Cand m-am trezit aveam mintea plina de o mie de lucruri. sentimente amestecate, imagini, flashback-uri, idei. mi s-au frunzarit prin creier tot timpul, inlcusiv pe drumul catre munca. am inceput sa merg catre munca sau catre casa intr-un soi de transa. imi las mintea sa alunece si observ ca am ajuns . obisnuinta. pe drum m-am gandit ca de abea astept sa ajung la munca sa incep sa scriu, sa incerc sa exprim miile de idei si sentimente in cuvinte, constienta fiind ca voi reusi. Acum ca am ajuns si sunt in fata tastaturii, ignorand cu succes task-urile matinale pe care le am - desi pe cele importante le-am rezolvat - observ ca mintea s-a linistit, gandurile s-au retras usor in sertarasele lor, insa simt urma pe care au lasat-o.
ideal ar fi sa reusesc candva sa constientez in mod real aceste ganduri si sa ma pot agata de ele. asta ca sa ma pot intelege mai bine, sa ma cunosc.
astazi iar am trait o clipa de fericire si de pace. ador cand am astfel de momente, atunci cand viata iti da mici semne si tu le iei ca atare.
De un an si ceva vad mereu in aceleasi locuri (pe bancuta in parc sau la metrou) la victoriei (iesirea kiseleff) un domn. este un domn sarac, fara casa, care a devenit involuntar parte din viata mea. il vad zilnic si de cate ori ni se intalnesc privirile este un salut mutual al fiecarei dimineti. Sta mai mereu pe banca si face rebusuri, citeste, hraneste cateii din putinul sau sau se gandeste. Acum ca a venit frigul se refugiaza la gura de metrou. niciodata nu cere nimic. in vara l-am vazut luand un chistoc de tigara de pe jos sa-l fumeze. m-am apropiat de el si i-am oferit o tigare. mi-a multumit si ne-am "vazut" de vieti. de atunci cand am tigari sau mancare i le ofer. si incerc s-o fac in asa fel incat sa nu-l jignesc.
De cand cu frigul, decate ori il vad mi se strange stomacul. Eu dardai de frig in comfortul casei mele. In "bogatia" mea. ma plang de vreme si de viata de "rahat" pe care o duc doar pentru ca trebuie sa strabat distanta asta prin frig pentru a ajunge la munca. sunt o nercunoscatore, stiu asta, insa sunt om. el traieste afara. probabil frigul i-a pus stapanire pe oase incat a devenit parte din el. De cand am venit d ela munte am descoperit ca am o pereche de pantaloni de fas groasa care mi-a ramas mare. II am de ceva timp, nu sunt in stare perfecta dar sunt, cum se spune, "purtabili". ma chinui de o luna sa i-i dau. dar m-am lasat furata de alte lucruri "mai importante" si nu am reusit. Cand am parasit garsoniera, mi-am reimpachetat viata in cutii pe care le-am desfacut partial. au iesit la iveala amintiri, placute si dureroase deopotriva. triajul doare. amintirile dor. am gasit si perechea de pantaloni care mi-a tinut cald si mi-a fost prieten de nadejde pe partie ani la rand. este momentul sa ne despartim. :) am spalat panatlonii, i-am pus intr-o punga, si ieri pentru ca am avut de carat un bagaj mai greu i-am dat mamei sa-i lase domnului respectiv.
Mi-era teama sa nu il jigneasca, desi mi-am zis ca daca el nu are nevoie de ei singur gaseste un amarat caruia sa ii tina de cald. In dimineata asta, dupa cum am zis, afundata in gandurile mele, aproape ca am trecut fara sa il observ. am ridicat intamplator privirea si am intalnit-o pe a lui. nu stiu daca stie ca eu si mama sunt astfe inrudite,(si mama ii mai lasa chestii si am facut-o de vreo doua ori si impreuna), insa acesta este cel mai purin important lucru. am simtit o energie calda din partea sa si nu m-am putut abtine a zambi cand am vazut ca poarta pantalonii. I-au tinut si ii tin de cald. Poate este banal, dar ideea intamplarii nu este aceea ca am dat ceva de-al meu cuiva. Asta fac de cand ma stiu. Ofer sentimente si obiecte. Viata inseamna a darui. Insa ideea ca am lasat om sa imi patrunda in minte si suflet, ca l-am simtit si ca l-am ajutat cumva. este mic ajutorul, insa pentru mine a contat. si sentimentul de pozitivitate care ma insoteste in continuare este divin.
Dupa cum am mai zis, in ultima vreme sunt incarcata de energie. Parca se zbate in mine si vrea sa explodeze, sa se dezintegreze in mii de particule colorate.
Nu mai vreau ceea ce doream de la viata. Vreau sa cunosc oameni, sa impartasesc sentimente, sa ii cunosc. Iubesc oamenii si este foarte usor sa fac asta. nu vb de iubire frivola aici.
. M-am saturat de jocuri, texte, pretexte, feluri de a fi. Nu vreau relatii, aventuri de-o noapte. cand va fi sa fie ceva, va fi, sunt sigura de asta. dar stiu ca fiecare om vine in viata sa si a altora cu un scop. totul are un sens, nu trebuie decat sa il vezi cu adevarat. nu este mereu ceea ce iti doresti, adevarat, dar nimic nu este usor. sa simti inseamna sa traiesti. Dragostea este libera si este de o mie de feluri. Dragostea se schimba si se coloreaza.
Nu am mai simtit de mult emotia adolescentei, si zambesc ca un copil cand ma gandesc acum. Am intalnit un om recent care fara sa aiba cea mai vaga idee mi-a redat emotia traiata la 16 ani. intamplator, pur si simplu, sau poate nu. mi-a prins mana si mi-a soptit o fraza intr-o noapte care mirosea a tutun. l-am simtit cald si sincer, desi poate ma insel. m-a facut sa simt niste lucruri de care uitasem de ani si ani de zile. si pentru asta iti multumesc. nu conteaza de ce, conteaza ca mi s-a intamplat si asta este adevarul. nu am asteptari, nu vreau nimic. as fi vrut sa iti multumesc personal pentru aceasta mica intamplare, insa nu a fost sa fie acum momentul. sau poate asta a fost tot. nu mai caut idei ascunse, intelesuri candide, cand adevarul este sub nasul meu. ma simt libera si vreau sa iubesc oamenii, si sa iubesc viata.
uneori ma simt coplesita de toate astea si simt ca energiile din jurul meu vuiesc. nu sunt inca gata pentru multe, insa fac pasi marunti.
si stiu ca se intampla lucruri, ca se vor intampla lucruri, vesele, triste, pozitive, negative.
just let life happen and enjoy the ride.
Astazi straluceste soarele. este frig. dar este frumos. simt ca va fi o zi frumoasa, cum a fost si cea de ieri. si cum a fost si weekendul trecut, in care am retrait mii de trairi. mi-era dor de liceu si copilarie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu