craciunul acesta mi-a adus cel mai frumos cadou: casa in care ne-am dorit atat de mult sa locuim. nu a fost usor, dar ce farmec au lucrurile pe care le primesti pe nimic? 2 saptamani am tras ca nebunii, nu am stiut decat munca si acasa, acasa unde am dat de zugraveli, gresii, prize arse, munti de moloz, etc. dar spun din tot sufletul ca a meritat. joi, de ajun, am terminat cu tot ce era de facut: de la aranjamente interioare la curatenia mirifica de craciun care mi-a mancat ficatii. dar senzatiile pe care le ai in cuibusorul tau sunt de neegalat. fara stress, fara alte persoane care sa urle sau sa dea indicatii.evident, este mult mai dificil pentru ca trebuie sa gatesti, sa faci curat, si ca niciodata, m-am crizat cand s-a varsat un pahar pe covorul cel nou, sau cand un amic a calcat din ditamai prajitura pe care a imprastiat-o peste tot :))). dar asta mi-am dorit, un loc unde sa imi pot chema pritenii la o vorba, un loc al meu.
casa nu a venit singura, a venit cu Izzie, noul nostru pui de catel adoptat, in varsta de numai 5 saptamani, care ne-a dat si ne da din ce in ce mai mult de lucru.
sarbatorile au fost calde, am impodobit bradul, a mirosit a mancare facuta de Bogdan,a venit pana si Mos Craciun in carne si oase, pentru Sofie, fetita prietenei mele. Miki a veit cu catelusa ei, iar casa a fost cu adevarat vie si calda. genial de frumos. a lipsit ninsoarea de zilele trecute, dar sa nu cerem atat de mult.
astazi sunt libera si ma bucur de casa, chiar daca ma asteapta un munte de vase in bucatarie, sunt in faza in care imi face placere sa trebaluiesc.
m a bucur pentru ca desi nu am apucat sa punem parchet sau sa investim si mai multi bani in mobila, si alte utlitati din casa, avem exact cat ne trebuie, casa este calda, primitoare si tinereasca, cu o personalitate proprie. nu ca ma laud, insa asta au spus cei care ne-au vizitat. simpla, calda si tinereasca.
cel mai frumos cadou de craciun, o casa calda, un catel vesel,un iubit perfect, parinti darnici si draguti (de data asta!! :)) ),si multi prieteni si vin fiert.
pot spune cu mana pe inima ca visele devin realitate, numai sa iti doresti cu adevarat si sa tragi cu dintii. cu putina ambitie le rezolvam pe toate!!
Sarbatori fericite!!!
Mai jos o poza cu bijuteria de Craciun, Izzie
Un comentariu:
casa de piatra, nu ? :D sau e prea devreme ??? ;)) anyway, toate cele bune si frumoase ! pupiciiiiiiii
Trimiteți un comentariu