mi-am dat seama ca....

Mi-am dat seama de curand ca eu scriu aici din an in paste, si mai ales cand sunt suparata, frustrata etc. am stat si mi-am recitit posturile si cu putine exceptii, scrierile mele sunt la fel. de unde am tras concluzia clara ca de ani am aceleasi frustrari si ca, se pare, nu am facut nimic sa le elimin. comoditate, prostie, necunostiinta de cauza, sperante desarte in schimbare... cine mai stie?
un lcuru e cert insa: timpul nu sta pe loc, nu ne asteapta. si ca suntem intr-o continua schimbare. cautam perfectiunea. ce este aceasta? ne oprim vreodata? va fi mereu un mic ceva pe care ti-l vei dori. odata obtinut, vei aspira catre alt ceva. Un alt CEVA. unde se opreste dorinta? cand?
vrem scoala ca sa avem job ca sa brem bani. vrem sala, ca sa avem corpuri frumoase. btw, frumusetea este in ochiul privitorului. asta este cert. dar spiritual de ce sunt atat de putini oameni care vor mai mult? cunoastere de sine, cunoasterea dorintelor, PACEA cu sine. de ce nu isi doresc oamenii decat lucruri materiale?
si mai stiu ceva. nimic ce este frumos nu dureaza o vesnicie. asta este o constatare trista pt mine, destul de dura, si cei care au trait asta stiu la ce ma refer. frumosul este efemer. intodeauna.
cu noi ne nastem, prin viata trecem, devenim urme in existenta celor din jurul nostru, o atingem, o facem sa infloreasca, lasam urma, pentru ca apoi sa disparem usor.
da, si, dragostea. oh ce mama ei de treaba e dragostea??? dragostea, in mare parte e egoism. asa cum zice un prieten bun si vechi, pe care nu l-am mai vazut de luni. "te iubesc atata timp cat ma faci fericit". ce se intampla insa cand dam de greu? ce se intampla cand frustrari apar si egosimul isi arata coltii?? hmm sa nu ii spunem egoism: instinct de conservare, supravietuire. se intampla ca se cam duce totul dracului, pt ca viata nu e numai lapte si miere din pacate. si mai si crestem, alea alea. si daca partenerul nu este gata sa creasca impreuna cu tine, vrei nu vrei, doare ca dracu, ruptura se produce.
Bun, vine intrebarea: se repara? se mai repara? mai trebuie reparata? cand te opresti din nebunia incercarii de a cooase si recoase o sutura care continua sa pocneasca???
care e semnul ca trebuie sa NU mai innoti, si sa te lasi sa ajungi usor la fundul marii? de unde, poate ca da, sau poate ca nu, vei primi un colac de salvare?
Cand se separa drumurile, cand e timpul sa o apuci pe calea ta?
si de ce, de ce trebuie sa doara atat de tare?

Nu mai vreau, si gata!

Vine un moment in viata fiecaruia in care se intreaba daca a ales drumul bun, daca asta este calea dorita, si, cel mai important, daca este cu adevarat fericit.
fericirea, ca si saracia dealtfel, este relativa. Nu are o definitie clara, se bazeaza pe sentimente subiective. asa si este normal. dar normal ce inseamna? ceea ce este normal pentru mine nu este normal si pentru tine. sau poate ca este.
crestem ca furnicutele cu ideea ca mereu "trebuie" sa alergam pt "ceva". acel ceva imbraca diverse forme si are diferite culori, si evident, este mereu inlocuit de altceva. este o cursa fara sfarsit in care be aflam de mici pentru ca TREBUIE>
carevasazica: trebuie sa mergi la scoala, sa iei capacitatea, eosebit de imp in viata pt ca este premergatoare liceului. muci, flegme, confetii, nervi tesiti. urmeaza liceul. "ai juns aici, bravo, dar acum trebuie sa te gandesti la BAC si facultate; facultatea este cea mai importanta pentru un viitor, ironic spuns, stralucit". trecem si de bac cu si mai mult stress. facultatea are alte mirosuri si in general este cea care naste sperante si aspiratii strivite mai tarziu fara mila. in ziua de azi degeaba faci o facultate daca nu ai un master, iar masterul nu se cheama master daca nu dai o dizertatie. de doctorat nu mai zic nimic pentru ca s-ar putea sa vomit pe tastatura si ma vad "cei de sus".
si treci ca boul si ca scaluvul prin asta ca sa ajungi intr-o multinationa/ambasada/firma in care devii un bou, un sclav, un robot. devii pentru totdeauna, parte integrata a unui sistem de bovine, a societatii de consum. muncesti ca un sclav pe un salariu de kkt ca sa ai si tu "o viata buna". ce inseamna viata buna: sa fac o rata sa imi iau casa si masina, televizor si dvd, mobil si o pereche de conversi. si poate daca am noroc ma duk o saptamana in vacanta pe care o astept un an ca s-o plang restul anului. nu mai pot sa fac nimik pemtru ca ma manaca bancile, dvdurile, televizoarele si alte gadgeturi de care am avut atat de multa nevoie incat mi-am vandut libertatea.

la munca nu te poti imbraca dupa cum simti intrucat exista tinuta business sau cum vrea fiecare angajator. nu poti sa ai amprenta personalitatii tale pentru ca nu te mai incadrezi in limita cerintei.
faci scoli si alergi ca boul ca sa fii sclav si sa tragi la xerox cacaturi. sa rasp cu aceeasi fraza la un telefon la care suna aceeasi boi. dar sunt bine platita. sunt oare atat de bine platita? daca ma raportez la nivelul de cacat de trai in Ro, sunt zeita. dar de ce as face asta? de ce sa nu vreau mai mult si sa ma uit sus, nu jos? de ce sa nu am un job in cadrul caruia chiar sa imi placa ceea ce fac? poate sa fie chiar si mai prost platit. desi, in copilaria mea, daca iti place ceea ce faci, vei fi bun, si banu va veni de la sine.
romanu e nascut sa se chinuie, sa fie biciut. pentru ca romanul se complace si s-a resemnat. romanu nu lupta pentru mai bine, dar da din gura. ofteaza cu gandul la alte lumi, unde, da, va munci mai mult poate decat o face acum, dar va fi si rasplatit pe masura. "de-ar fi asa si la noi...". cunoscut oftat, asa-i??
in concluzie, nu ma resemnez. nu am chef, nu vreau. m-am saturat sa imi sune ceasul dimineata si sa fie cel mai cumplit sentiment. m-am saturat sa numar clipe din viata mea pana cand "scap". m-am saturat sa traiesc numai in weekend si sa vad cu regret zilele saptamanii din anii mei pe pamant in speranta ca vine ziua de vineri mai repede. am 23 de ani si o sa ma trezesc la 43 ca nu am facut altceva decat sa regret trecerea timpului, sa dau bice si sa traiesc in "uichend".

asa ca de astazi, plec in cautarea unui drum mai bun, mai cald, mai vesel. poate reusesc, poate nu. dar macar nu o sa am regretul ca mi-a fost frica sa am viata pe care mi-o doresc. stiu ca inca mai am timp. dealtfel ma intreb cat valoreaza viata mea. timpul meu liber, tineretea?? si poate ca toata lumea ar trebui sa se intrebe cat valoareaza clipa?
chiar... cat valoreaza clipele tale?? :))

ia-ma de mana si priveste-mi sufletul

Viata presupune un amalgam de sentimente. si bune si rele. nimeni nu a invatat cum se traieste, cat traim, invatam. nici o persoana nu se aseamana cu alta. suntem unici.
cinci ani de zile mi-ai fost, iubit, prieten, frate. dar am crescut impreuna si ne-am schimbat. si am uitat multe. si ne-am lasat dusi de val. si nu concep viata fara tine penntru ca eu sunt tu si tu esti eu. dar atunci cand orgoliile cresc, atunci cand tu ai refuzat sa cresti si ai ramas un copil de 16 ani care face rau intentionat, eu am inceput sa ma indepartez.
o relatie inseamna fericire, bucurie, liniste. ceea ce am trait noi in ultima vreme, chiar daca ne iubim, nu este asta.
si as vrea sincer sa pot sa nu mai simt nimic. sa fiu la fel de nepasatoare cum esti tu cand vrei. si as vrea sa imi smulg inima si s-o arunc cainilor, pentru ca am sentimentul inutilitatii ei. pentru ca la ce bun sa ai inima daca nu face altceva decat sa te raneasca si sa te traga inapoi?
pentru ca desi nu mai formam oficial un cuplu, sau cum vrei sa numesti ceea ce s-a intamplat, inca sper ca ai sa-ti dai seama ce pierdem. ce pierzi. inca sper ca am sa trezesc barbatul din tine care sa inceapa usor sa copleasca acest baietel. nu ma intelege gresit. eu sunt un copil. si stii bine. dar exista momentul in viata in care realizezi ca trebuia ca acest copil din tine sa iasa cand trebuie. si ca in alte cazuri maturitatea trebuie sa existe.
rabdare, intelegere, respect, dragoste, empatie. fii plasa mea de siguranta si fa-ma sa am incredere in tine din nou. incearca sa te cunosti si sa vezi exact in tine. priveste=te in oglinda si privesti dincolo de aspect. ce vezi?
esti sau nu gata sa infrunti viata si sa lupti?
rautatile de copil nu-si mai au locul. actiuni de genul ma pun in cur si plang si nu mai merg nu-si au locul. pentru mine cel putin este sufcient. 4 ani de dragoste adevarata si sincera nu se sting printr-un an prost, haotic, abordat gresit. aceste este momentul in care vreau ca tu sa te privesti, sa te regasesti. nu pentru mine, ci pentru tine. daca o vei face cu adevarat pentru tine, o voi simti si eu.
pentru ca o relatie nu ne defineste, ci ne intregeste.
si pentru ca durerea din inima nu se poate elimina. pentru ca o inima nu se poate smulge din piept. de ce sa plec daca te iubesc? gandeste-te bine, caci pot pleca. am sa plec si am sa mor in intuneric dorindu-mi sa nu mai am inima. am sa plec intr-o viata in care am s-o iau singura de la capat.
locul meu este langa tine inca din clipa in care mi-ai pus un inel pe deget si mi-ai promis vesnicia. dar nu mai pot lupta singura. de aceea ti l-am returnat. si poate ca da, poate ca nu, ai sa mi-l dai cand vei fi tu gata si sigur ca imi poti oferi sentimanetal vorbind ceea ce imi doresc, ceea de ce am eu nevoie. si stii bine ce imi doresc. imi doresc un barbat, care sa ma protejeze si sa ma iubeasca. sa ma poata lua in palme. sa inchid ochii si sa simt ca sunt in siguranta. sa radem, sa ne jucam. sa ne iubim, sa ne respectam. si citim, sa criticam, sa calatorim si sa alergam desculti.
este clipa in care trebuie sa ma privesti ca pe femeia de langa tine, iubita ta, nu ca pe cea care trebuie sa stea numai dupa tine, un soi de mama.
cunoaste-ma din nou, ia-ma de mana si suflet si vezi cine sunt. am crescut.
poti face asta? daca vrei, poti. pentru ca nu exista nu pot. pentru ca daca iubesti, misti munti.
si eu da, te iubesc.