Dor de Romania?!? - un text care doareAutor: Alin Fumurescu

Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te săgăseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ceîn ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai săgăseşti - ca şi mine - o majoritate ponosită, subjugată compromisuluişi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi,peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spunucigaşă, cu "gipane" supradimensionate, gata să te spulbere cu zilepentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi,gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcatîn grandomania lor fărălimite. Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin,ci uman. Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond,asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentrucomportamentul lor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admirăviaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist,iată visul ce merită visat!. Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şilatră. Se comunică aproapemonosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele depoliteţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă,noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţifac ziua agreabilă - mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucurpentru dumneavoastră - par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai îndicţionare şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea maifoloseşte nimeni.Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin.Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care "se descurcă" e mereu grăbită,repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul paredus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, dupăcare "e bine şi aşa", se schimbă brusc direcţia, viziunea,prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată dreptrigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea ecuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, oexhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii numai e cu perdea, e pornografie;machiajul e greu, decolteurile - adînci, bărbaţii - aţîţaţi înanimalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiulpublic este nespălat.De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectănimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe eiînşişi.Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare.Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, înarhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilornaţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimelebastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţeelegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură,ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţiisimple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şifrumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor.Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată,braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi.Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şiimobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nucumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Cruciletrebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plasticîndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă îndoze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase.Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şivorbeşte în citateaproximative. Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-ungulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, sepreumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo pînă colo,punîndu-şi ca unic ţel banul - fără de care eşti nimeni. Dacă nu aibani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitateapersoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărulde plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitateade muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate tecostă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. Toţi vor să ajungăbogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, întrehoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţiede nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă.Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît "dincolo" lapreţuri mai mari decît "dincolo", la salarii mai mici decît "dincolo".Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încălucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnicşi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umplehambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsaceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucruluidurabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi daumari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-oparte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul.Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţarapare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcăar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît maimare şi cît mai repede.Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă săplăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că"nu e drept".Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd ede luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindenimanipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţianu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul aravea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, dupăcum e şi familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala,precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră alepărinţilor.Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar - dacă-mi permiţi metafora- la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat.Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, darn-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurilesînt omor cu premeditare.Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care maiduce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitatedureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii apoporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim?Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi dela noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să nepoziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural,politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem,concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns.Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decîtinteresul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţicivic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simpluepuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ.Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nuli se mai pare strigător la cer.Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mairespiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu aufost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizatsînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, deiniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şiconstrucţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, dedelicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termenlung, deconvingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile. În faţaacestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei înaceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere),îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavelesînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunicaîntre ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic,anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facămuţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şidescurajează sistematic, ca într-unplan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitateşi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptămarginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior alpropriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pesine.Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite caalchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precumciudaţii şi inadaptaţii societăţii.Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz,realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulceleintangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care,ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există.A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine.... impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar ...