E ca mersul pe bicicletă!

Tot timpul m-am întrebat dacă zicala asta cu mersul pe bicicletă e adevărată. Am fost oarecum întârziată în multe privințe și încă mai sper că toate se întâmplă cu un motiv. Așadar, am primit prima mea bicicletă când aveam aproximativ 4 ani. Era roz, avea roți ajutătoare și un dinozaur foarte drăguț desenat. Am iubit-o enorm și am reușit relativ rapid să scap de roțile ajutătoare. Era să ajung în lacul Herăstră cu ea. A fost foarte amuzant, cel puțin din câte îmi amintesc. Nu știu dacă și ai mei au râs la fel de tare. Luasem "super" viteză pe o pantă și auzeam urlete din spate. Parcă spuneau să pun frână, dar nu am realizat pe moment. Știu doar clipa în care mi-am dat seama că o să ajung direct în lac și că din punctul meu de vedere cam aia a fost. Dar am fost salvată de un nene cu o bună prezență de spirit care m-a blocat si smuls din zbor de pe bicicletă. Well done, mister! :))  A mai urmat o serie de mici incidente în urma cărora draga mea mamă a decis că este mai bine să nu mai am bicicletă după ce am crescut pentru respectiva. Și nici că am mai reușit fie să mă sui de atunci pe o biclă sau sa îmi cumpăr una, cum jurasem când eram copil.

Am tot visat de-a lungul anilor ăstora la momentul în care voi reînvăța să merg și chiar să îmi cumpăr o bicicletă. Dar știi cum e... se petrec tot felul de extorsiuni de burlan de toate felurile și uiți de visele din copilărie - și nu numai.  Acum două zile am luat decizia de a face înt-un final acest pas. Am luat-o pe Loredana - și ea la prima tentativă mai serioasă de învățat - și ne-am închiriat biciclete din parcul Tineretului -  5 lei ora, super decente ustensilele.  Mai târziu ni s-a alăturat Rox și uite așa s-a născut startul biciclitului nostru.  Ieri și azi am luat-o si pe Foxy, cațelușa noastră la aleragat. SUper fun. Lore a suferit un mic accident care s-a soldat cu o pauză până luni dar e hotarâtă să nu se lase.

În seara asta e posbil să reușesc să îndeplinesc unul din visele copilăriei: o bicicletă. Încerc să am rabdare și să nu mă agit prea tare.

Cred că de fapt scopul acestui post este - în afară de a mă lăuda că am reînvățat să merg pe biclă, acela de a sublinia că nu este niciodată prea târziu să înveți ceva nou, să încerci și chiar să reușești să îți îndeplinești un vis.
Și cum de fapt se pare că în cazul meu mersul pe bicicletă nu a fost uitat, hai să încercăm sa ne amintim de visele noastre. Și să încercăm să le facem să se întâmple.

Revenire și reverie

Ce este timpul și cum trece peste noi? Cum ne afectează el și cum îl lăsăm să ne schimbe? De ce uităm să ne exprimăm liber și ne lăsăm închiși în noi înșine? Ce se schimbă de fapt în noi atunci când se schimbă?
M-am tot uitat în anii aștia de blocaj emoțional, în care nu am fost înstare să scriu absolut nimic, pe postările mele din urmă. Și m-am surpins făcând asta cu tristețe, cu jind. Nu la viața de atunci, să nu mă înțelegi greșit, ci la libertarea cu care scriam și reușeam să îmi exprimam sentimentele pe acest blog - și nu numai. Mă exprim liber verbal și acum însă ceva s-a schimbat drastic de atunci. Cred că mi-am ciopârțit singură aripile creativității. M-am urâțit și aruncat singură în întuneric. Am lăsat monstrul din mine să mă calce din nou în picioare. Sună dubios, da. Dar asta simt când mă uit la mine cea de acum. Nu m-am simțit vrednică de mai nimic și poate de asta nici nu a ieșit nimic concret din nimicul meu. Deși dorința e acolo. E vie și arde, ca o săgeată ce mai are puțin și îmi rupe cutia toracică.
E iubirea pentru tot ce mă înconjoară, iubirea pentru fiecare clipă și om de lângă mine, dorința de a fi iubită, dorința de a lăsa temerile în urmă. Mă macină teama de a nu mai trăi, de nu mai simți, de a nu mă bucura din plin de fiecare clipă a vieții și teama de a nu îmi fi împărtașită în acceași măsură dragostea. Și cu cât mai curajoasă vreau sa par a fi, cu atât îmi dau seama ca alimentez frica din mine. Așa ca astăzi iau decizia să accept frica și să reîmbrățișez frumusețea necunoscutului. Îmi îmbrățișez teama de a nu fi suficient de bună pentru voi, cei din jurul meu, de a putea fi singură cu adevărat în anumite momente, de a nu mă conforma cu adevărat în idealul feminin fizic și nu numai.
M-am închis în mine și în casă la un nivel, m-am uitat și am uitat să ma descopăr.
Fac un mic pas înainte, astăzi prin acest post fără rost. Trecerea dintre fata curajoasă din urmă și femeia ce se redescoperă din nou. Că doar sunt cu un pas - sau mai mulți către pragul de 30 de ani. Și da, e și ăsta un prag de trecut.
Am nevoie de ochelari. Nu mai văd bine. Merdre.

Unde? sau un alt post fara rost.

Unde incepe si unde se termina compromisul? sau ce inseamna compromisul?
unde incepi si unde te termini tu ca si om, ca si entitate, ca si personalitate? se spune ca ne schimbam zilnic. aa putem fi persoane diferite in cele mai scurte intervale, sa nu mai fim recunoscuti de apropiati, sa nu ne mai recunoastem nici noi insine. suntem facuti sa fim aceeasi mereu sau este chiar natura noastra de a ne schimba? unde incepe teama si de ce ne temem de fapt? de ce sa ne temem de .. de teama? cand stai si te uiti in oglinda si nu te mai recunosti, este pentru ca ai lasat compromisul sa te inunde sau pentru ca devii ceva nou, menit sa se schimbe zilnic? 
de unde frica asta de a fi tu insuti, de nu fi acceptat pentru ceea ce esti? de unde teama de a exprima sincer, clar si la obiect tot ceea ce simti? unde au disparut sentimentele autentice, de unde si cand am lasat compromisul si falsitatea sa ne caracterizeze in mod general?
am ajuns sa ne minunam cand descoperim autenticitate, sinceritate, potrivire si sa consideram o existenta placida, fada, falsa, de compromis a fi normala. de ce si cand am ajuns sa nu mai credem unii in altii, in dragoste?
stii ce mi se pare interesant? capacitatea mea de a scrie sau nu anumite lucruri in mod obiectiv pe acest blog. de cele mai multe ori ma tem sa ma exprim. si verbal si in scris si nu inteleg ce se schimba in mine in anumite momente de variez atat de puternic. privind faptic, este strict vorba de mood, de cat de intensa este legatura cu mine insumi. si atunci ma intreb de ce ma departez de mine... si mai ales pentru cine. cred ca asta este, teama ca ma instrainez de mine pentru ceva amagitor. da, si eu ma tem insa as vrea sa inteleg pe deplin natura temerilor mele.
mi s-a spus candva ca pentru a trai cu adevarat, pentru a putea experimenta viata in deplinatatea sa, trebuie sa fii singur. adevaratul explorator, observator al acestei lumi are ca si camin pamantul in sine, iar marea sa dragoste o reprezinta viata si oamenii in sine. sa poti sa iubesti sincer oamenii, fara sa ii judeci. recunsc faptul ca din punctul acesta de vedere imi recunosc pozitia, faptul ca din punct de vedere al detasarii mele totale, al cunoasterii de sine, al curajului de a pasi totalmente singura in maretia lumii ma aflu la punctul zero si ca inca sunt legata de sentimente pur umane; adica ma leg de principiul yin si yang. In esenta  simbolurile yin si yang semnifica echilibrul perfect , atractia contrariilor si miezul tuturor lucrurilor. 
 cred ca jumatatea mea este vie si in cautarea mea. o intrebare foarte buna este cand iti dai seama ca ti-ai gasit jumatatea? te bazezi doar pe ceea ce simti? dar daca jumatatea ta este la fel de tematoare ca si tine inseamna ca mai aveti de trait impreuna sau separat pana sa va recunoasteti cu adevarat? cred ca un punct de vedere important este curajul cu care te abordezi pe sine in acest aspect si cat de  dispus esti sa iti recunosti frustrarile. cred ca de fapt cheia catre o existenta fericita este pacea de sine, acceptarea propriei persoane, puterea de a te ierta, accepta.
eu una am probleme in a accepta ca sunt iubita sau ca pot fi iubita cu adevarat. am un soi de complex dubios care la un nivel imi dicteaza ca nu merit nimic frumos, bun, si de fiecare data ma face sa ma tem  ca am sa pierd tot tocmai pentru ca nu merit acel ceva. working big on it si cred ca si progresez. dar uneori ma suprind in niste situatii care sunt menite sa imi atraga atentia asupra unor aspecte din viata mea, si sa imi bag picioarele de nu devine din ce in ce mai dificila treaba asta cu wanting and having it all.
am cerut si mi s-a dat. am inteles ca de fapt nu e atat de greu sa traiesti, insa partea cu adevarat interesanta este cea cu in a gasi echilibrul ideal pentru tine. acolo unde ai pasit clar in afara zonei de confort, atunci cand viata personala se imbina frumos cu cea profesionala, cand se compenseaza natural anuminte lucruri fara ca ele sa se suprapuna.
cum iti gasesti calea?cum stii ca acea carare pe care te afli este cea corecta? ce faci sa nu pici in derizoriu, in depresie, in rutina? cum poti sa iti gaesti rostul in aceasta lume si sa spui ca nu traiesti degeaba si ca nu te chinui pe tine si pe cei din jurul tau? exista cumva o potiune magica? sau ramanem pe ideea ca nothing comes easy? dar daca viata ta este o sorcova vesela si ai incercat putin din fiecare prajitura dar nu te trage inima s-o imbratisezi pe nici una desi toate sunt gustoase si frumos colorate? cum iti gasesti propria prajiturica inainte de a-ti da seama ca esti prea batran s-o mai poti manca pentru ca ti-au picat toti dintii din gura?

Postare uitata :)

Ce se intampla atunci cand ai o mie de ganduri, o mie de sentimente, toate fug si se amesteca in mintea ta, cand nu stii ce se intampla cu tine si in tine de fapt?multi, ca si mine dealtfel, incearca sa scrie. problema este ca de cate ori incerc sa scriu atunci cand am amalgamurile astea nu reusesc, iar cand vreau si am cum sa scriu gandurile nu mai sunt la fel. fiecare experienta duce undeva. fiecare pas pe care il faci, fiecare om pe care il cunosti, fiecare gura de aer trasa in piept cu nesat si fericire te duc undeva. uneori ma opresc si arunc o privire in urma mea. si mai vad urme de pasi undeva departe, mai vad oameni si imagini apuse. uneori umbre vin asupra mea. inainte ma temeam de umbrele trecutului, paseam cu teama in prezent si priveam cu sfiala viitorul. multe lucruri nu le inteleg pe deplin, si poate nici nu trebuie sa inteleg totul. important este ca prin ceea ce am fost si ce am trait pasesc astazi. confrunt umbrele si ele se imputineaza. am imagini ale prietenilor. prieteni care nu mi-au ramas alaturi si nici nu le cer asta. poate eu i-am indepartat, poate doar asa a fost sa fie. sa mergem impreuna pe un drum pentru ca apoi privind in urma sa zambim, iar cand ne revedem sa ne stragem strans in brate si sa ne bucuram ca suntem bine. m-am schimbat. nu mai am aceeasi ingaduinta, poate asta a fost una din lectiile mele. sa nu insist acolo unde nu mai este cazul. sa spun ce am de zis, sa fiu eu asa cum sunt, sa spun mereu ceea ce gandesc. poate acesti oameni nu sunt gata sa ma auda, iar eu nu mai pot sa imi prelungesc singura agonia. cand am avut ceva de zis si am zis, ei au auzit. sa ii fac sa asculte cu adevarat ceea ce am de zis fara ca ei sa treaca prin propria interpretare spusele mele nu mai tine de mine. am observat cum incet incet grupul meu de apropiati s-a restrans temeinic; cum cei ce trebuie sa ramana pe drumul meu raman cu mine. fie ca acum isi unesc drumurile cu al meu, fie ca revin dupa ce au mers pe propriul drum. si acum percep si simt altfel dragostea. este fantastic cum inca ma bantuie temeri, insa acum le privesc direct si ele se disipeaza. cum prind aripi din ce in ce mai mari si colorate si cum nu imi mai este teama de nimic. dintr-o mica larva a iesit, cu pasi inceti, greoi, o libelula. o libelula ce nu avea aripi. a durat mult timp pana cand i-au crescut aripile si a durat si mai mult pana cand a incercat sa zboare. a cazut, a fost strivita, i-au fost jumulite aripile. dar nu s-a oprit niciodata. libelula a incercat sa zboare mereu. si a reusit sa faca acest lucru fara sa decada, fara sa se mai lase prinsa de cei ce ii pot taia aripile. si astfel libelula a zburat singura, gustand fiecare picatura a vietii, traind pentru prima data pentru ea si nu pentru cei din jur. si astfel a inteles ca a trai nu inseamna a te pierde pe sine, a da din tine pentru a te simti intreg, ci inseamna a completa natural o alta persoana. astfel libelula a intalnit inteleapta bufnita, care si-a intins aripile aratandu-i din nou ca viata este frumoasa si tumultoasa, inedita si plina de surprize. primind din intelepciunea sa a pus cap la cap alte noi idei si intamplari si s-a lasat completata de aceasta, intalnind la momentul potrivit, bufnita alaturi de care zboara acum. oricum viata este un zbor. zbori mai sus, mai jos, mai cazi, mai dai de vant puternic si furtuni, tine doar de tine cum resimti si cum vrei sa traiesti acest zbor. de un lucru sunt sigura: imi doresc din tot sufletul sa traiesc cat mai intens aceasta viata, cu orice presupune ea. imi este cel mai teama ca voi ajunge sa ma tem de tot ceea ce ma inconjoara. de aceea sper ca nu am sa uit niciodata ceea ce spun acum. probabil ca de aceea si scriu.

seara de vara :)

 A trecut ceva timp de cand nu am mai scris. Am mai avut zbateri ocazionale dar de cat ori ma aflam in fata tastaturii nu mai iesea nimic. S-au intamplat multe, as putea spune ca am adunat multe momente magice. Bineinteles ca si vara asta ne-am plimbat peste tot desi daca ar fi fost sa ma iau dupa latura mea realista nu am fi facut absolut nimic. Am fost in vama, am fost in Busteni, la Braila si in Delta la Sf. Gheorghe. Am retrait momente magice si am descoperit locuri, oameni si sentimente noi absolut extraordinare. Nu am mai fost pana acum in Delta. Povestile spuse de ceilalti imi creeasera un soi de tablou dar de data asta asteptarile mi-au fost depasite cu succes. Am ramas muta in fata naturii salbatice si a frumusetii Deltei. Am fost si la locul unde se varsa Dunarea in Mare. Absolut superb. Ma indepartasem destul de tare de natura si astfel am reusit sa ma reconectez cat de cat. Admit cu tristete ca a fost pentru prima data cand am vazut un pelican sau un cal salbatic in habitatul lor natural. Am simtit linistea si am realizat cat de puternica este natura. Bestial. Mi-am reorganizat dorintele,adica mi-am dat seama ca nu imi mai doresc sa am parte doar de petreceri nebune, si ca prefer sa vizitez locuri noi din ce in ce mai mult. Chiar daca este clar vorba despre reducerea drastica a escapadelor de vama. Sunt din ce in ce mai avida in fata vietii, avida sa descopar ce suprize mai are rezervate pentru mine. Un lucru foarte important este ca avem si o casuta. O casuta de pitici, care te duce cu gandul la bunici. O casuta la care am visat cu tot sufletul. are si o gradina mica, cu flori si vita de vie. Are amprenta clara a timpului si multe povesti ascunse. Am gasit-o si am stiut ca vom locui - poate o perioada sau pentru mult timp in ea. Momentan ma bucur din plin de esenta cuvantului acasa. imi lipsise atat de mult un camin incat nu pot descrie in cuvinte ceea ce simt. pot doar spune ca daca iti doresti ceva cu adevarat trebuie sa ai incredere ca se va intampla, sa ai rabdare si sa visezi cat mai mult. sa nu iti pui singur piedici morale. in anumite momente ratiunea poate deveni cel mai mare dusman. s-au sters legaturi cu oameni cu care as fi zis ca am sa imi petrec restul vietii. dar iarasi viata mi-a aratat cat de surprinzatoare este. oameni au plecat, oameni au venit, au revenit, si tot asa. si daca arunc o privire de ansamblu asupra a tot ce se intampla imi dau seama si de ce se intampla asa. it all makes sense, but then again it always does. astept cu nerabdare clipele in casuta si nu numai, astept calatoriile si oamenii ce au sa imi intre in viata. sunt recunoscatoare pentru tot ce am primit pana acum. Multumesc. Pentru intelepciunea capatata, pentru experienta oferita, pentru oamenii frumosi din viata mea pe care ii iubesc nespus, multumesc pentru ca pot simti, iubi si avea sentimente autentice si sincere. Mutumesc pentru ca acum pot spune ca sunt fericita, ca inteleg trecutul, ca inteleg de ce traiesc ceea ce traiesc si pentru ca astept cu nerabdare si drag viitorul. Multumesc pentru ca traiesc. Si multumesc pentru ca va iubesc. Si imi iubesc catelusa si animalutele. sufletele care mi-au fost alaturi necnditionat atat de mult timp. multumesc pentru ca zambesc :)

Cu timpul inveti....de Jorge Luis Borges

Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete... ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si cu ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in “astazi” si “acum”, pentru ca terenul lui "maine" este prea nesigur pentru a face planuri ... si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc, insa, la jumatate drumului. Si dupa un timp, omul invata ca, daca e prea multa, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui arde si calcineaza. Astfel incat incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori. Si invata ca, intr-adevar, poate suporta. Ca intr-adevar are forta. Ca intr-adevar este valoros, si omul invata si invata ... si cu fiecare zi, invata. Cu timpul, inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul, intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Cu timpul, iti dai seama ca, daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil, vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi. Cu timpul, ajungi sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu, se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul, inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa-i faca rau celui ranit. Cu timpul, inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul, intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul, iti dai seama ca, desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi, vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul, iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata. Cu timpul, iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu, va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat. Cu timpul, inveti ca, grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca, in final, ele un vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul, iti dai seama ca, in realitate, cel mai bine nu era “viitorul”, ci momentul pe care-l traiai exact atunci. Cu timpul, vei vedea ca, desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur, iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt... Cu timpul, vei invata ca, incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens. Dar din pacate, se invata doar cu timpul...

If you are going to try...

“If you're going to try, go all the way. Otherwise, don't even start. This could mean losing girlfriends, wives, relatives and maybe even your mind. It could mean not eating for three or four days. It could mean freezing on a park bench. It could mean jail. It could mean derision. It could mean mockery--isolation. Isolation is the gift. All the others are a test of your endurance, of how much you really want to do it. And, you'll do it, despite rejection and the worst odds. And it will be better than anything else you can imagine. If you're going to try, go all the way. There is no other feeling like that. You will be alone with the gods, and the nights will flame with fire. You will ride life straight to perfect laughter. It's the only good fight there is.” ― Charles Bukowski, Factotum Aseara am vazut doua filme cu si despre Bukowski. Acest lunatic zevzec care ma intriga cu fiecare fragment pe care am sansa sa il citesc. L-am descoperit acum cativa ani din pura curiozitate, urmand ca vara trecuta sa pun mana pe una din cartile lui de la Crina. Am citit cat am putut insa nu am putut sa ii "fur" cartea. :) am cautat fara succes prin anticariate lucrarile lui, limitandu-ma la pdf-uri si info gasite pe net. Insa eu fac parte din aceia carora inca le place sa simta esenta cartilor, sa le atinga, sa le miroasa. rezist cu greu tentatiei de a citi cu o tigare aprinsa, o cana de cafea, ceai sau vin in cele mai ciudate pozitii. deci astept cuminte sa pun mana din nou pe cartile sale. reamintindu-mi scene si fragmente odata cu filmele in sine, mi s=au reaprins ganduri si idei legate de ceea ce presupune viata aceasta, de ce si cum alegem sa o traim. ce inseamna normalul si ce limite are acesta. cine seteaza limitele si ce inseamna cu adevarat nebunie? raman adepta propriului concept de libertate, anume ca fiecare are libertatea sa. tot ce trebuie sa faci este sa simti cu adevarat si sa iti asculti busola corpului. sa iti accepti originalitatea, felul de a fi, cu bune si cu rele si sa ai curajul necesar sa traiesti cu adevarat. sa ai curajul sa realizezi ceea ce iti doresti, sa nu iti fie teama sa iesi din rutina care te inneaca si sa traiesti cum simti. iar am stat si am privit indelung oamenii din jurul meu. din metrou, de pe strazi, din autobuze. oameni gri, incruntati, care nu zambesc, nu vorbesc si nu ies sub nici o forma din tipare. la munca se plang de viata de cacat pe care o duc, in timpul liber se plag de munca de cacat pe care o au and so on intr-un cerc vicios nesfarsit. recomand cu incredere o doza de incredere in sine, o guma de sters care sa stearga usor marginea cercului si sa incerce sa traiasca sa spunem un pic hedonist. sunt mult prea recunoscatoare pentru dramul de nebunie ce salasluieste in mine. de fapt, nu e nebunie, e realitatea vietii. voi, robotii, sunteti nebuni. macar incercati sa traiti. si daca tot incercati... :)

Rezumat 2011

2011 a fost un an bun. Plin de evenimente si trairi, de povesti si situatii inedite. Stiam, de fapt simteam ca asa va fi. Surpiza a fost confirmarea acestor fapte. Din multe puncte de vedere am atins punctele pe care mi le-am propus. am facut cam tot ceea ce mi-am dorit, nu m-am agitat prea tare, mi-am facut curatenie in viata, mi-am gasit echilibrul interior si am trecut printr-o groaza de stadii. Chiar daca nu chiar la toate departamentele am stat pe roz, sunt perfect constienta de faptul ca nothing comes easy. in acelasi timp sunt gata sa inchei "glorios" acest an si sa il adaug in biblioteca de amintiri si invataturi. spun ca inchei glorios acest an pentru ca pentru prima data sunt implicata in organizarea petrecerii de revelion si iata ca si de aceasta data invat lucruri noi si vad noi fete ale cubului. sunt perfect constienta ca anul ce vine va aduce cu sine trairi, lucruri si situatii noi. sunt gata sa le fac fata, sa invat si sa parcurg noi etape. sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce am primit pana acum, pentru sansele de a invata lucruri noi pentru mine si pentru ceea ce am devenit pana in momentul prezent. poate ca am facut si greseli, poate nu am fost pe masura asteptarilor unora, dar asta conteaza mai putin. anul acesta am invatat in primul rand sa ma ascult pe mine, sa ma respect si sa merg pe propriul drum. si am mai invatat ca nu exista greseli sau cai gresite, exista doar modalitati de a invata. si sper ca in anul ce vine sa nu repet greseli din trecut, sa imi dau seama de propria cale in viata si sa pot trai la fel de intens fiecare clipa. *** revin asupra postarii cu linkul acesta :) - ceea ce am postat anul trecut cu privire la anul 2011. cateva puncte nu au fost atinse insa majoritatea da. iar cateva se mentin. :) good comparison. wishes for the year to come? maybe a few :) - sa traiesc la fel de intens - sa invat lucruri noi - sa imi descopar calea profesionala - sa imi iau o casa - sau cel putin sa ma apropii de aceasta clipa :)) - sa fac mai mult sport - sa fiu mai aproape de izzie - sa invat o noua limba straina si sa imi sedimentez franceza - sa fac bungee jumping - sa invat sa fac paste QF - sa iau carnetul de A - sa calatoresc cat mai mult :) Sa aveti parte de un an nou bun, cu pofta de viata, curaj si good vibez.

Cafeaua de foarte de dimineata

Am reincercat din pura intamplare performanta de a nu dormi o noapte intreaga si de a merge direct la munca si astazi. de data aceasta nu am petrecut bosket style, si anume cu alcool, dans sau mai stiu eu ce. am jucat Catan toata noaptea ca niste adevarati impatimiti ai board games-urilor pentru ca la ora 6 dimineata sa ne imprastiem care incotro: unii catre serviciu direct, altii catre somn, unii catre iesirea din bucuresti si asmdp. se face ca la 7 intram in casa pe intuneric si dupa ce am plimbat cainii, cautat paine, bagat o masina la spalat - activitati menite sa ma tina cat mai departe de pat si de ideea de somn,si astfel m-am decis sa ma comport ca si cand as fi dormit si evident, m-am trezit. asa ca iata-ma la masa din bucatarie - micul meu locas de cult al diminetilor felurite, cu cafeaua, tigarile si laptopul. dupa ce am creepuit cu sarg facebook-ul m-am gandit ca a scrie niste prostii m-ar putea mentine cat de cat activa asa ca exista toate sansele ca si acest post sa fie, dupa cum ne-am obisnuit, unul fara rost. pe la 7 jumatate cerul era superb, de un rosu cum numai in diminetile cand ninge este. prognoza meteo nu m-a incurajat in nici un fel in a spera la niste zapada, insa a visa nu strica niciodata. mi-e dor de zapada, mai ales la munte. de cand cu nebunia cu schimbarea anotimpurilor am ajuns sa ma tem ca nu va mai exista zapada. insa sper ca nu e atat de aproape sfarsitul iernilor clasice. habar nu am cand a trecut anul asta. a fost ca printr-un vis totul. unul frumos, plin de amintiri si trairi extraordinare. pot spune ca am facut tot ceea ce mi-am propus, ca viata mea este una frumoasa, chiar daca mai trebuie lucrat pe ici pe colo. insa cum s-ar spune, toate la timpul lor. am tras invataminte, am cunoscut oameni frumosi. suna cliseistic, insa am ras, am plans, am iubit, am trait cu adevarat. uneori ma sperie rapiditatea cu care trece timpul. nu ma face decat sa traiesc si mai insetat, real, dandu-mi seama cat de neinsemnati suntem in fata sa. as vrea ca toata lumea sa isi dea seama ca viata este menita pentru a fi traita cu adevarat, si daca am gasi cu totii o activitate care sa ne faca sa ne simtim cu adevarat fericiti lumea ar fi alta. tragand o linie pripita - nu ma grabesc sa termin anul 2011, insa sunt nerabdatoare sa aflu ce mi-a pregatit 2012 - anul acesta a fost unul extrem de frumos. incerc sa folosesc tot ce am primit pentru a nu repeta greselile din trecut, pentru a descoperi cu adevarat ceea ce imi doresc si pentru a trai cu intensitate fiecare moment. invat ceea ce inseamna un nou inceput, cu un om extraordinar care a aparut in viata mea ca o raza de lumina in cel mai neasteptat moment. in ceea ce ma priveste mi se arata un drum nou, necalcat, unde relatia capata un nou sens - de data aceasta in conformitate perfecta cu ceea ce am si sustinut a fi ideal pentru mine in posturi anterioare. nimic fortat, nimic fals, doar naturalete, fara frustrari sau mizerii. si sunt extraordinar de recunoscatoare universului pentru asta. sunt fericita pentru ca fluturii mei au din nou stomac, pentru ca inima imi bate cu putere la auzul telefonului, la citirea unui sms, la o strangere de mana, un sarut, o imbratisare, o privire. deci iti multumesc pentru ca esti asa cum esti: iubit, prieten, partener. fara sa devenim siroposi ca nu ne place :)), revenim la oile noastre, si anume aberatia de 8 dimineata. mi-am dat seama ca treaba cu scrisul chiar a functionat :). timpul, dupa cum am si spus, a trecut iarasi fara simtire, oferindu-mi momentele matinale cu care m-am obisnuit: graba. targetul pe ziua de azi? sa nu adorm, sa nu lesin de la o tona de cafea, sa fiu instare sa gandesc limpede si pana la ora 2 sa fiu inapoi acasa. cu treaba facuta, evident. have an awesome day, awesome coffe, have awesome moments! nu le mai regasiti odata ce trec :)

de ce facem copii?

iata ma regasesc in nebunia si tumultul vietii, punand ironic problema clasica ce ma roade de ceva vreme: ce naibii caut eu in viata mea? dar de data asta este si mai funny, pentru ca si acum primesc ceea ce imi doresc pe de o parte si habar nu am cum reusesc sa pierd pe alta. cand aveam bani, cariera si tot rahatul de cuviinta imi lipseau fericirea si echilibrul emotional, oamenii frumosi din viata, certitudinea ca nu am sa fiu ca marea de oi ce populeaza planeta. acum ca m-am dumirit in partea asta, ma confrunt cu alta provocare: si anume cum sa fac sa impac si capra si varza? da, stiam ca blah blah nu este usor, nici nu mi-as dori sa fie astfel, insa mi se pare penibil ca la varsta mea sa mai traiesc drame adolescentine legate de colega mea de apartament actuala, si anume mama.
stau si ma intreb uneori care este mai copila dintre noi doua, intrucat situatiile de pana acum au scos la iveala exact contrariul unor asteptari clasice. personal consider ca pana la momentul actual am facut cate ceva cu viata mea, spre deosebire de alte specimene si sunt pe pace cu mine insumi in ceea ce-mi priveste potentialul. in mom in care am decis sa abandonez ideea penibila de a da bani pe chirie in bucuresti in conditiile in care mama dispune de un apartament cu 3 camere in care sta singura, si am crezut ca am ajuns in sfarsit la un consens decent cand i-am zis ca nu are rost sa isi vanda agoniseala de o viata pentru 2 garsoniere cacacioase, hop, iata si socantul adevar pentru mine. nu, dragilor, nu am facut bine. pentru ca din cele 2 femei mature care aveau o discutie deosebit de interesanta ma regasesc in fata ridicolului absolut, si anume acela de a fi tratata la "venerabila" mea varsta ca la 15 ani. si asta la nici un an de la asa zisul consens. deci, iacata-ma iar cautand in lumea asta un nou camin. si cautarea asta aduce cu sine noi intrebari existentiale. da, este greu sa reusesti pe cont propriu fara sa fii robot, insa cum mama ma-sii se face treaba asta? stiu ca anume cheia este rabdarea, insa uneori simt ca sunt cam la capatul ei. baricadarea energetica si emotionala isi are limitele ei si simt ca este din ce in ce mai greu sa evit un boom energetic.
cum te simt ca si om cand iti dai seama ca intr-un final esti singur? si ca de fapt parintii tai exista in acte sau sunt acolo numai sa iti sublinieze faptul ca tot ceea ce faci - daca nu este cum dicteaza ei sau conform proiectiilor lor - este gresit? iti aduni nadragii din vine, tragi aer in piept, si daca vrei sa nu ajungi mega frustrat si suparat pe tot ceea ce este, aduna-ti fortele si accepta-i, iarta-i. usor de zis, greu de facut atunci cand ai in mintea ta mica si bolnava numai rahaturile de care ai avut parte toata copilaria, adolescenta si maturitatea, asezonate cu o mega portie de scoatere de ochi. si atunci vin si ma intreb - ca sa continui seria de aberatii in draci - de ce facem copii? ca se ne asiguram ca are cine sa ne aduca un pahar de apa la batranete? pentru ca asa cere societatea? pentru a avea niste papusi in care sa aruncam frustraile noastre legate de ceea ce am putea deveni? desi cred ca majoritatea parintilor fac asta, vreau sa cred din tot sufletul ca nu asta este motivul real. si ca oamenii care fac astazi copii au taria de a realiza ca nu sunt decat mici porti catre aducerea pe lume a unor noi suflete. si ca decizia de a face un copil iti apartine, dar ca nu ai dreptul de control absolut. datoria unui parinte este de a ajuta copilul sa isi descopere calea, nu de a se impune absurd si obositor, de a accepta calea copilului si de il respecta. da, respectul, cuvantul cheie uitat de prea multa lume in ziua de azi. respectul si cunoasterea faptului ca nu detii pe nimeni, nici macar pe cel caruia i-ai dat viata.
cu toii ne izbim cu capul de pereti si trebuie sa facem asta pe cont propriu. si atunci de ce sa iti chinui copilul proiectand in el toate refularile tale, dorintele tale, ideile tale? de ce sa refuzi sa il cunosti si accepti cu adevarat, sa ii fi un prieten real in lumea asta nebuna? chiar nu isi dau seama ca prin astfel de comportament isi indeparteaza copiii? stiu ca au crescut intr-o lume grea si ciudata, insa avem o capacitate de adaptare fantastica. sper ca astazi parintii sa fie altfel sau cel putin sa incerce. asta implica acceptarea faptului ca acesti copii sunt unici si ca au calea lor regardless de cea imaginata de parinti.
este foarte greu in esenta sa iti controlezi si constientizezi problemele, dar pentru numele lui dzeu, fa-o pentru tine si in tine. daca ai ceva de comunicat sau obiectat, fa-o calm si asculta ceea ce ti se spune. nu fii arogant si plin de tine in impunerea (nu expunerea) de idei personale doar pentru ca esti parinte si "stii cel mai bine". este primul pas catre abisul creat intre tine si copilul tau. cred ca scriu lucrurile astea in ideea ca daca va fi nevoie candva am sa le citesc si nu am sa fac greseala aceasta cu copilul meu. si sper ca la momentul respectiv sa am suficienta minte incat sa nu ajung in punctul acesta. pentru ca personal consider ca si parintii nostri au trecut prin etapele astea insa au uitat. uitarea este ingrozitoare. cred ca uitam lucruri mai ales cand ne uitam pe noi insine. si a te uita pe sine este cel mai ingrozitor lucru pe care il poti face in viata asta.
si pentru ca nu este niciodata prea tarziu sa faci ceea ce multi considera a fi dificil, sustin ca in orice moment poti lua oglinda si sa te privesti cu adevarat. si dupa ce ti-ai gestionat trairile, deziluziile, ti-ai numarat pasii care te-au adus aici, sa incerci sa ii intelegi pe cei din jur, si mai ales pe copiii tai.
oare sunt parintii suficient de maturi incat sa isi asume responsabilitatea faptelor si sa inceteze a proiecta frustrai in cei din jur? ramane de vazut. un lucru este clar. nu vreau sa jung niciodata aici.

Picata de pe Marte fara nici un fel de rost

De ce de pe Marte? Pt ca e planeta mea, d-aia :P. si pentru ca iar sunt mega autista, mega dubioasa. de parca universul meu interior nu se pupa deloc cu universul asta asa zis real. iarasi o zi in care planuisem migalos totul a.i. sa iasa materialele cum trebuie si in care din pacate / sau nu - ramane de vazut - am dat un mega kix. se zice de catre noi astia boemii ca are si asta un motiv, insa stau ca boul de cateva ore bune si incerc sa imi dau seama de ce nu mai ies din universul paralel in care ma aflu. exista 2 voci in mine care spun chestii total diferite dar din anume motiv ajung sa se anuleze reciproc creand ...VID. un soi de moleseala imbinata cu lene, lipsa de interes pentru orice, lipsa de intrevedere al unui final oarecare, oricare ar fi el. vreau sa ies dar nu reusesc, as zace ore in sir pe podea mergand pe valurile mintii mele semi bolnave care din cand in cand mai sunt stopate de catre un fir de constiinta care imi spune: hai, ce faci azi? iar pierzi o zi din viata ta? nu vezi ca nu ai facut absolut nimic? dar daca nu vreau sa fac nimic? poate astazi este o zi a nimicului. nimcul meu este totul, in timp ce totul meu este nimicul vostru. nu stiu de ce imi pun problema astfel, dar as vrea sa mai raman ascunsa in cazemata mea, cu riscurile de rigoare.
in acelasi timp simt in capul pieptului un soi de presiune, un fel de energie care se zbate sa iasa si nu reuseste. nu imi dau seama de unde vine si ce vrea sa faca, poate si de asta am simtit nevoia sa scriu in stilul meu caracteristic si haotic, pentru ca de cele mai multe ori reusesc sa aflu ce dzeu se mai intampla in mine. sau mai degraba sa aduc la suprafata diverse nemernicii.
nu este o neliniste concentrata intr-un anumit punct, nu este o stare provocata de ceva anume. este pur simplu. si nici macar nu stiu daca este neliniste sau o deconectare puternica de real, material, lume.
in ultima vreme am o mie de ganduri, o mie de idei, vise, sentimente trairi. m-as dispersa intr-o mie de parti si as face o mie de lucruri. cred ca le si fac cat de cat, insa in acelasi timp simt ca ma oboseste modul aceasta dual de a trai. sau nu cred ca este asta cat este lipsa unor rezultate solide. nici macar nu trebuie sa fie solide. alerg in o mie de parti si nu stiu daca alerg in directia buna, si daca este buna de ce nu simt asta? sau sunt mingea de la pinball care se izbeste de diverse chestiute si face bing bing aprinzand beculete?
sau sa fie teama ca poate drumul ales de mine nu este chiar cel bun? daca lumea robotzeilor este cea corecta? am sa fiu un misfit toata viata insa in ce conditii?
dat fiind faptul ca sunt nebuna declarata nu ma mai surprind starile ciudate si firea mea schimbatoare. acum rad si stiu exact ce vreau si cum trebuie sa obtin totul, maine s-ar putea sa ma tem si sa-mi pun alte intrebari. as vrea sa ajung la punctul in care pot interpreta semnalele mele din interior corespunzator si sa aflu exact ce se petrece.
simt ca timpul zboara, simt intr-un mod ciudat ca eu raman pe loc, dar nu in sensul in care credeti voi. raman ca si entitate energetica pe loc, totul trece ca un val peste mine; uneori ma simt ca o piatra de rau.
fiin o perioada ciudata pentru mine, cred ca uneori doar prefer sa ma ascund in gaoace si sa nu dramatizez anumite situatii in care ma aflu. cum ar face alti oameni. zeci de combinatii ca sa trec "cu bine"de luna asta, zeci de intrebari legate de ceea ce si cum fac, sau o sa fac. senzatii pe care un altul le-ar putea cataloga ca si capete de tara, nenorociri sau mai stiu eu ce alte bazaconii - vezi mama :)). nu mai vreau sa transform ceea ce se intampla in "necaz"pentru ca stiu f bine ca eu m-am adus frumusel singurica in situatiile astea prin deciziile pe care le-am luat. deci am sa stau cuminte in gaoace si am sa incerc sa trag concluziile necesare. oare am gresit undeva si daca da, de ce? am fost lenesa, comoda sau am urmat patternul prestabilit? ce este de fapt mai important pt mine? dar pot sa ating ceea ce este imp pentru mine fara calea materiala, a lor?
se spune ca totul are un pret. probabil ca asa este. un lucru este clar si sa spunem bun. ma simt calma, nu pot sa spun ca ma simt pesimista legat de ceea ce se intampla. e doar ciudat sa adun atatea sentimente in contradictoriu. pe plan sentimental propriuzis sunt chiar pe calea cea buna. cliseistic am super prieteni, cu super idei, super metode de petrecere a timpului (si nu intr-un mod superficial), am inceput sa simt din nou fluturii din stomac - sau mai bine zis fluturii mei au stomac din nou - pe scurt universul a complotat pentru mine din plin. cel putin pentru lucrurile pe care am stiut sa le cer. si sunt mega recunoscatoare pentru asta.
problema mea este pe alt plan clara: nu stiu cee ce imi doresc cu adevarat pe plan profesional. cred ca se intampla asta pentru ca am o mare problema: sunt omul bun la toate dar la nimic specific. in linii mari pot invata sa fac orice, intr-un timp relativ bun, insa eu personal nu stiu sa fac ceva anume. sa fiu buna la ceva anume. nu am aprofundat nici un domeniu cu adevarat. simt ca sunt intr-o cautare continua, si nu reusesc sa ma identific cu nimic anume. si cand am sa gasesc oare am sa am timp sa aprofundez asta? sa devin cu adevarat buna? ma simt ca o sorcova pe planul asta.
am atins un fir, pe care il urmez acum, dar din lipsa mijloacelor banesti nu il pot innoda cum trebuie. sunt o fire optimista si cred ca ceea ce simti cu adevarat si ceea ce doresti primesti, dar stiu ca si astfel de momente sunt inevitabile. cred ca am sa numesc blogul asta cum sa fii propriul psiholog :))))
este uimitor ce poti face cu un instrument de scris, o tigare, cafea, muzica buna si putin curaj de a scrie efectiv ce iti trece prin minte. si tot ce trebuie sa faci dupa asta este sa recitesti tot. primele dati te sperii de ce iti poate mintea dar dupa aceea te obisnuiesti cu propriul stil - haotic sau nu. :))
concluzia mea? so far so good, azi am facut ceea ce am simtit si am incercat sa nu ma blamez prea tare pentru asta. am sa ma duc sa manac ceva, am sa ies la o plimbare in parc si astazi am sa ma bucur pentru ca exist pur si simplu. cum se bucura ca exista nevertebratele :))) pentru ca se pare ca azi nu exist in mod clasic. poate ma reactivez cumva in cursul serii. :)) poate ca da sau poate ca nu. vedem noi.
ati urmarit un nou post fara rost.

Its all about Magic

Dupa o pauza indelungata in care nu am mai simtit nevoia sa scriu, iata ca in aceasta dimineata simt nevoia sa exprim sentimente in scris. In urma unor momente de magie, iata, iar. pentru ca magia nu m-a abandonat nici o clipa.
s-au creat noi legaturi, noi sentimente, noi prietenii. am lasat noi oameni sa patrunda in existenta mea fragila si care au si ramas cu mine. pentru cat timp ramane sa vedem.
s-au reluat legaturi si s-au creat idei, s-au nascut planuri si pentru prima data simt ca ma aflu pe un drum bun.
desi pana acum viata mea a fost mai mult decat frumoasa, am fost macinata de sentimentul inutilitatii profesionale. suna ciudat, foarte ciudat, insa am fost macinata adanc de ideea ca totusi nu pot face nimic, de ideea ca nu exista nici un drum pe care sa il pot urma cu adevarat. ma simteam ca un pom de craciun, o sorcova, un calator ce a adunat in bocceaua sa cate putin din fiecare dar nimic cu adevarat. am patruns in n domenii, am incercat marea de activitati cu degetul insa niciodata nu am simtit nevoia de ma scufunda cu adevarat in adancuri. activitatea mea zilnica este in regula in raport cu timpul liber, insa nu am simtit niciodata ca este ceea ce vreau sa fac sau ceea ce ma reprezinta cu adevarat. din liceu am avut idei, pe care le-am dezbatut ardent, fara sa incerc macar sa le pun in practica, pentru ca apoi sa ma plang de anumite lipsuri din viata mea. si aici nu ma refer la lucruri materiale. lipsa dorinta de mobilizare, ca o lene ciudata ce te mananca din interior, pe care as putea s-o etichetez ca lipsa tragerii de inima. nu am negat niciodata ca sunt o fire comoda, sunt una dintre cele mai lenese persoane mai ales daca este vorba de a face ceva ce nu imi doresc sa fac. niciodata nu am reusit sa ies din sfera mediocritatii - cum imi spunea mama mai mereu - si stiam ca este pentru ca nu am gasit ceva potrivit mie - la treaba asta se pare ca seman cu tata care pana cand nu si-a urmat calea interioara nu a reusit dpv al oamenilor "normali"sa faca nimic cu viata sa.
cum un lucru clar pe care l-am invatat este acela de a ma asculta pe mine, si ca fiecare sentiment este un semn din interiorul tau pentru tine insuti, am decis sa las viata sa curga si sa vad unde ajung. asa ca intr-o seara ploioasa de octombrie, band un irish cu un suflet drag mie am ajuns sa tesem ceea ce ar putea fi cararea catre drumul nostru.
am decis sa pornim impreuna pe un drum si ne-am deschis. s-au nascut idei, vise si dorinte.si iata ca de data aceasta simt ca este drumul cel bun. poate ca nu va fi asa cum credem. poate ca va fi altfel, poate ca va fi la fel cum credem. insa este important ca am gasit impreuna acest drum, ca am pasit in acelasi timp pe el, si ca simt ca lucrurile se intaresc in formele lor.
este semnul pe care il asteptam de foarte mult timp, o zbatere ca sa ma trezeasca din punctul acesta de vedere, care sa imi dea energia sa vad dincolo. o tremurare care sa ma deschida din punct de vedere creativ, care sa ma ajute sa dau in sfarsit tot ceea ce am in mine. iar persoana cu care pasesc pe acest drum este cea mai potrivita pentru asta. pentru ca in acest moment este singura persoana care ma cunoaste cu adevarat, care a vazut cel mai mult din mine, persoana pe care o iubesc si ma iubeste, persoana care mi-a fost alaturi de cand am scos primele cuvinte si am iubit pentru prima data marea. si iata-ne din nou complice, razand si simtitnd impreuna, explorand si avand curajul sa traim. si iti multumesc pentru tot ceea ce esti, pentru ca esti, pentru ca esti langa mine. te iubesc. :)

si totusi, traiesc acum...

cand totul se petrece cu un motiv, cand totul capata un sens, cand cunoasterea de sine prinde contur. cand oamenii pe care ii cunosti iti umplu sufletul. cand piesele de puzzle pica la locul lor, cand fiecare experienta vine sa te construiasca intru ceea ce esti tu. cine esti tu? cati isi pun intrebarea asta? ce iti doresti pentru tine? pentru sufletul tau, pentru personalitatea ta?
cand scoti noroiul din tine si il transformi in aur, cand experientele trecute devin semne de recunoastere pentru persoanele ce urmeaza sa mearga o bucata de drum cu tine, inseamna ca cel putin din perspectiva mea esti pe drumul cel bun. catre ce anume? catre fericirea ta.
cineva a crezut ca fug. ca am fugit. din contra, in anii ce au trecut am fugit de mine, mi-a fost frica sa ma cunosc. cu bune cu rele. am crescut, si acum ma cunosc din ce in ce mai bine. m-am privit in oglinda si mi-am invins demonii, iar acum nu imi mai este frica de nimic. si de nimeni. si am curajul sa merg mai departe. eu cu mine.
cand dai totul unui om ani de zile, si mai ales atunci cand iubesti din tot sufletul, ai senzatia ca trebuie sa oferi tot. si apoi ramai os pe os. si cand realizezi lucruri, cand iti dai seama ca nu a mai ramas nimic din tine, doare. si este normal. nu este usor sa iti dai seama ca poate nimic din ce era universul tau nu este ceea ce credeai. ca ceea ce credeai despre iubire nu este asa cum a fost atunci. si din greseli se invata, se iarta, si asta nu inseamna ca nu raman urme adanci. timpul este cheia acceptarii si vindecarii. si timpul este cheia iertarii si acceptarii de sine.
ce am invatat eu? nimic nu este aici pentru totdeauna. tot ce poti face este sa simti cu adevarat, sa nu te ascunzi si sa nu creezi povesti. cand simti ca o persoana iti face rau sa pleci. pentru ca dragostea nu este durere. dragostea nu este concesie. dragostea este libertate. cand doua suflete se regasesc in tumultul vietii, cand se cauta, cand poti sa iubesti sincer si real chiar si pentru un minut, o zi sau o ora, sau chiar o viata. cand o strangere de mana sincera iti umple sufletul.
am mai invatat ca nu trebuie sa lasi pe nimeni sa iti faca rau, sa te raneasca, sa te loveasca. cand omul de langa tine te loveste din ce in ce mai tare pentru ca nu este instare sa isi gestioneze si sa faca fata trairilor personale, trebuie sa pui punct acestui capitol. cand cel de langa tine te lasa sa cazi si te priveste de sus, trebuie sa strangii pumnii si sa te ridici.
am invatat ca sunt puternica, am invatat si mi s-a aratat ca sunt femeie. lucru pe care in trecut nu l-am simtit niciodata, pentru ca mi-au fost smulse aripile. dar pentru tot ceea ce am trait atunci sunt recunoscatoare. acum aripile mele sunt si mai colorate, ma poarta din ce in ce mai sus.
am invatat ca sunt o fire libera si ca dragostea pentru mine are alte forme si semnificatii.
mi-am dat seama ca sunt curajoasa, ca imi aleg singura calea, bazandu-ma pe ceea ce simt eu, fara sa fac concesii sau sa trag bagaje dupa mine. am fost iubita, sunt iubita si iubesc, fara contracte sau alte forme de control. fac ceea ce simt mereu si asa voi fi mereu. sunt libera.
cheia fericirii mele este confruntarea bucata cu bucata a experientelor trecute pe care nu am stiut sa le constientizez in trecut. noroiul care a iesit la iveala zilele trecute a iesit pentru ca de abea acum, dupa aproape un an de zile, am parcurs anii trecuti. cu bune cu rele, cu tot ceea ce poate simti un om poate intr-o viata. nu crezi ca este normal sa doara confruntarea cu sine? iti spun eu este. insa am scos tot ce era de scos. sunt linistita acum, sunt pe pace cu mine, sunt gata sa ard din nou, dar de data asta fara sa devin scrum. sunt gata sa iubesc real, sa traiesc fara sa ma leg, fara sa ma autodistrug.
sunt fericita ca am reusit sa ma eliberez pentru ca muream zi de zi fara sa stiu. incercand mereu sa fac sufletul de langa mine sa se gaseasca pe el. si poate am reusit pentru ca foarte multe trairi si spuse ale sale au o farama de mine in ele. asta a fost singura cale pentru ca el sa simta ceea ce simte acum.
si vama asta cu luna sa plina a fost magica, cu revelatii si trairi, cu oamenii extraordinari.
simte fara obligatii, iubeste fara sfori. respecta-te. iubeste-te. iubeste viata, respecta personalitatea oamenilor din jurul tau. nu ii polua cu frustrarile tale. sunt numai ale tale. numai tu poti sa le transformi in invataminte. numai tu iti cunosti calea. nu judeca si nu gandi pentru altii. nimic nu este usor. ne-am plictisi daca ar fi asa. nu-ti fie teama sa explorezi si sa simti, si nu iti fie frica sa fii tu cu tine. teama de singuratate este semnul clar al temerii de sine.
nu te autocenzura. este ceea ce esti, esti unic, esti frumos, esti tu. perfectiunea este ceea ce percepe fiecare. nu exista un pattern universal al acesteia.

"Some people never go crazy. What truly horrible lives they must lead."
— Charles Bukowski

"For those who believe in God, most of the big questions are answered. But for those of us who can't readily accept the God formula, the big answers don't remain stone-written. We adjust to new conditions and discoveries. We are pliable. Love needs not be a command nor faith a dictum. I am my own god. We are here to unlearn the teachings of the church, state, and our educational system. We are here to drink beer. We are here to kill war. We are here to laugh at the odds and live our lives so well that Death will tremble to take us."
— Charles Bukowski

"If you're going to try, go all the way. Otherwise, don't even start. This could mean losing girlfriends, wives, relatives and maybe even your mind. It could mean not eating for three or four days. It could mean freezing on a park bench. It could mean jail. It could mean derision. It could mean mockery--isolation. Isolation is the gift. All the others are a test of your endurance, of how much you really want to do it. And, you'll do it, despite rejection and the worst odds. And it will be better than anything else you can imagine. If you're going to try, go all the way. There is no other feeling like that. You will be alone with the gods, and the nights will flame with fire. You will ride life straight to perfect laughter. It's the only good fight there is."
— Charles Bukowski (Factotum)

"You have to die a few times before you can really
live."
— Charles Bukowski (The People Look Like Flowers At Last: New Poems)




am murit de 2 ori. si acum traiesc cu adevarat.

si inca mai....

si inca ma intorc si te intorc, si simt cutite cum imi sfarteca sufletul. simt cum ma napadesc lacrimi negre, cum ma inneaca. si nu stiu de ce, nu vad cum si nu vad cand. si nu mai inteleg nimic din ce sunt si ce am fost. si daca am sa inteleg vreodata. caci iar am ramas os pe os, simt frecusul asta inconfundabil. si vreau sa scap, sa ma eliberez complet, sa pot sa simt din nou si sa nu te mai am in minte, in sistem.
caci ani grei mi-ai trait sub piele, si cu tine am invatat si aflat ce inseamna tot.
si nu te mai vreau langa mine, am zile cand imi doresc sa nu te fi avut niciodata.
as lua un baros si as darama zidurile noasre, sa nu mai ramana nimic, sa nu mai ramana nici praf. si arde tot pana la temelii si as lua-o de la cap. fara temeri, fara durere, fara amintiri ce dor.
dar stiam ca asa va fi, caci unele lucruri raman acolo adanc incrise. si astept cu nerabdare clipa in care vor ramane doar niste cicatrici fine si cand doar trecand mana peste ele am sa zambesc amar.
caci nu mai cred in juraminte, in timp, in promisiuni.
si singurul mod in care pot sa merg inainte este sa scot tot ce mai zace in mine. singurele urme de negru si noroi si lacrimi. sa iasa, sa se spele.

Magic, sea side, seagulls, chess games and lots of smiles

Cred ca mi-ar lua ore si pagini intregi sa incerc sa insir si sa analizez dintr-un punct de vedere ceea ce s-a intamplat weekendul acesta. un singur cuvant l-ar putea caracteriza corespunzator: magie. viata este magie. penbtru mine cel putin. si sunt cel mai fericit om de pe pamant pentru ca pt spune asta. pentru ca acum pot intelege si valorifica darurile pe care mi le ofera viata.
inafara faptului ca marea ma primeste mereu cu drag si soare si valuri si scoici, imi ofera clipe de neuitat. stiu ca vama s-a schimbat, insa mie in acest weekend mi-a oferit cele mai frumoase daruri.
am avut prieteni, soare, clipe de calm, de agitatie, am si plans pentru ca am fost efectiv covarsita de tot ceea ce simt.
mi-am dat seama ca visul meu nu are limite si ca nu trebuie decat sa iti doresti cu adevrat ca magia sa aiba loc. si sa o vezi cand are loc.
am cunoscut oameni extraordnari weekendul acesta, cu care am trait clipe intens3. piesele de puzzle fac din ce in ce mai multe imagini ale tabloului vietii mele. si apana acum este un tablou superb. cu toate nuantele existente.
nu imi este frica sa traiesc si sa ma bucur, sa primesc tot ceea ce are viata sa imi ofere cu bratele deschise.
iubesc baile de la rasarit de soare si saruturile sarate. imi place cand pielea e zgariata usor de nisip si cand efectiv lasi in urma tot ceea ce te ingreuneaza in mod normal. ador liberatatea mea. pentru ca sunt libera. si asa voi fi mereu. si ador spiritele libere care se alatura clipelor mele.
nu stiu ce va fi, nu pot decat sa visez si sa zambesc cand vad cum sirul se modifica.
ador felul in care o simpla discutie de o noapte iti poate schimba gandurile si sentimentele. si sentimentul ca din ce in ce mai multe lucruri prin contur.
ador surprizele. si optiunile pe care mi le ofera totul.
nu imi ramane decat sa traiesc cat mai intens, dar exact cum mi-a spus cineva astazi, fara "sa pierd carma", fara sa ma uit pe mine.
ador sa dansez in ploaie si sa beau vodka la 6 dimineata dupa rasarit la stuf.
ador sa dansez in expirat si sa ma chinui sa bag sticle de vodca fraudulos acolo :)
ador sa alerg cu ruxi la 4 dimineata dupa cumparat alcool de vama :))
iubesc clatitele de vama si covrigii cu iaurt romanesc de dobrogea.
iubesc elga's punk rock hotel, camerele, curtea, cafeaua de dimineata, pe Max, si bineinteles pe cei doi oameni extraordinari care se ocupa de acest loc magic. ma faceti sa ma simt ca acasa de fiecare data.
iubesc sa trec mereu pe la pirati si sa privesc motoarele si sa vad oamenii de acolo.
zambesc mereu cand trec pe langa strada unde se afla pensiunea la buni unde am facut pentru prima data dragoste.
ador ca marea e mai mereu curata in vama si rar ploua. cel putin pentru mine; iar cand ploua e furtuna si vine la momentul potrivit.
iubesc sa gasesc jocuri de sah pe plaja si sa compar oamenii cu pescarusii.
iubesc barca de la stuf. va mai fi acolo mult timp :) cam 105 ani cel putin. :)


Balayés les amours avec leurs trémolos,Balayés pour toujours, je repars a zero.

cu fiecare zi ce trece

cu fiecare zi ce trece invat si traiesc lucruri noi. mi se arata atat de multe senzatii si trairi nou noute. de parca pana acum am fost o larva adormita ce de abea in ultimele luni si-a inceput incursiunea in aceasta viata. stiu ca totusi am trait mult si pana acum, insa modul in care percep viata acum este complet diferit de tot de pana acum.
stiu ca mai am n la puterea o mie de oameni de cunoscut, lucruri de facut, locuri de vazut si ceea ce ador este ca nu ma grabesc nicaieri. nerabdarea caracteristica zodiei si copilariei mele s-au domolit. da, mai am zvacniri de nerabdare dar starea mea generala este una de entuziasm calm. astept cuminte (dar nu prea :) ) sa mi se intample povestile.
ma simt din ce in ce mai deschisa catre lume, univers, oameni, catre experiente noi si trairi inedite, fie ele fericite pe moment sau mai putin. pentru ca dupa cum am mai spus de o mie de ori fiecare experienta si are rolul ei bine definit. singura noastra "treaba"este sa invatam ceva despre noi si despre lumea in care ne aflam.
niciodata nu mi-a placut sa ranesc oamenii si mereu am evitat asta. am evitat chiar cu pretul "nefericirii"mele interioare. in ideea ca vezi doamne trebuie sa-i menajez pe cei fata de care am simtit ca am facut o un soi de promisiune nescrisa, indiferent de tipul de relatie umana de care este vorba. ca sa ma incadrez in patternul prietenei mele de-o viata Lutine (sau Lorelai, sau Alexandra, sau Sis) :), lectia recenta invatata este ca nu trebuie sa fac asta. din pacate (sau nu), viata este asa cum este si nu voi putea niciodata sa ii mentin pe toti cunoscutii mei fericiti. plus ca si nefericirea isi are rostul ei in existenta cuiva. si ca imi fac prea multe griji in legatura cu cei pe care ii las sa intre in viata mea.

