si inca mai....

si inca ma intorc si te intorc, si simt cutite cum imi sfarteca sufletul. simt cum ma napadesc lacrimi negre, cum ma inneaca. si nu stiu de ce, nu vad cum si nu vad cand. si nu mai inteleg nimic din ce sunt si ce am fost. si daca am sa inteleg vreodata. caci iar am ramas os pe os, simt frecusul asta inconfundabil. si vreau sa scap, sa ma eliberez complet, sa pot sa simt din nou si sa nu te mai am in minte, in sistem.
caci ani grei mi-ai trait sub piele, si cu tine am invatat si aflat ce inseamna tot.
si nu te mai vreau langa mine, am zile cand imi doresc sa nu te fi avut niciodata.
as lua un baros si as darama zidurile noasre, sa nu mai ramana nimic, sa nu mai ramana nici praf. si arde tot pana la temelii si as lua-o de la cap. fara temeri, fara durere, fara amintiri ce dor.
dar stiam ca asa va fi, caci unele lucruri raman acolo adanc incrise. si astept cu nerabdare clipa in care vor ramane doar niste cicatrici fine si cand doar trecand mana peste ele am sa zambesc amar.
caci nu mai cred in juraminte, in timp, in promisiuni.
si singurul mod in care pot sa merg inainte este sa scot tot ce mai zace in mine. singurele urme de negru si noroi si lacrimi. sa iasa, sa se spele.