E toamna... e toamna in mine si in tine, iar peste sufletele noastre aluneca usor ceata ei.
Sufletele sunt confuze, peste ele cad lacrimi smulse din inima norilor. Nu mai vad lumina si nu mai aud rasete in parcuri. ma izbesc de oameni grabiti care nu stiu sa se mai opreasca si sa traiasca. can merg pe strada alerg, cand conduc alerg, ma grabesc mereu undeva. Ce este mai trist este ca fara el parca nu mai am nici un rost si nimic din ceea ce-mi alina sufletul nu mai este. ma simt ca un copil trist ce a pierdut tot, si timpul se scurge din ce in ce mai greu in aceste 12 zile ramase pana ma urc in avion si ajung la el.
ma gandesc uneori la mom in care s-ar putea intampla ceva intre noi si nu am mai fi impreuna... deloc... ce as face atunci? daca eu nu mai simt nimik in 2 saptamani in care el este in asia, urmand sa ajung si eu acolo, ce s-ar intampla daca nu am mai fi?
nu e vorba de faptul ca nu mai traiesc sau nu mai socializez, insa parca totul e fad... nimic din ce era "fun" nu mai pare la fel...
m-am prlictisit de scris si orikum aberez degeaba...\
e frig... si atat
as da orice sa inchid ochii si timp sa treaca perecum vantul asta rece
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu