Duminica m-am plimbat prin cimitir. Ghencea militar nou si civil. dureroase vizite la bunici, atat al meu cat si al lui bogdan. o zi utopic vorbind frumoasa, cel putin din punct de vedere meteo. Mi-am dat seama cat de efemera este existenta noastra in aceasta lume, ca din noi raman o amintire si cel mult o piatra funerara. sunt frumoase unele morminte, confera liniste... mai ales cele de la 1800, din care cresc falnici copaci, au monumente si bancute vechi, fotografii de epoca ingalbenite ale unor oameni frumosi din care nu a mai ramas decat atat... pe la unii nu a mai trecut nimeni de zeci de ani, nu se stie daca mai are cine, numai trecatorii care le citesc povestea sau si-o imagineaza. Morminte din care nu a mai ramas decat un gardulet si o piatra, caci crucile au fost rapuse de vreme, deci nu se mai stie cine sau cati odihnesc acolo...
copii de 25 de ani rapusi de cutremurul din '77... ganduri inlacrimate ale unor parinti napastuiti pentru care singurul loc de reculegere a mai ramas mormantul inghitit de iedera... parinti ce promit sa se alature copiilor rapiti din viata asta mult prea repede.
un mormant umbrit de un copac falnic, radacinile lui hranindu-se cu praful locuitorilor sai, sta ascuns de priviri si pare parca un mic loc de meditatie. Epitaful spune:
"trecatorule ce stai si privesti, cugeta bine, caci ce esti tu am fost si eu, ce sunt eu vei fi si tu"
nimic mai adevarat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu