Vine un moment in viata fiecaruia in care se intreaba daca a ales drumul bun, daca asta este calea dorita, si, cel mai important, daca este cu adevarat fericit.
fericirea, ca si saracia dealtfel, este relativa. Nu are o definitie clara, se bazeaza pe sentimente subiective. asa si este normal. dar normal ce inseamna? ceea ce este normal pentru mine nu este normal si pentru tine. sau poate ca este.
crestem ca furnicutele cu ideea ca mereu "trebuie" sa alergam pt "ceva". acel ceva imbraca diverse forme si are diferite culori, si evident, este mereu inlocuit de altceva. este o cursa fara sfarsit in care be aflam de mici pentru ca TREBUIE>
carevasazica: trebuie sa mergi la scoala, sa iei capacitatea, eosebit de imp in viata pt ca este premergatoare liceului. muci, flegme, confetii, nervi tesiti. urmeaza liceul. "ai juns aici, bravo, dar acum trebuie sa te gandesti la BAC si facultate; facultatea este cea mai importanta pentru un viitor, ironic spuns, stralucit". trecem si de bac cu si mai mult stress. facultatea are alte mirosuri si in general este cea care naste sperante si aspiratii strivite mai tarziu fara mila. in ziua de azi degeaba faci o facultate daca nu ai un master, iar masterul nu se cheama master daca nu dai o dizertatie. de doctorat nu mai zic nimic pentru ca s-ar putea sa vomit pe tastatura si ma vad "cei de sus".
si treci ca boul si ca scaluvul prin asta ca sa ajungi intr-o multinationa/ambasada/firma in care devii un bou, un sclav, un robot. devii pentru totdeauna, parte integrata a unui sistem de bovine, a societatii de consum. muncesti ca un sclav pe un salariu de kkt ca sa ai si tu "o viata buna". ce inseamna viata buna: sa fac o rata sa imi iau casa si masina, televizor si dvd, mobil si o pereche de conversi. si poate daca am noroc ma duk o saptamana in vacanta pe care o astept un an ca s-o plang restul anului. nu mai pot sa fac nimik pemtru ca ma manaca bancile, dvdurile, televizoarele si alte gadgeturi de care am avut atat de multa nevoie incat mi-am vandut libertatea.
la munca nu te poti imbraca dupa cum simti intrucat exista tinuta business sau cum vrea fiecare angajator. nu poti sa ai amprenta personalitatii tale pentru ca nu te mai incadrezi in limita cerintei.
faci scoli si alergi ca boul ca sa fii sclav si sa tragi la xerox cacaturi. sa rasp cu aceeasi fraza la un telefon la care suna aceeasi boi. dar sunt bine platita. sunt oare atat de bine platita? daca ma raportez la nivelul de cacat de trai in Ro, sunt zeita. dar de ce as face asta? de ce sa nu vreau mai mult si sa ma uit sus, nu jos? de ce sa nu am un job in cadrul caruia chiar sa imi placa ceea ce fac? poate sa fie chiar si mai prost platit. desi, in copilaria mea, daca iti place ceea ce faci, vei fi bun, si banu va veni de la sine.
romanu e nascut sa se chinuie, sa fie biciut. pentru ca romanul se complace si s-a resemnat. romanu nu lupta pentru mai bine, dar da din gura. ofteaza cu gandul la alte lumi, unde, da, va munci mai mult poate decat o face acum, dar va fi si rasplatit pe masura. "de-ar fi asa si la noi...". cunoscut oftat, asa-i??
in concluzie, nu ma resemnez. nu am chef, nu vreau. m-am saturat sa imi sune ceasul dimineata si sa fie cel mai cumplit sentiment. m-am saturat sa numar clipe din viata mea pana cand "scap". m-am saturat sa traiesc numai in weekend si sa vad cu regret zilele saptamanii din anii mei pe pamant in speranta ca vine ziua de vineri mai repede. am 23 de ani si o sa ma trezesc la 43 ca nu am facut altceva decat sa regret trecerea timpului, sa dau bice si sa traiesc in "uichend".
asa ca de astazi, plec in cautarea unui drum mai bun, mai cald, mai vesel. poate reusesc, poate nu. dar macar nu o sa am regretul ca mi-a fost frica sa am viata pe care mi-o doresc. stiu ca inca mai am timp. dealtfel ma intreb cat valoreaza viata mea. timpul meu liber, tineretea?? si poate ca toata lumea ar trebui sa se intrebe cat valoareaza clipa?
chiar... cat valoreaza clipele tale?? :))
Un comentariu:
i feel you,duduie :)
Trimiteți un comentariu