da, nu spune nimeni sa calci pe sentimentele celor din jur. nu pot sa fac asta si nici nu vreau. insa nici sa mor prea mult de grija altuia.
o alta lectie este a nu mai lasa nou venitii sa patrunda adanc in viata mea pana cand nu voi fi si eu sigura de asta. insa m-am gandit de ce tind sa fac asta. adica de ce las mai ales baietii nou veniti sa patrunda mai adanc decat este cazul pentru ca la un moment x eu sa imi dau seama ca nu mai simt ceea ce "trebuie" si sa le spun ca s-a terminat si ca ar fi dragut sa ramanem prieteni (conform posturilor anterioare trebuie sa ma las si de asta pentru ca daca va fi cazul, se va intampla de la sine).
are legatura cu viata pe care am dus-o acum nici un an de zile, de faptul ca am trait legata de EL-ul meu de pana acum cu fiecare suflare. activitati intreprinse impreuna, in tot si toate, si desi ador independenta mea de acum si ca singuratatea nu mai este o problema pentru mine, ba mai mult ma bucur de ea ca si sansa de introspectie activa, exista pe alocuri reminiscente din trecut. si evident dorinta interioara de a-l gasi pe EL-ul de acum. pana la care simt ca mai este ceva drum de parcurs si ca mai am lucruri de rezolvat cu mine insumi.
inca un lucru resubliniat este faptul ca urasc din suflet dramele, barfele, situatiile care nasc scandaluri. mie imi place ca lucrurile sa fie spuse verde in fata, cu pretul durerii. si ador oamenii care au curajul sa faca asta.
am avut si tema de gandire mai altfel azi noapte, am citit despre cititul in cafea si am aflat ca si mama citeste in cafea. eu nu pot. si nu stiu nici simbolistica nici a citi. scurt la obiect nu vad nimic. poate e si mai bine :)) desi habar nu am daca cred sau nu. probabil ca daca se va ädeveri in vreun fel vreun simbol interpretat citirii mele voi ceva mai receptiva.
adica eu cred in magie si spiritualitate insa exista si un dram de scepticism ce invaluie si asta. mai ales ca interpretarile apartin unor persoane necunoscute. oricum, este un domeniu interesant de analizat. pana la urma totul tine de potentialul creierului uman, de interpretare, de vise, de premonitie, lucruri in care cred. imi place cand viata mea ia si turnuri magice, mistice.
either way, i love coffee. :) indiferent ce ascunde in cescuta.

Berbec, Douazeci si sase martie - Ziua integritatii

Nativii zilei de 26 martie au inocenta, spontaneitatea si candoarea unui copil. Ei reusesc sa actioneze fara a recurge la agresivitate. Pentru ei, simplitatea este punctul cheie si sunt impotriva complicatiilor excesive. Acest lucru inseamna ca daca o persoana creaza in mod constant dificultati si probleme, el sau ea nu va ramane foarte mult in compania unui nativ al zilei de 26 martie. Cei nascuti in aceasta zi cauta de obicei o solutie cat mai simpla la orice chestiune umana urmarind lucrurile retrospeciv pana la sursa care le-a generat. Din acest motiv, calitatile intuitive ale nativilor zilei de 26 martie permit adesea semenilor o introspectie in modul in care pot realiza anumite lucruri.

Desi nativii zilei de 26 martie sunt activi, ei manifesta un fel de detasare filozofica. Sunt capabili sa stea deoparte si sa priveasca situatia, sa analizeze ceea ce ar putea sa iasa rau si sa ajunga la o solutie avantajoasa si inteligenta. De asemenea, ei se pot retrage intr-o anumita masura din viata, chiar pana in punctual de a se izola pentru anumite perioade de timp. Aceasta nevoie de izolare ii determina sa se retraga intr-un loc preferat, poate in muntii indepartati, in desert sau pe malul marii pentru a-si reincarca bateriile in mijlocul naturii. In general, in acest timp de singuratate, nativii traiesc izolati doar de dragul izolarii, golindu-si mintile de orice ganduri sau idei.

Nativii zilei de 26 martie lucreaza in general in stilul lor pasnic si in ritmul lor destul de relaxat. In spatele acestei aparente calme exista si o spontaneitate capabila sa dea nastere la ganduri si fapte destul de neasteptate. Adesea, aceasta spontaneitate se transforma intr-un umor molipsitor. Uneori, nativii zilei de 26 martie pot fi prea relaxati, stau deoparte atunci cand trebuie sa actioneze, fiind astfel dezavantajati atunci cand au de-a face cu persoane mai agresive si mult mai orientate.

Nativii zilei de 26 martie sunt constienti de fobiile lor si de faptul ca prefera sa faca lucrurile in stilul lor propriu. Totusi, deoarece sunt un pic mai excentrici decat majoritatea celorlalti, ei pot fi de acord cu anumite lucruri.

Persoanele apropiate nativilor pot fi considerate norocoase deoarece acestia nu sunt interesati sa aiba un numar mare de prieteni. Pentru ei, un prieten este un prieten pe viata si indiferent cati ani vor trece, ei vor fi intotdeauna deschisi cu inima si casa pentru cei cu care au relatii speciale. Pe de alta parte, daca ei insisi sunt uitati sau respinsi, pot intoarce o noua fila a vietii si pot accepta situatia cu stoicism.

SFATURI: Fii atent sa nu fii extrem de moral sau moralist. Fii mai bland si invata sa te iei pe tine insusti mai putin in serios. Relaxeaza-te si distreaza-te uneori.

PUNCTE FORTE:
Intuitiv
Multumit
Responsabil

PUNCTE SLABE:
Negativ
Nesigur

and it ended as swiftly as it begun

mi-am invatat natura.
ma cunosc intr-atat incat deja nu mai am nevoie de prea mult timp sa imi dau seama de potriviri. sau de ceea ce simt cu adevarat. imi urmez instinctele total si de data asta nu mai sunt dispusa sa las de la mine sau sa trag de mine. si asta nu intr-un sens egoist sau self centered duse la extrem. pur si simplu vreau sa profit de viata si de fiecare clipa, decizie ce implica deciziile de moment.
asa ca dintr-un amalgam de momente frumoase traite in ultima vreme mi-am dat seama ca nu sunt gata sa imi asum prea multe responsabilitati in ceea ce priveste anumite aspecte ale vietii mele, ca nu mai am puterea interioara necesara sa incerc sa ii fac pe cei de langa mine sa ma inteleaga. si nici nu ar trebui. este ciudat ca de fiecare data cand simt ca cineva vrea ceva mai mult de la mine bat in retragere si vreau sa fug. pentru ca simt ca cineva incearca sa imi ia ceva cu forta. lucrurile acestea ar trebui sa vina de la sine, si nu ca sa umple un gol din viata si existenta ceiluilalt ci ar trebui sa vina ca o completare naturala.
sunt adepta fideliattii in cuplu dar in acelasi timp al libertatii si increderii, a respectarii personalitatii si identitatii partnerului (indiferent de gradul de implicare al ambelor parti).
fiecare are nevoie de spatiul si timpul sau, si deja nu mai suport ideea de fortare, de punere de monopl (spus intr-un fel poate exagerat).
si multe alte lucruri vin ca si completare pe langa ceea ce simt.
simt ca nu pot comunica, simt ca nu ne potrivim, simt ca fiecare particula din mine spune stop. simt ca sunt libera si asa am sa raman si simt ca tu nu simti asta. ca vrei sa pari ca si cum ai simti dar nu este asa.
si iti multumesc pentru clipele frumoase de neuitat dar asa vor ramane. pentru ca pana la urma nu exista mai mult decat clipe in viata asta. clipe de care vreau sa ma bucur fara sa le las sa se transforme in ceva urat.
stiu ca mai am de trait n experiente si de abea astept si ador faptul ca si anume cu fiecare clipa invat ceva nou despre mine, despre viata, despre ceea ce reprezint. si ca iata, un nou cub se aseaza in micul turnulet al existentei mele.
si sper ca vei intelege si ca nu ma vei judeca, si ca nu vreau sa fac rau si tocmai de aceea sinceritatea a fost,este si va fi mereu cel ma bun prieten al meu. si nu imi spune mereu ceea ce vreau sa aud, dar imi spune mereu ceea de ce am nevoie cu adevarat. pentru ca nu imi plac jocurile, minciunile si povestile si nu vreau sa devin sau sa ne transofrm in asta.
asa ca astazi iti voi spune ca s-a sfarsit, desi tu simti deja asta. si nu pot decat sa sper ca vei intelege.
si va fi pentru prima data cand nu am sa fac promisiuni, nu am sa cer prietenii, nu am sa cer nimic. am sa iti spun si atat.
si am sa iti multumesc pentru fiecare clipa, mangaiere si sarut.
pentru ca a fost frumos.

