, sa le fie rusine!
Dragi colegi,
Va rog luati atitudine impotriva manipularii televiziunilor, in principal Realitatea, Antena 3, Pro Tv care prezinta tendentios cazul unei hoate care in incercarea de a intra prin efractie intr-o incinta privata- curtea ADPSector5- Bucuresti- pentru a fura si a fost atacata de cainii de paza, din interior.
Faptul ca sunt caini de rasa comuna care sunt folositi de paznici pentru paza, nu inseamna ca sunt animale ale strazii care ataca-n haita, pe domeniul public, nejustificat, punand in pericol siguranta cetatenilor.
Mediatizarea excesiva a unei situatii intentionat prezentata tendentios, nu face decat sa intareasca ceea ce v-am comunicat cu cateva zile-n urma privind atitudinea autoritatilor, schimbarea de macaz a primarului Oprescu prin prepusii sai, in privinta cainilor de pe strazi.
Scrieti/telefonati/ luati atitudine asa cum am facut si eu la televiziunile amintite si incercati sa obtineti posibilitatea de a ne exprima si noi, comunitatea iubitorilor de animale, punctul de vedere in speta data, pentru echidistanta si reflectarea adevarului, fara interpretari.
Situatia e banala: O hoata a incercat sa patrunda intr-o incinta sarind gardul pentru a fura!
Care-i situatia speciala ca animalele de paza din interior au atacat-o?
Va rog, implicati-va si luati atitudine, individual.
Dati mesajul mai departe!
Multumesc,
Sorina Hanea
Dragi colegi,
Va rog luati atitudine impotriva manipularii televiziunilor, in principal Realitatea, Antena 3, Pro Tv care prezinta tendentios cazul unei hoate care in incercarea de a intra prin efractie intr-o incinta privata- curtea ADPSector5- Bucuresti- pentru a fura si a fost atacata de cainii de paza, din interior.
Faptul ca sunt caini de rasa comuna care sunt folositi de paznici pentru paza, nu inseamna ca sunt animale ale strazii care ataca-n haita, pe domeniul public, nejustificat, punand in pericol siguranta cetatenilor.
Mediatizarea excesiva a unei situatii intentionat prezentata tendentios, nu face decat sa intareasca ceea ce v-am comunicat cu cateva zile-n urma privind atitudinea autoritatilor, schimbarea de macaz a primarului Oprescu prin prepusii sai, in privinta cainilor de pe strazi.
Scrieti/telefonati/ luati atitudine asa cum am facut si eu la televiziunile amintite si incercati sa obtineti posibilitatea de a ne exprima si noi, comunitatea iubitorilor de animale, punctul de vedere in speta data, pentru echidistanta si reflectarea adevarului, fara interpretari.
Situatia e banala: O hoata a incercat sa patrunda intr-o incinta sarind gardul pentru a fura!
Care-i situatia speciala ca animalele de paza din interior au atacat-o?
Va rog, implicati-va si luati atitudine, individual.
Dati mesajul mai departe!
Multumesc,
Sorina Hanea
luni, 17 ianuarie 2011
How friends have the ability to turn a totall fuck-up day into a smile :)
Feeling quite crappy after the ultra high "active" weekend i found myself counting the hours again at work while trying to breathe and get through all of the usual robotic crap I do like sorting the same boring emails, answering with the same lines the same dull calls, getting some silly papers from the people at the booth, maybe booking a car or two. all these while of course keeping an eye on my always there good virtual communication friend, facebook.
i do hate the job though the people around me are quite nice, but it comes a moment in your life when you've had it and you know that you need to move on.
so as i was sitting trying to get through the day - and i really am tired of wishing my life passed faster so i can reach another weekend - i looked outside and suddenly felt jealous of all the humans out there. out there in the sun, the streets, the parcs, enjoying what i could not.
since i am equiped with an android phone - like most being nowadays- i decided to ease my pain but seeing who's on skype. - we cant use chat nor skype at work. :) so i find my good friend from denver, Malc, the zombie. You will find info regarding him in a previous post. he always makes me smile and hes always awesome company. knowing how much i really enjoy being trapped here and by "small talking" he eneded up drawing some pretty funny pics of me as we spoke. of course i was ultra amazed to find out that among other talents he can also draw.
meh, some folks come equiped with everything while others have abosultely no idea why they have landed on earth: me.
therefore, i give you The Malc Sketches of the day :)
Thank you Malc for making my day better! :) U are amaaaaaaaaazzzzing :)
@SK - zombierain ;)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)