Reverie

drumul pe care merg este mereu altfel si impresurat cu multe surprize si cu din ce mai multi oameni. experientele care ma atrag nasc noi intrebari mereu si cu fiecare incercare de a intelege de ce ajung unde ajung simt ba ca sunt mai aproape de raspuns fie ca sunt departe. poate ca simt ca nu sunt pregatita pentru raspuns. poate nu pun intrebarile potrivite si poate nici eu nu stiu ce vreau. poate imi pun prea multe intrebari. poate gandesc prea mult. poate desi sunt o fire visatoare devin din ce in ce mai analitica. poate analizez prea mult ceea ce ma inconjoara in loc sa ma analizez pe mine.
in clipa asta sa spunem ca sunt in momentul in care incerc (subliniat si bolduit) sa incerc un alt mod de a trai. si anume unul mai relaxat. si desi urasc canoanele descopar canoane in mine. si desi nu cred in judecati poate judec. fara sa vreau.
primul pas catre rezolvarea unei probleme = daca o putem numi astfel este constientizarea ei. analiza, apoi acceptarea. dupa care problemuta devine o mica piesa de puzzle ce va aluneca de la sine in the big picture.
poate din prea multa dorinta de a trai cu adevarat uit sa traiesc. sau poate e doar un moment. si desi simt ca este un moment al schimbarii - sau al evolutiei mele ca persoana am anumite stari so called de neliniste. ba nu. de agitatie. ca si cand te trezesti din reverie, clipesti de cateva ori si te intrebi ce cauti aici. ce caut aici? dar nu e rau deloc. dar parca, si totusi. si totusi... dar parca...
incep sa devin din ce in ce mai incoerenta si haotica in gandire. in gandire si exprimare. sau asa am fost mereu? cred ca asa sunt eu.
este clar ca pana cand nu o sa ma inteleg eu nu ma va intelege nimeni. nici nu stiu daca vreau sa ma inteleg.
un morman de intrebari. cam asa. un munte. mi le pun mie dar nu stiu sa imi raspund. nu vreau.... (obs> gandesc in cercuri).
sa las viata sa curga. sa las barierele jos. sa simt cu adevarat. sa nu imi mai fie frica de raspunsuri. sa nu ma mai tem de nimic. nici macar de mine. am inceput sa nu ma mai tem de mine. sa am incredere in mine la fel cum am in cei din jurul meu.
sa imi acord mai mult timp. sa cred in drumul meu.
sa nu ma mai tem sa scriu in anumite momente. nu. nu sa nu ma tem. sa nu evit.
cred ca iar trebuia sa numesc postul acesta post fara rost. poate ar trebui sa numesc intreg blogul posturi fara rost.
in ce moment ciudat am ales sa scriu. alta data nu as fi facut asta.sau poate?
un lucru este cert. energiile de un anumit tip se transmit. cu atat mai ciudat cand se intampla in momente total neasteptate si cu persoane care inca nu stiu ceea ce se intampla.
ma gasesc legata in mod ciudat de un nou venit in viata mea. un om cu care nu as fi banuit ca pot fi atat de deschisa. sau receptiva. nu stiu ce va fi, we never do. insa mi-am promis ca am sa imi ascult simturile. si simturile mele spun wait and see.
cred ca fapt tot ce simt acum este extraordinar dpv perceptiv. am sa incerc sa nu ma grabesc spre deznodamant si raspunsuri. fiecare experienta vine sa ne invete si de fapt asta este viata.
nici nu stiu daca ma intelege. daca o face nu spune nimic. dar cred ca ma simte. asta este clar.

scriu ceea ce gandesc...sau cel putin incerc

libertatea exprimarii gandurilor are de a face, cel putin in cazul meu cu, poate,teama de a-i rani pe cei implicati si care poate ar putea constitui motivul anumitor postari.
mda, teama de a expune brut si necizelat anumite ganduri. dar am stat zilele astea si am tot intors povestea asta pe toate partile si am ales a scrie in continuare. cu riscul ca si anume cei care se simt vizati sa se supere sau nu pe mine. adevarul gol golut este cea mai buna cale cel putin pentru mine. nu zice nimeni ca nu doare sau ca este usor insa asta sunt eu. like it or not.
stau iar si incerc sa privesc cat mai obiectiv viata mea si este deosebit de frumos sa vad ca anumite piese de puzzle se aseaza perfect in locasul lor si ca totul are sens la un moment dat. si este atat de frumos sa privesc si sa primesc cu bucurie micile daruri pe care mi le face viata. am zambetul pe buze si sufletul plin si vorba lui Adi, un prieten bun, nu mi-ar ajunge 3 vieti sa traiesc si sa simt tot ce mi-as dori. si timpul trece, ma uit in urma si nu imi vine sa cred cum s-au scurs anii. dar nu ma simt o secunda mai imbatranita, ba mai mult simt ca intineresc pe zi ce trece. sunt din ce in ce mai plina de viata, doresc sa simt cat mai multe si simt ca viata mea abea acum incepe sa infloreasca. este un sentiment de impacare cu mine insami, cu ceea ce ma inconjoara. sunt recunoscatoare pentru viata pe care o duc, pentru oamenii pe care ii am langa mine si care imi sunt alaturi, oameni pe care ii iubesc nespus.
oameni care simt si ei ceea ce simt si eu, oameni care imi impartasesc trairile si cu si anume care efectiv MA POTRIVESC. perfect matches. my matches that have been along my side for a life time and 10 yrs now. oameni care au patruns recent si care vom vedea cat si in ce fel vor merge cu mine pe acelasi drum. pana una alta ma simt onorata sa parcurg aceasta portinue de drum cu ei.
si am sa sar de la una la alta in stilul meu caracteristic, dar si acesta este unul din posturile acelea menite sa ma ajute sa imi organizez putin gandurile. cu riscul de a fi haotica, dar asta este cel mai putin important. am discutat recent pe tema indragostitului. mi-a spus un prieten bun: "eu nu vreau sa ma mai indragostesc niciodata. de cate ori simt ca ma indragostesc ma opresc si plec in directia opusa. de fapt, nu mi-e teama sa ma indragostesc. asta este partea buna si frumoasa. nu vreau sa mai sufar din dragoste".
bun acum stau eu si ma tot intreb daca acest mod de a controla sentimentele este real. aplicabil.... adica nu prea imi vine sa cred ca este posbil sa controlam astfel de sentimente. pentru ca apoi nu ne-am mai perimite noi insine sa ne mai indragostim sau sa mai iubim vreodata in urma unui esec sau dureri adanci provocate de vreun amor esuat. cred ca nu suntem mereu pregatiti. asta in acord cu semnele pe care ni le ofera corpul nostru. totul este armonie in noi insine si singurul lucru ce trebuie facut este sa te asculti cu adevarat. vom gasi persoana potrivita noua la momentul potrivit, nici o secunda mai devreme sau mai tarziu.
nu confundati momentele si nu pierdeti intensitatea trairii. si cred ca cel mai important lucru este sa nu incercati sa atribuiti sens, explicatii acestor momente. sau cel mai rau, sa proiectati dorinte refulate proprii in persoana de langa voi. asta aplicabil in toate relatiile voastre. asta ca sa fac referire la postul asta .
un lucru care imi place la mine este abilitatea de a ma indragosti zilnic. insa pot sa pierd acest sentiment la fel de rapid. sunt un om care iubeste oamenii si care este deschis catre oricefel de traire. iubesc destul de usor si real, ma indragostesc si simt fluturi. ador sentimentul asta. ceea ce este mai interesant sau nu este rapiditatea cu care la cel mai mic semn, cea mai mica fluctuatie, revin la normal. persoana de care am fost indragostita ramane speciala pentru mine insa nu ma mai intorc inapoi din punct de vedere sentimental niciodata. nu cred ca este vorba decat despre felul meu de a fi. odata scrijelita scoarta copacului nu va mai fi niciodata la fel. experientele trecute m-au invatat ca nimic nu trebuie fortat. totul este natural, instinctiv daca vrei. si cred ca ar trebui sa fim mai deschisi la energiile celor din jur, si sa incercam sa nu le mai interpretam dpv egoist. u know what they say: doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu nu inseamna ca nu te iubeste. sentimentul exista. doar orgoliile si ego-urile dau alte forme sentimentului brut.
si inca ceva. cred cu fermitate si repet faptul ca dragostea nu poate fi redusa la nici o notiune. este pur si simplu. nu trebuie sa ai un raspuns anumit sentimentului pe care tu il ai. pentru ca fiecare reactioneaza si iubeste in felul sau.
scriu toate astea pentru ca zilele astea m-am simtit bombardata din punct de vedere energetic. nu am mai simtit de mult timp asa ceva. este exact sentimentul acela cand stii ca esti privit cu intensitate si cineva isi concentreaza toata atentia asupra ta. asteptand, dorind ceva. si simt chestia asta in capul pieptului si uneori am senzatia ca niste pereti de sticla vin sa ma striveasca. este exact acelasi sentiment pe care il am atunci cand simt ca cineva nu are incredere in mine, sau cand in disperarea de a nu pierde controlul ma strange din ce in ce mai strans. partea tricky cu mine este urmatoarea: cu cat ai sa incerci sa ma faci sa fac ceva, sa ma controlezi sau oricealtceva, cu atat mai voi indeparta si voi fugi. simt ca ma sufoc, imi vine sa urlu cateodata. lasa-ma sa fiu libera, lasa-ma sa vin sa te caut, sa imi fie dor de tine, sa te doresc eu. ca om, ca iubit, ca prieten ca orice ai fi tu acolo. oricefel de fortare este nepotrivita pentru orice si oricine in viata asta.
partea si mai ironica este ca de cele mai multe ori in disperarea aceasta de a nu pierde omul de langa tine ai sa il sufoci. si orice fiinta vie sufocata se va zbate sa scape si sa fuga cat mai departe pentru a-si umple plamanii de aer. daca ma sufoci de ce sa stau aici?
si inca o chestiune care ma macina si care sta de ceva timp in mine: de ce nu pricep oamenii din prima cand le spui ceva? cauta intelesuri ascunse si chichite si interpreteaza niste spuse atat de simple. daca ti-am zis ceva am zis acel ceva, nu te pune nimeni sa citesti printre randuri. daca am ceva mai complicat de comunicat am s-o fac. pana una alta sunt sincera 100%, comunicativa si ceea ce am de zis reprezinta 100% adevarul meu interior. de ce sa atribui tu alte sensuri spuselor mele? sau sa iti imaginezi tu chestii prin si pentru mine? u have no idea what its like to be me as i dont have any idea of what its like to be you. so lets just keep it that way. me as me and you as yourself.
vreau sa cunosc oamenii asa cum sunt ei. nu vreau sa ma proiectez pe mine in ei, nu vreau ca oamenii sa se schimbe vreodata pentru mine.
vreau oameni care sa ma inteleaga din punctul acesta de vedere, vreau sa stie ca dragostea ca si sentiment universal este liber. sa nu sufoce, conspire, atace etc sau mai stiu ce nebunii. viata este atat de scurta incat este mult prea pacat sa fie umpluta de drame existentiale stupide.


desi mai am de lucrat la ceea ce presupune viata pe care o duc, sunt un om fericit. si stiu ca totul are un scop si ca lucrurile ni se intampla atunci cand suntem pregatiti. astept cu nerabdare urmatoarele piese de puzzle si sunt recunoscatoare pentru sansele pe care le am, pentru ca traiesc cu adevarat, pentru ca nu sunt un robot, pentru ca imi pot mentine mintea si sufletul deschise, pentru ca pot trage aer in piept si simti viata cum imi alearga prin vene, pentru ca pot simti, zambi, iubi, pur si simplu... fi :)